🇷🇴 𝟐𝟕 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟏𝟖: 𝐒𝐭𝐮𝐝𝐞𝐧𝐭̧𝐢𝐢 𝐚𝐮 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚!
🇷🇴🇲🇩📜 S-au împlinit 107 ani de când Sfatul Țării a votat actul istoric, care a readus partea de est a Țării Moldovei în componența României, pornind astfel procesul de creare a României Mari, într-un context geopolitic complex, când încă se desfășura Primul Război Mondial, iar trupele bolșevice doreau reanexarea acestui teritoriu. A fost un act imens de patriotism, de care au dat dovadă frații noștri basarabeni, prin care a fost salvată practic statalitatea României și care a dat multă speranță tuturor românilor.
🇷🇴 Însă puțini știu că fruntașii unioniști de la 1918 au fost în tinerețea lor lideri ai studenților. Daniel Ciugureanu, primul prim-ministru al Republicii Democrate Moldovenești, împreună cu Alexei Mateevici (autorul imnului Limba noastră), Simion Murafa, Ștefan Ciobanu, Dimitrie Bogos și alții au înființat Cercul studențesc „Deșteptarea” al studenților basarabeni de la universitățile din Kiev și Odesa. De asemenea, Pantelimon Halippa a fost în mijlocul mișcărilor studențești care au avut loc la Universitatea din Dorpat (Tartu, Estonia). Grigore Cazacliu a fost în 1918 delegatul basarabenilor la Cernăuți și Alba Iulia, iar fratele său, Vladimir, a fost unul dintre reprezentanții studenților în Sfatul Țării.
🖋️Ion Inculeț, președintele Sfatului, a fost la vremea sa unul dintre liderii studenților români din afara granițelor, înființând la Sankt Petersburg o asociație a studenților basarabeni. Alături de colegii săi, s-a întors în Basarabia odată cu căderea monarhiei ruse, pentru a pregăti reunificarea provinciei cu Țara Mamă. Ulterior, organizația a fost desființată, iar membrii ei au fost puși pe lista neagră a autorităților sovietice. Pentru noi, Ion Inculeț, ca lider al studențimii române, este unul dintre înaintașii noștri în lucrarea de reunificare națională.
🇷🇴 Atfel, fruntașii unioniști din Basarabia se alătură celor din Bucovina și Transilvania în galeria marilor personalități ale neamului românesc care au sădit și au lucrat spre înfăptuirea idealului reîntregirii naționale încă din anii studenției, așa cum au fost Iuliu Maniu (liderul studențimii române din Budapesta), Alexandru Vaida-Voevod (președintele Societății România Jună din Viena) și Ion Nistor (președinte al Societății Academice Junimea din Cernăuți).
🕯 Mulți dintre ei, „au plătit” pentru dragostea lor de Dumnezeu și de țară cu ani grei de detenție, fiind persecutați și chiar uciși de către autoritățile comuniste de la Moscova și București.
🇷🇴 Iar în spiritul și în memoria lor, ne punem și noi întreaga lucrare pe care o facem spre reînfăptuirea unității de neam!
#ligastudentilor