Casus Belli
25.04.202507:53
Decizia lui Victor de a nu face recurs îi înfurie pe anchetatori. În următoarele luni, e constrâns să ceară rejudecarea şi obligat să dea explicaţii. Într-un final declară că nu are şi nu a avut niciodată încredere în justiţia comunistă. Drept pedeapsă, e ţinut încă o iarnă la Jilava şi continuă să fie anchetat – deşi sentinţa de condamnare era definitivă.
Deşi partizanii din lotul în care a fost judecat sunt executaţi în noiembrie 1957, Victor Metea a fost împuşcat 5 luni mai târziu, în 23 aprilie 1958. Cu puţin înainte, împlinise 29 de ani.
(Memento realizat de Fundația Ion Gavrilă Ogoranu după articolul Ioanei Haşu din Revista Familia Ortodoxă, nr. 3 - 50)/2013, pp. 13-16)
Deşi partizanii din lotul în care a fost judecat sunt executaţi în noiembrie 1957, Victor Metea a fost împuşcat 5 luni mai târziu, în 23 aprilie 1958. Cu puţin înainte, împlinise 29 de ani.
(Memento realizat de Fundația Ion Gavrilă Ogoranu după articolul Ioanei Haşu din Revista Familia Ortodoxă, nr. 3 - 50)/2013, pp. 13-16)
23.04.202520:16
SERGIO PRESENTE🌹
Venerdì 25 Aprile ricorderemo Sergio Ramelli, con una conferenza e un documentario, insieme a Claudio Volante dell’archivio Lorien.
Ricorderemo un nostro camerata, un fulgido esempio di coraggio e fierezza per l’Ideale, che cinquanta anni fa, il 29 Aprile del 1975, incrociò l’infame violenza antifascista, morendo sotto i colpi delle chiavi inglesi di quelle vigliacche pedine del sistema.
Esserci per ricordare chi non si è piegato all’infame violenza antifascista, anche a costo della vita.
Son le voci dei caduti che ci indicano la via!
https://www.instagram.com/p/DIzBFFBtf81/?igsh=MThsbnE3ZjVqeDhiZg==
Venerdì 25 Aprile ricorderemo Sergio Ramelli, con una conferenza e un documentario, insieme a Claudio Volante dell’archivio Lorien.
Ricorderemo un nostro camerata, un fulgido esempio di coraggio e fierezza per l’Ideale, che cinquanta anni fa, il 29 Aprile del 1975, incrociò l’infame violenza antifascista, morendo sotto i colpi delle chiavi inglesi di quelle vigliacche pedine del sistema.
Esserci per ricordare chi non si è piegato all’infame violenza antifascista, anche a costo della vita.
Son le voci dei caduti che ci indicano la via!
https://www.instagram.com/p/DIzBFFBtf81/?igsh=MThsbnE3ZjVqeDhiZg==
23.04.202512:05
— 🇮🇱/🇻🇦/🇵🇸 NEW: Israel's official Twitter account has deleted its condolence tweet for Pope Francis due to his statements in support of Palestine.
@Middle_East_Spectator
@Middle_East_Spectator
23.04.202506:01
† 23 aprilie 1953 – plecarea la Domnul în mod martiric a istoricului Gheorghe Brătianu, luptător cu arma şi cuvântul pentru reîntegirea României, omorât în mod simbolic la închisoarea Sighet, de ziua numelui său, Sfântul Gheorghe
În noaptea de 7/8 mai 1950, reprezentanții regimul bolșevic de ocupație l-au arestat, fără proces, pe istoricul Gheorghe Brătianu, aruncându-l în închisoarea Sighet. Refuzând să scrie că Basarabia şi Bucovina aparţin Uniunii Sovietice, marele istoric român a fost supus unui regim de exterminare, fără îngrijire și fără medicamente. Există mărturia soției sale, Elena Brătianu, consemnată de Mircea Eliade, pe baza spuselor unui deținuț politic aflat într-o celulă alăturată celei a lui Gheorghe Brătianu, cum că, în ziua de 23 aprilie 1953, un gardian l-a scos pe istoric la plimbare, în curtea închisorii. Pretextând că istoricul a privit în sus, spre ferestrele unde se aflau alți deținuți politic, gardianul l-a bătut îngrozitor, aplicându-i mai multe lovituri peste cap din curte și până la celula sa de la etaj. Gheorghe Brătianu a murit în acea seară, în celula 73 a închisorii de la Sighet. Bolșevicii au lansat zvonul că istoricul s-ar fi sinucis, tăindu-și venele. Nici măcar doctorii închisorii nu au confirmat versiunea ticluită de conducerea penitenciarului și răspândită de propagandiștii comuniști.
„Nu-mi voi trăda ţara; nu pot dezminţi un adevăr istoric şi nimic pe lume nu mă poate justifica să scriu neadevăruri despre istoria românească”, le-a spus Gheorghe Brătianu reprezentanților comisiei speciale venite în închisoare de la București pentru a-l determina să justifice ocupația sovietică.
În noaptea de 7/8 mai 1950, reprezentanții regimul bolșevic de ocupație l-au arestat, fără proces, pe istoricul Gheorghe Brătianu, aruncându-l în închisoarea Sighet. Refuzând să scrie că Basarabia şi Bucovina aparţin Uniunii Sovietice, marele istoric român a fost supus unui regim de exterminare, fără îngrijire și fără medicamente. Există mărturia soției sale, Elena Brătianu, consemnată de Mircea Eliade, pe baza spuselor unui deținuț politic aflat într-o celulă alăturată celei a lui Gheorghe Brătianu, cum că, în ziua de 23 aprilie 1953, un gardian l-a scos pe istoric la plimbare, în curtea închisorii. Pretextând că istoricul a privit în sus, spre ferestrele unde se aflau alți deținuți politic, gardianul l-a bătut îngrozitor, aplicându-i mai multe lovituri peste cap din curte și până la celula sa de la etaj. Gheorghe Brătianu a murit în acea seară, în celula 73 a închisorii de la Sighet. Bolșevicii au lansat zvonul că istoricul s-ar fi sinucis, tăindu-și venele. Nici măcar doctorii închisorii nu au confirmat versiunea ticluită de conducerea penitenciarului și răspândită de propagandiștii comuniști.
„Nu-mi voi trăda ţara; nu pot dezminţi un adevăr istoric şi nimic pe lume nu mă poate justifica să scriu neadevăruri despre istoria românească”, le-a spus Gheorghe Brătianu reprezentanților comisiei speciale venite în închisoare de la București pentru a-l determina să justifice ocupația sovietică.
20.04.202510:55
☦️ Ortodoxie ❌ Neam ❌ Țară 🇷🇴
18.04.202516:16
"Imaginaţi-vă cum făceam noi Paştele! Când cânta toată puşcăria “Hristos a înviat!”, miliţienii ne suduiau, stăteau cu parii pe noi, dar noi tot cântam! Acolo am trăit cel mai intens bucuria Învierii… Era directorul care-i îndemna: “Bateţi-i, măi! Nu vedeţi că sunt creştini?”
Părintele Dimitrie Bejan (poză)
Părintele Dimitrie Bejan (poză)
25.04.202507:53
23 aprilie 1958. Execuţia lui Victor Metea luptător în grupul de partizani condus de Ion Gavrilă Ogoranu
Originar din satul Ileni, lângă Făgăraş, Victor Metea a urmat liceul la Sibiu, fiind admis la Medicină în București, după ce fusese respins la Cluj, pe motiv că tatăl era chiabur, fiind deja urmărit. Victor este nevoit să se ascundă, împreună cu tatăl său, după care ia legătura cu grupul de rezistenţă armată din Munții Făgărașului. Avea 18 ani. A purtat în raniţă manuale de fizică şi de chimie după care studia. Era recunoscut pentru rezistenţa la mers şi uşurinţa cu care trecea peste obstacole.
Toată familia a fost persecutată și închisă. Tatăl a murit în închisoare, în 1962.
Victor Metea este condamnat în lipsă, la 20 de anu, încă din anul 1951, odată cu ceilalți partizani, într-un proces public prin care autorităţile încearcă să îi determine pe sătenii ţării Făgăraşului să nu mai acorde sprijin partizanilor. Sute de oameni care i-au ajutat au fost arestaţi, dar alte sute s-au alăturat luptei. Acest război asimetric se întețea, iar ciocnirile din munţi dintre Securitate şi partizani se înmulţeau. Au urmat anii cei mai grei ai Rezistenţe.
În anchetele din 1957, la Securitate, Victor Metea declara: „Speram în izbucnirea unui război, când am fi putut activa pentru răsturnarea regimului. Pentru asta, trebuia să rămânem cu orice chip în viaţă. Iar acest lucru era destul de greu. Situaţia noastră era imposibilă, din toate punctele de vedere“.
După 7 ani de luptă, Victor Metea e prins prin trădare, odată cu ultimii partizani din Munţii Făgăraş. Doar unul scăpase: conducătorul grupului, Ion Gavrilă Ogoranu, care avea să se ascundă vreme de încă 21 de ani.
Dârzenia lui Victor dă de furcă anchetatorilor. Un informator introdus în celula lui raportează: „Victor Metea ia în derâdere felul cum se exprimă domnul locotenent anchetator. Spune că e o ruşine să fie cercetat de unul care nu cunoaşte bine limba română.“ Un alt informator raportează: „A venit foarte nervos de la anchetă, că se pun pe seama lui Gavrilă fapte imorale, care nu sunt adevărate. Spune că orice strădanie de a descoperi aşa ceva va fi zadarnică. Acelaşi lucru i se impută şi lui. E supărat că se urmăreşte discreditarea lor în faţa opiniei publice: Nu se mulţumesc să ne ucidă, vor să ne compromită moral. Vor scrie şi romane, că am fost nişte derbedei şi nişte oameni uşuratici. Crede că se va reuşi poate numai în faţa oamenilor care nu-i cunosc. Se simte curat în faţa lui Dumnezeu. Spune că ei aveau un ideal bine fixat pentru care luptau, un program şi o activitate deosebit de morale. Nu au forţat pe nimeni, oamenii le-au dăruit ajutorul de bună-voie. E convins că aceste secrete vor fi cercetate când se vor schimba lucrurile în ţară.“ Întrebat de eventualele crime ale partizanilor, Victor răspunde: „E adevărat că am avut armă asupra mea, ceea ce inspiră teamă. Eu personal nu am îndreptat direct arma asupra nimănui. În toată perioada din munte, am tras de două ori, în timpul unor ciocniri cu Securitatea, când am fost încercuiţi. Asta era strategia ca să ne putem retrage.“
După un an de anchete şi torturi, în vara anului 1957 are loc procesul „bandei din munţi“. Acuzaţii nu au dreptul la cuvânt. Au fost condamnaţi la moarte, iar reacţiile din momentul pronunţării sentinţei fac subiectul unei telegrame trimise Direcţiei a III-a din Ministerul de Interne: „Victor Metea a afirmat: Bine că a venit odată, întrucât acum s-a terminat! Mai bine mort, decât chinuit în închisoare. Şi-a exprimat regretul pentru că nu a cerut personal condamnarea la moarte. În continuare a spus: Nu am primit nimic de la regimul ăsta. Am fost scos din liceu, nu am primit serviciu, tatăl meu era urmărit pentru că era socotit chiabur. Fuga mea nu s-a datorat însă acestor motive, cât atitudinii organelor de stat faţă de mine. Toate aceste afirmaţii le-a făcut pe un ton aspru şi duşmănos. Nu a semnat cererea de recurs.“
Originar din satul Ileni, lângă Făgăraş, Victor Metea a urmat liceul la Sibiu, fiind admis la Medicină în București, după ce fusese respins la Cluj, pe motiv că tatăl era chiabur, fiind deja urmărit. Victor este nevoit să se ascundă, împreună cu tatăl său, după care ia legătura cu grupul de rezistenţă armată din Munții Făgărașului. Avea 18 ani. A purtat în raniţă manuale de fizică şi de chimie după care studia. Era recunoscut pentru rezistenţa la mers şi uşurinţa cu care trecea peste obstacole.
Toată familia a fost persecutată și închisă. Tatăl a murit în închisoare, în 1962.
Victor Metea este condamnat în lipsă, la 20 de anu, încă din anul 1951, odată cu ceilalți partizani, într-un proces public prin care autorităţile încearcă să îi determine pe sătenii ţării Făgăraşului să nu mai acorde sprijin partizanilor. Sute de oameni care i-au ajutat au fost arestaţi, dar alte sute s-au alăturat luptei. Acest război asimetric se întețea, iar ciocnirile din munţi dintre Securitate şi partizani se înmulţeau. Au urmat anii cei mai grei ai Rezistenţe.
În anchetele din 1957, la Securitate, Victor Metea declara: „Speram în izbucnirea unui război, când am fi putut activa pentru răsturnarea regimului. Pentru asta, trebuia să rămânem cu orice chip în viaţă. Iar acest lucru era destul de greu. Situaţia noastră era imposibilă, din toate punctele de vedere“.
După 7 ani de luptă, Victor Metea e prins prin trădare, odată cu ultimii partizani din Munţii Făgăraş. Doar unul scăpase: conducătorul grupului, Ion Gavrilă Ogoranu, care avea să se ascundă vreme de încă 21 de ani.
Dârzenia lui Victor dă de furcă anchetatorilor. Un informator introdus în celula lui raportează: „Victor Metea ia în derâdere felul cum se exprimă domnul locotenent anchetator. Spune că e o ruşine să fie cercetat de unul care nu cunoaşte bine limba română.“ Un alt informator raportează: „A venit foarte nervos de la anchetă, că se pun pe seama lui Gavrilă fapte imorale, care nu sunt adevărate. Spune că orice strădanie de a descoperi aşa ceva va fi zadarnică. Acelaşi lucru i se impută şi lui. E supărat că se urmăreşte discreditarea lor în faţa opiniei publice: Nu se mulţumesc să ne ucidă, vor să ne compromită moral. Vor scrie şi romane, că am fost nişte derbedei şi nişte oameni uşuratici. Crede că se va reuşi poate numai în faţa oamenilor care nu-i cunosc. Se simte curat în faţa lui Dumnezeu. Spune că ei aveau un ideal bine fixat pentru care luptau, un program şi o activitate deosebit de morale. Nu au forţat pe nimeni, oamenii le-au dăruit ajutorul de bună-voie. E convins că aceste secrete vor fi cercetate când se vor schimba lucrurile în ţară.“ Întrebat de eventualele crime ale partizanilor, Victor răspunde: „E adevărat că am avut armă asupra mea, ceea ce inspiră teamă. Eu personal nu am îndreptat direct arma asupra nimănui. În toată perioada din munte, am tras de două ori, în timpul unor ciocniri cu Securitatea, când am fost încercuiţi. Asta era strategia ca să ne putem retrage.“
După un an de anchete şi torturi, în vara anului 1957 are loc procesul „bandei din munţi“. Acuzaţii nu au dreptul la cuvânt. Au fost condamnaţi la moarte, iar reacţiile din momentul pronunţării sentinţei fac subiectul unei telegrame trimise Direcţiei a III-a din Ministerul de Interne: „Victor Metea a afirmat: Bine că a venit odată, întrucât acum s-a terminat! Mai bine mort, decât chinuit în închisoare. Şi-a exprimat regretul pentru că nu a cerut personal condamnarea la moarte. În continuare a spus: Nu am primit nimic de la regimul ăsta. Am fost scos din liceu, nu am primit serviciu, tatăl meu era urmărit pentru că era socotit chiabur. Fuga mea nu s-a datorat însă acestor motive, cât atitudinii organelor de stat faţă de mine. Toate aceste afirmaţii le-a făcut pe un ton aspru şi duşmănos. Nu a semnat cererea de recurs.“
23.04.202516:59
🇷🇴Rugăciune la Crucea lui Avram Iancu de pe Muntele Găina la Târgul de Fete din anul 1934.
23.04.202511:34
22.04.202519:33
☦️ Canonizați TOȚI Sfinții Închisorilor!🇹🇩
Iertarea nu-nseamnă uitare…
Da, știm ca ei v-au iertat,
dar noi cei de astăzi pentru ei am jurat…noi nu am uitat!
Noi încă simțim lovitura la tălpi, vedem iar deschise comunele gropi!
Simțim foamea lor și chinul și golul, cuptorul încins de la crematoriu!
Și frigul din zarcă, ce intră în oase
prin zeghea vărgată, cu pete slinoase .
Noi încă avem peste glezne cătușa și-n coastă simțim cum se-nfige țepușa.
Cununa cu spini dureroși ce pătrund în frunți asudate, de febră arzând!
Simțim răutatea și gustăm umilința, când vreți ca din suflet să ne smulgeți credința.
Și slut încă-i trupul de-atâtea bătaie, ciomagul se frânge, spinarea se-ndoaie!
Și unghiile-s smulse și dinți-s scuipați, iar unii întinși și crucificați!
Noi încă simțim groaza lor de atunci, dar știm c-au avut o tărie de stânci!
Da, știm adevărul și totul e viu, iar mulți nu au cruci și-s fără sicriu,
Noi cei ce i-am plâns, noi nu am uitat și nu vom rămâne cu capul plecat.
Căci vine și vremea când ei s-or trezi…ei nu au muri…
Se-ntorc într-o zi!
✍️Eliana Popa
Iertarea nu-nseamnă uitare…
Da, știm ca ei v-au iertat,
dar noi cei de astăzi pentru ei am jurat…noi nu am uitat!
Noi încă simțim lovitura la tălpi, vedem iar deschise comunele gropi!
Simțim foamea lor și chinul și golul, cuptorul încins de la crematoriu!
Și frigul din zarcă, ce intră în oase
prin zeghea vărgată, cu pete slinoase .
Noi încă avem peste glezne cătușa și-n coastă simțim cum se-nfige țepușa.
Cununa cu spini dureroși ce pătrund în frunți asudate, de febră arzând!
Simțim răutatea și gustăm umilința, când vreți ca din suflet să ne smulgeți credința.
Și slut încă-i trupul de-atâtea bătaie, ciomagul se frânge, spinarea se-ndoaie!
Și unghiile-s smulse și dinți-s scuipați, iar unii întinși și crucificați!
Noi încă simțim groaza lor de atunci, dar știm c-au avut o tărie de stânci!
Da, știm adevărul și totul e viu, iar mulți nu au cruci și-s fără sicriu,
Noi cei ce i-am plâns, noi nu am uitat și nu vom rămâne cu capul plecat.
Căci vine și vremea când ei s-or trezi…ei nu au muri…
Se-ntorc într-o zi!
✍️Eliana Popa
19.04.202515:34
☦️
La sărbătoarea Învierii din 1952, poetul Andrei Ciurunga se afla în lagărul de muncă Mustaţa de la Canal. A cerut să fie de gardă în acea noapte sfântă pentru a auzi clopotul bisericii din satul vecin.
Când a trecut sergentul pe acolo să vadă cum stau lucrurile, datoria lui Ciurunga era să-i raporteze evenimentele deosebite petrecute. Ciurunga i-a spus: „Domnule sergent, sunt plantonul schimbul doi, în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!”
După această neobrăzare, gradatul l-a pedepsit pe loc. „M-a băgat direct în carcera îngustă din curte, unde am stat trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paştilor”
La sărbătoarea Învierii din 1952, poetul Andrei Ciurunga se afla în lagărul de muncă Mustaţa de la Canal. A cerut să fie de gardă în acea noapte sfântă pentru a auzi clopotul bisericii din satul vecin.
Când a trecut sergentul pe acolo să vadă cum stau lucrurile, datoria lui Ciurunga era să-i raporteze evenimentele deosebite petrecute. Ciurunga i-a spus: „Domnule sergent, sunt plantonul schimbul doi, în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!”
După această neobrăzare, gradatul l-a pedepsit pe loc. „M-a băgat direct în carcera îngustă din curte, unde am stat trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paştilor”
18.04.202513:04
25.04.202507:53
23.04.202514:18
Vedeți cine este Adina Marincea, de la Institutul Elie Wiesel, cea care cataloghează mesajele ca "Basarabia e România" sau "89 Eroii nu mor" ca fiind "extremiste".
Desigur că atunci când reprezinți extrema stângă, orice mesaj normal ți se pare extrem. Cum este posibil ca o anarhistă extremistă să lucreze pentru o instituție plătită de statul român pentru a ataca alți români, singurul scop al acesteia?
Mai jos link către o carte scrisă de Adina Marincea despre "anarha-feminismul" din România:
https://pagini-libere.ro/brosuri/asta-nu-e-o-poveste-de-dragoste-adina-marincea/
Desigur că atunci când reprezinți extrema stângă, orice mesaj normal ți se pare extrem. Cum este posibil ca o anarhistă extremistă să lucreze pentru o instituție plătită de statul român pentru a ataca alți români, singurul scop al acesteia?
Mai jos link către o carte scrisă de Adina Marincea despre "anarha-feminismul" din România:
https://pagini-libere.ro/brosuri/asta-nu-e-o-poveste-de-dragoste-adina-marincea/
无法访问
媒体内容
媒体内容
23.04.202507:22
☦Icoană pe lemn cu tema "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", datare prima jumătate a secolului al XIX-lea, zona Maramureș, Transilvania, aflată în colecția Muzeului Național al Țăranului Român.
Sursa:MȚR
Sursa:MȚR
21.04.202506:30
Pentru prima dată, elevii musulmani sunt cel mai mare grup religios din școlile din Viena.
Elevii musulmani reprezintă acum 41,2% din total, în timp ce ponderea elevilor creștini a scăzut la 34,5%. Anul trecut, ponderea elevilor de credință islamică a fost de 39,4 la sută.
Elevii musulmani reprezintă acum 41,2% din total, în timp ce ponderea elevilor creștini a scăzut la 34,5%. Anul trecut, ponderea elevilor de credință islamică a fost de 39,4 la sută.
无法访问
媒体内容
媒体内容
19.04.202511:40
☦️🔥 Sfânta Lumina a coborât și anul acesta, în Biserica Sfântului Mormânt, din Ierusalim.
☦Hristos A Înviat!
☦Hristos A Înviat!
18.04.202513:03
Mai târziu am înţeles că Dumnezeu, printr-o hotărâre trimisă de sus, oprise martiriul care trebuia să aibă loc în noaptea învierii Lui. Am rămas liniştiţi la locurile noastre până dimineaţa. Toţi ceilalţi din cameră se uitau la noi cu ochi întrebători.
Sfântul Apostol Pavel şi Sila cântau psalmi şi se rugau în închisoare, iar toţi cei închişi îi ascultau. Dumnezeu actualizează minunile Lui, pentru fiecare generaţie de credincioşi care suferă pentru Adevăr.
Dimineaţa am făcut cu toţii rugăciunea de mulţumire lui Dumnezeu, pentru că ne-a scăpat de furia vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi am cântat Hristos a înviat! Prin geamul ferestrei cu văruiala decojită într-un colţ, se vedeau peste oblon, pe malul şanţului de apărare, câţiva corcoduşi, măceşi şi porumbari, care înmuguriseră şi înfloriseră mai devreme. Câteva floricele ca nişte scântei de lumină râdeau în soare. Adăpostul şi căldura din şanţ le favorizaseră intrarea în vegetaţie.
Sufletul meu, văzând în aceasta mâna lui Dumnezeu, Care pe toate le învie din moarte o dată cu Sine, s-a umplut de lumină şi mi-am citit într-însul acest poem. L-am socotit dăruit de Duhul Proniei Cereşti pentru cinstea Învierii şi l-am şi recitat cu emoţie.”
Virgil Maxim – Imn pentru crucea purtată
Sfântul Apostol Pavel şi Sila cântau psalmi şi se rugau în închisoare, iar toţi cei închişi îi ascultau. Dumnezeu actualizează minunile Lui, pentru fiecare generaţie de credincioşi care suferă pentru Adevăr.
Dimineaţa am făcut cu toţii rugăciunea de mulţumire lui Dumnezeu, pentru că ne-a scăpat de furia vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi am cântat Hristos a înviat! Prin geamul ferestrei cu văruiala decojită într-un colţ, se vedeau peste oblon, pe malul şanţului de apărare, câţiva corcoduşi, măceşi şi porumbari, care înmuguriseră şi înfloriseră mai devreme. Câteva floricele ca nişte scântei de lumină râdeau în soare. Adăpostul şi căldura din şanţ le favorizaseră intrarea în vegetaţie.
Sufletul meu, văzând în aceasta mâna lui Dumnezeu, Care pe toate le învie din moarte o dată cu Sine, s-a umplut de lumină şi mi-am citit într-însul acest poem. L-am socotit dăruit de Duhul Proniei Cereşti pentru cinstea Învierii şi l-am şi recitat cu emoţie.”
Virgil Maxim – Imn pentru crucea purtată
24.04.202518:54
▪️Radical Fight Club ▪️
❌Fără droguri!
❌Fără antifa!
❌Fără Adina Marincea!
❌Fără droguri!
❌Fără antifa!
❌Fără Adina Marincea!
23.04.202513:02
Știai că pe steagul de luptă al Sfântului Ștefan cel Mare este reprezentat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe? #bineledestiut
Pe marginile sale este brodată 🪡, cu fir de aur, următoarea rugăciune:
📜 „O, îndelung răbdătorule și de biruinți purtătorule, Mare Mucenice Gheorghe, cela ce la nevoi și în năpaste ești grabnic apărător și fierbinte ajutător, și celor întristați bucurie nespusă, primește de la noi și această rugăminte a smeritului robului tău a domnului Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn Țării Moldovei, și-l păzește pe el neatins în acest veac și în cel viitor, cu rugăciunile celor ce te cinstesc pe tine, ca să te proslăvim pe tine în veci, amin!”
ℹ️ Stindardul a fost dăruit Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte Athos în anul 1500, dar a fost readus în țară în perioada interbelică. În prezent, se află la Muzeul de Istorie al României.
@basilicanews
Pe marginile sale este brodată 🪡, cu fir de aur, următoarea rugăciune:
📜 „O, îndelung răbdătorule și de biruinți purtătorule, Mare Mucenice Gheorghe, cela ce la nevoi și în năpaste ești grabnic apărător și fierbinte ajutător, și celor întristați bucurie nespusă, primește de la noi și această rugăminte a smeritului robului tău a domnului Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn Țării Moldovei, și-l păzește pe el neatins în acest veac și în cel viitor, cu rugăciunile celor ce te cinstesc pe tine, ca să te proslăvim pe tine în veci, amin!”
ℹ️ Stindardul a fost dăruit Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte Athos în anul 1500, dar a fost readus în țară în perioada interbelică. În prezent, se află la Muzeul de Istorie al României.
@basilicanews
23.04.202506:03
20.04.202516:44
🇷🇴☦️
Rădăcina adâncă nu îngheață!
" Să stați strajă la hotare, să păziți acest pământ!"
Naționalist român la mormântul lui Ștefan cel Mare si Sfânt, apărătorul Europei.
Comenzi în privat sau pe site:
➡️https://radical-entourage.ro
#defensoreuropae
#athletachristi
#radicalentourage
Rădăcina adâncă nu îngheață!
" Să stați strajă la hotare, să păziți acest pământ!"
Naționalist român la mormântul lui Ștefan cel Mare si Sfânt, apărătorul Europei.
Comenzi în privat sau pe site:
➡️https://radical-entourage.ro
#defensoreuropae
#athletachristi
#radicalentourage
19.04.202511:22
☦️🔥 Live de la Ierusalim, Biserica Sfântului Mormânt
Ceremonia de premire a Sfintei Lumini.
https://www.youtube.com/live/PFO5j0pjtAk?si=LC4GbX-AYqKdyZCS
Ceremonia de premire a Sfintei Lumini.
https://www.youtube.com/live/PFO5j0pjtAk?si=LC4GbX-AYqKdyZCS
18.04.202513:02
1950: Săptămâna Patimilor și Noaptea Învierii la închisoarea Jilava
“Puțini dintre noi se mai preocupă de cercetarea trecutului neamului nostru, săpând pentru a găsi modele de urmat. Modele de demnitate, verticalitate, bunǎ cuviință, înțelepciune, și, cel mai important, de credință adevărată.
Temnițele comuniste din România au dat neamului sute, dacă nu mii de martiri, viețile carora, din păcate, nu se studiază în școli, în universtăți, nu se prezintă la televizor. Viețile lor, care ne fac să ne minunăm, să găsim răspunsuri la multe dintre dilemele vremurilor noastre, să găsim MODELE. Cu adevărat vrednice de urmat. Pentru noi toți și în special pentru tineri.”
Săptămâna Patimilor și Noaptea Învierii în închisoarea Jilava, anul 1950
„Tensiunea nervoasă creştea în cameră, ca în toată închisoarea. Zilnic, în special noaptea, percheziţii inopinante, bătăi cu pumnii sub fălci, schingiuiri sau călcări în picioare, pentru o talpă de bocanc scrisă sau că nu ai stat drepţi în faţa miliţianului.
Programul de timorare era bine gândit pentru prăbuşirea morală şi lichidarea fizică a cât mai mulţi dintre noi. Prin morse aflasem că şi cei duşi la tribunale pentru a fi judecaţi, pentru recursuri, cercetări, anchete, erau maltrataţi şi chiar că unii deţinuţi au murit sub lovituri. (…)
Aflasem că la camera zero se afla un grup de condamnaţi la moarte; daca executării sentinţei nefiind fixată, erau ţinuţi în condiţii jalnice, în intenţia de a-i lăsa să moară. Apoi că în secţia femeilor o tânără scoasă la anchetă fusese violată de ofiţerul anchetator – care o ameninţase că o va ucide dacă-l va divulga.(…)
Încercam în atmosfera de teroare să aducem o rază de lumină spirituală, ajutând pe fiecare cu vorba sau fapta şi cu puterea rugăciunii, atât cât era posibil, dând exemplu de linişte şi încredere. Primeam cu resemnare creştină greutăţile şi mizeriile impuse de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.
În Săptămâna Mare ne-am impus un program de tăcere, meditaţie şi rugăciune, după ce în Duminica Floriilor am încercat să prezentăm pe înţelesul tuturor, semnificaţia Intrării Domnului Iisus în Ierusalim şi datoria fiecăruia de a se pregăti pentru a-L primi în Ierusalimul sufletului său. Noaptea şi ziua ştafeta rugăciunii continua fără întrerupere, candela vie ardea permanent. Tăcerea, însoţită de rugăciunea permanentă care nu mai era un secret pentru ceilalţi, a creat pentru cei din cameră o stare de adevărată linişte (…)
În Vinerea Mare am cântat versetele pe care ni le-am amintit din fiecare stare a Prohodului şi imnurile Sfinte Dumnezeule şi Mergi la cer. Apoi liniştea s-a aşternut până în noaptea Învierii.
La miezul nopţii ne-am sculat. Eram pregătiţi să primim în sufletele noastre pe Mântuitorul lisus Hristos, înviat. Cel ce prin Întrupare devenise om, iar prin Înviere îndumnezeise pe om. O parte din copii, cărora le destăinuisem că am Sfânta împărtăşanie, au primit câte o firimitură, cuminecându-se. Cei mai mulţi, nu s-au socotit vrednici de primirea ei.
O, dacă am fi totdeauna aşa de riguroşi cu noi înşine!
În linişte ne pregăteam ţinuta pentru a începe, cu evlavie şi teamă, dar şi cu îndrăzneală, cântarea imnului Hristos a înviat! De pe coridor, dinspre intrare, se auzeau zgomote înfundate, lovituri, icneli şi vaiete, care creşteau în intensitate, apropiindu-se însoţite de zăngănitul zăvoarelor. Era obiceiul în acei ani ca marile sărbători creştineşti sau comuniste să fie marcate cu evenimente deosebite, care să rămână în conştiinţa celor întemniţaţi. Bătăile, schingiurile, lanţurile, neagra şi chiar uciderile, erau gândite astfel ca să dea strălucire diavolească acestor momente omagiale.
Am început să cântăm Hristos a înviat! din ce în ce mai tare, simţind nevoia să apărăm vieţile noastre cu strigătul învierii. Câtva timp am crezut că mi s-a părut că am auzit bătăi şi strigăte de durere. Apoi m-am convins că pe măsură ce noi cântam, ele scădeau în intensitate şi se depărtau ca şi cum un vânt potrivnic făcea ca flăcările mistuitoare ale unui incendiu, să se abată de la un obiectiv periclitat.
“Puțini dintre noi se mai preocupă de cercetarea trecutului neamului nostru, săpând pentru a găsi modele de urmat. Modele de demnitate, verticalitate, bunǎ cuviință, înțelepciune, și, cel mai important, de credință adevărată.
Temnițele comuniste din România au dat neamului sute, dacă nu mii de martiri, viețile carora, din păcate, nu se studiază în școli, în universtăți, nu se prezintă la televizor. Viețile lor, care ne fac să ne minunăm, să găsim răspunsuri la multe dintre dilemele vremurilor noastre, să găsim MODELE. Cu adevărat vrednice de urmat. Pentru noi toți și în special pentru tineri.”
Săptămâna Patimilor și Noaptea Învierii în închisoarea Jilava, anul 1950
„Tensiunea nervoasă creştea în cameră, ca în toată închisoarea. Zilnic, în special noaptea, percheziţii inopinante, bătăi cu pumnii sub fălci, schingiuiri sau călcări în picioare, pentru o talpă de bocanc scrisă sau că nu ai stat drepţi în faţa miliţianului.
Programul de timorare era bine gândit pentru prăbuşirea morală şi lichidarea fizică a cât mai mulţi dintre noi. Prin morse aflasem că şi cei duşi la tribunale pentru a fi judecaţi, pentru recursuri, cercetări, anchete, erau maltrataţi şi chiar că unii deţinuţi au murit sub lovituri. (…)
Aflasem că la camera zero se afla un grup de condamnaţi la moarte; daca executării sentinţei nefiind fixată, erau ţinuţi în condiţii jalnice, în intenţia de a-i lăsa să moară. Apoi că în secţia femeilor o tânără scoasă la anchetă fusese violată de ofiţerul anchetator – care o ameninţase că o va ucide dacă-l va divulga.(…)
Încercam în atmosfera de teroare să aducem o rază de lumină spirituală, ajutând pe fiecare cu vorba sau fapta şi cu puterea rugăciunii, atât cât era posibil, dând exemplu de linişte şi încredere. Primeam cu resemnare creştină greutăţile şi mizeriile impuse de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.
În Săptămâna Mare ne-am impus un program de tăcere, meditaţie şi rugăciune, după ce în Duminica Floriilor am încercat să prezentăm pe înţelesul tuturor, semnificaţia Intrării Domnului Iisus în Ierusalim şi datoria fiecăruia de a se pregăti pentru a-L primi în Ierusalimul sufletului său. Noaptea şi ziua ştafeta rugăciunii continua fără întrerupere, candela vie ardea permanent. Tăcerea, însoţită de rugăciunea permanentă care nu mai era un secret pentru ceilalţi, a creat pentru cei din cameră o stare de adevărată linişte (…)
În Vinerea Mare am cântat versetele pe care ni le-am amintit din fiecare stare a Prohodului şi imnurile Sfinte Dumnezeule şi Mergi la cer. Apoi liniştea s-a aşternut până în noaptea Învierii.
La miezul nopţii ne-am sculat. Eram pregătiţi să primim în sufletele noastre pe Mântuitorul lisus Hristos, înviat. Cel ce prin Întrupare devenise om, iar prin Înviere îndumnezeise pe om. O parte din copii, cărora le destăinuisem că am Sfânta împărtăşanie, au primit câte o firimitură, cuminecându-se. Cei mai mulţi, nu s-au socotit vrednici de primirea ei.
O, dacă am fi totdeauna aşa de riguroşi cu noi înşine!
În linişte ne pregăteam ţinuta pentru a începe, cu evlavie şi teamă, dar şi cu îndrăzneală, cântarea imnului Hristos a înviat! De pe coridor, dinspre intrare, se auzeau zgomote înfundate, lovituri, icneli şi vaiete, care creşteau în intensitate, apropiindu-se însoţite de zăngănitul zăvoarelor. Era obiceiul în acei ani ca marile sărbători creştineşti sau comuniste să fie marcate cu evenimente deosebite, care să rămână în conştiinţa celor întemniţaţi. Bătăile, schingiurile, lanţurile, neagra şi chiar uciderile, erau gândite astfel ca să dea strălucire diavolească acestor momente omagiale.
Am început să cântăm Hristos a înviat! din ce în ce mai tare, simţind nevoia să apărăm vieţile noastre cu strigătul învierii. Câtva timp am crezut că mi s-a părut că am auzit bătăi şi strigăte de durere. Apoi m-am convins că pe măsură ce noi cântam, ele scădeau în intensitate şi se depărtau ca şi cum un vânt potrivnic făcea ca flăcările mistuitoare ale unui incendiu, să se abată de la un obiectiv periclitat.
显示 1 - 24 共 801
登录以解锁更多功能。