Christos a înviat!
Astăzi, 27 Aprilie 2025, se împlinesc 35 de ani de la trecerea la Domnul a mucenicului Traian Trifan.
A fost închis la Aiud ca parte a Ortodocșilor practicanți încarcerați, torturați și/sau uciși de Ocupația Sovietică (de care țin și Iliescu, Roman, Constantinescu, Băsescu și multe alte specimene ale clasei politice anti-românești).
În temnița Aiudului a înființat o adevărată școală de rugăciune și ascultare de Dumnezeu.
Ca un adevărat ucenic al lui Christos, a privit chinurile și închisorile comuniste ca pe un mijloc de smerire și întărire a legăturii cu Dumnezeu. Nu pentru că așa le-au făcut Sovieticii, dar pentru că așa a știut el să le folosească. El și alții, precum Sfinții Sofian Boghiu și Dumitru Stăniloae, Iustin Pârvu și Arsenie Papacioc, Traian Popescu și Marin Naidim, Valeriu Gafencu și Mircea Vulcănescu et.
A suferit și sub dictatura lui Carol Trădătorul (Carol al II-lea), dar și sub dictatura nazistă a lui Ion Antonescu.
La fel, cu tărie, închinând toate nedreptățile și suferințele sale lui Dumnezeu.
Bădia Trifan, după cum îi spuneau toți apropiații, a trăit în Christos, cu dragoste pentru Națiunea Română, până la capăt.
Bădia Trifan, om al Țării (= țăran), unul dintre cei mai buni copii al Lancrămului, Ardelean adevărat și Român deplin, părea adesea un om simplu, cald, înțelept, adâncit in trăirea Evangheliei. A fost și doctor în drept, avocat brașovean, ofițer al Armatei Române, prefect al Județului Brașov, Lucruri pe care le-a privit ca parte a datoriei sfinte de a da cât mai mult bine națiunii și țării în care se născuse și pe care le-a iubit până la Cer.
Într-un fel sau altul, știut sau neștiut, Badea Trifan a avut o pleiadă de ucenici. Pe unii i-am amintit mai sus, câteva nume dintr-un șir lung, dar prea scurt pentru binele Românilor.
Căci în 1990, pe eliberarea adusă pe martiriul neîncetat al eroilor anticomuniști, nenumărați cetățeni îndoctrinați - sau direct aderenți la Comunism - au votat torționarii. Și au condamnat România la chinuri cumplite, la deportarea sistematică a Românilor (peste 8 milioane, cel mai mare genocid din istoria Europei!), la distrugerea moralității. Am auzit de curând în București câțiva negri care, vorbind în engleză despre plecarea în Occident, se bucurau să mai stea o vreme în România, citez „pentru că Româncele sunt frumoase și curve proaste și sunt gata să se culce cu oricine”.
M-am cutremurat de durere și milă auzind acest adevăr al prăbușirii demnității Româncelor la nivelul unor sclave sexuale fără discernământ. Nivel promovat de Bolșevici și Naziști, dar împlinit cu adevărat de regimurile post-decembriste.
Tocmai de aceea Sfinții din Prigoanele Comuniste (Sfinții Închisorilor) sunt un reper esențial pentru a ne păstra pe Calea cea Bună, pentru a ne smulge din mocirla otrăvită a depravării prin desfrânare, droguri, jocuri de noroc și alte manifestări josnice.
Priviți către acești sfinți și urmați-le credința!
Fugiți de lepădarea și răzvrătirea lui Iuda!
Hrăniți-vă din demnitatea sfântă a vieții acestora, ca să aveți viață veșnică!
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea