Мир сегодня с "Юрий Подоляка"
Мир сегодня с "Юрий Подоляка"
Труха⚡️Україна
Труха⚡️Україна
Николаевский Ванёк
Николаевский Ванёк
Мир сегодня с "Юрий Подоляка"
Мир сегодня с "Юрий Подоляка"
Труха⚡️Україна
Труха⚡️Україна
Николаевский Ванёк
Николаевский Ванёк
Silvian-Emanuel Man avatar

Silvian-Emanuel Man

Рэйтынг TGlist
0
0
ТыпПублічны
Вертыфікацыя
Не вертыфікаваны
Надзейнасць
Не надзейны
Размяшчэнне
МоваІншая
Дата стварэння каналаСіч 15, 2021
Дадана ў TGlist
Бер 18, 2025
Прыкрепленая група

Рэкорды

17.04.202523:59
227Падпісчыкаў
22.12.202423:59
0Індэкс цытавання
18.02.202518:45
174Ахоп 1 паста
11.03.202518:45
174Ахоп рэкламнага паста
18.03.202510:38
15.00%ER
11.03.202518:45
78.03%ERR

Папулярныя публікацыі Silvian-Emanuel Man

07.04.202519:36
De Buna Vestire (25 martie / 7 aprilie) a nins pe aici și a ieșit soarele. La 1914, un călugăr originar din Transilvania se bucura de prietenia româno-americană. Altul, de actualizarea stemei Regatului României ca urmare a dobândirii Independenței. Lucruri mărunte, care te fac să zâmbești, dar care arată legăturile unor monahi cu Țara la cumpăna secolelor XIX și XX, adunate de prin bibliotecile și arhivele așezămintelor românești din Sfântul Munte Athos. Au mai fost furtuni și tulburări și în alte vremuri, dar până la urmă, a ieșit și soarele. Despre lucrurile mai mari, pe larg, cu altă ocazie.
19.04.202506:36
Dacă vă duceți de Înviere la Biserică:

1. Lăsați telefonul! Nu vă apucați să intrați la ora 12 pe facebook, imediat după ce se dă lumină, ca să spuneți la toată lumea „Hristos a înviat!”. Nu moare nimeni dacă nu sunteți primii din bula voastră care iese pe social media să anunțe Învierea. Hristos nu a pătimit și nu a înviat ca să adunăm like-uri și slavă deșartă în noaptea de Înviere. În loc să stați cu prietenii virtuali, stați cu cei de lângă voi. Măcar acum.

2. Dacă tot ați ajuns și vă considerați creștini, nu fugiți nici la cimitir, nici să umpleți mațul. Mai rămâneți măcar un pic. Aveți toată ziua de Duminică la dispoziție și să aprindeți lumina la adormiți, să mâncați din bucate alese cu familia și să transmiteți prietenilor mesaje. Nu există nicio „rânduială” sau „tradiție” ca la 00:05 să se fugă la masă sau la cimitir. Îmi aduc aminte cum străbunica mea curăța cu leșie vasele la intrarea în post și nu se atingea de bucatele de frupt până nu binecuvânta preotul coșurile cu ouă și cozonac la finalul slujbei de înviere. Asta este rânduiala și tradiția adevărată!

3. Bucurați-vă de moment. Încercați să rămâneți până la finalul slujbei, mai ales dacă nu ați rămas niciodată. Dau cât puteți. Cântările canonului Învierii sunt unele dintre cele mai frumoase. Când o să plecați de la biserică la 3 dimineața, o să vă simțiți altfel decât atunci când plecați la 5 minute după ce se dă lumina. Vă garantez! Nu uitați că acum 5 ani Poliția dădea târcoale pe la biserici de Paști, iar unii și-au luat amenzi sau s-au trezit cu slujba întreruptă. Stați acum cât nu ați stat în ultimii ani și bucurați-vă de întreaga rânduială a Slujbei Învierii!

4. În plus, oricât de enervant ar fi să vi se repete, am să repet: Nu mai urați „Paște fericit!” Cine paște? Mielul? O nefericită traducere din „Happy Easter”! Sărbătoarea se numește Sfintele PAȘTI, iar urarea sau salutul este Hristos a înviat! „- Sărbători fericite! Iepurașul să vă...” Ce sărbătorim? Dacă nu avem talent, decât să scriem un mesaj penibil cu iepurași și pui care ies din ou, mai bine spunem doar Hristos a înviat și atât!

5. Înainte de a vă băga într-o polemică teologică aduceți-vă aminte că ele nu se poartă frugal pe social media și nu implică batjocorirea celeilalte „tabere” și că, în vechime, oamenii stăteau să se documenteze, să își așeze mintea și inima în post și rugăciune săptămâni întregi înainte de a discuta astfel de subiecte.

6. Suspinați un gând și o rugăciune pentru cei care fie nu pot, fie nu sunt lăsați să meargă la biserică în această noapte, precum și pentru cei care își câștigă pâinea muncind în mod indispensabil și din pricini binecuvântate astăzi sau pentru cei care își apără țara în Ziua Învierii. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru pacea și liniștea de care ne bucurăm și cereți-i să ne dea tărie în aceste vremuri tulburi.

Iertați-mă pentru îndrăzneală!

Hristos a înviat!
09.04.202520:24
Astăzi mi-am pierdut trei ore la telefon ca să liniștesc doi anticari după ce niște milițieni s-au prezentat la ei ca să îi întrebe dacă mi-au vândut cărți vechi, cu potențial dușmănos la adresa orânduirii sociale. Mă rog, a ordinii constituționale. Și, asemenea, a trebui să liniștesc personalul unui anticariat care doar se temea de perspectiva de a nu încălca legea colaborând cu mine.

Trebuie să reamintesc că astfel de abuzuri liberticide săvârșeau doar comuniștii și naziștii? În ce dictatură trăim?! De când este interzis să citim și să ne informăm?

Ei nu au înțeles penibilul demersului lor. Ei cred că ne pot teroriza cu cenzura și cu miliția. Dar nu știu că acțiunile lor abuzive vor avea consecințe!
05.04.202519:18
Vă anunț că am pierdut complet controlul asupra contului de WhatsApp și că nu îl mai pot accesa. Mi-au semnalat niște persoane că aș fi scris în seara aceasta niște mesaje cu caracter pro-rus, inclusiv mesaje prin care aș îndemna la acte de sabotaj. Presupun că miza este să continuie tentativa forțată de asociere a mea cu „elementele pro-ruse”, în încercarea disperată a Regimului de a mă agăța cu ceva. Orice, dar să fie ceva! Și cum nu au cu ce, inventează. Din septembrie, s-au găsit unii care fac afaceri cu rușii să mă acuze că sunt omul rușilor. Perfect convenabil, pe sistemul hoțul strigă hoții.

Însă, activitatea mea civică și academică stă mărturie că lucrurile nu numai că nu sunt așa, dar sunt chiar usturătoare pentru Regim și oamenii lui. Care chiar fac afaceri cu oamenii și entitățile de care zic ei că ne protejează. Există ceea ce anglo-saxonii numesc „public record”, adică dovezi publice. Dar, evident, nu tot ceea ce este public este și de interes general - și de asta profită „băieții răi”.

Ah, dar hai să vorbim despre cum mi-am mâncat bătaie în vară în Republica Moldova, fix înainte de un eveniment unde trebuia să vorbesc despre vechimea limbii române în cultul Bisericii din Basarabia, pentru faptul că am stricat niște joculețe politice pro-ruse. Și să vedem după câți pioni cad de pe tabla de la București și cea de la Chișinău după mișcarea asta...

Jocul acesta de falsificat probe și atacat oamenii că ar fi pro-ruși este fix rusesc. Regimul se joacă de-a „Mafia” cu noi și încearcă să scape de „polițiști”, ca să rămână cetățenii fix pe mâna mafioților. Adică, conform regulilor jocului, să fie morți.

Iar noi nu trebuie să-i lăsăm să câștige!
11.04.202520:27
Am fugit în Japonia, fix când înflorește Sakura.

Sau, cel puțin, așa am avut senzația că a fost în ultimele zile, petrecute la Muntele Athos, cu nasul în manuscrise, cărți vechi și documente, în miros de cireși și salcâmi, departe de intrigile și scandalurile acestei perioade, cu mulțumirea că am făcut ceva util, nu că pierd timpul în certuri inutile pe rețelele de socializare. Pentru că viața e prea scurtă ca să ne-o pierdem certându-ne între noi de dragul unor mitomani needucați, dar abili, care regurgitează poezia prescrisă de echipa de campanie, reprezentând interese multiple, dar niciodată ale noastre, ale oamenilor de rând.

Panicați-vă, speriați-vă, certați-vă, înjurați-vă până muriți de ciudă! - asta parcă ne îndeamnă cei care ne vor votul și agitatorii lor. Și după, îi vezi cum pupă icoane și vizitează locuri sfinte, sperând că ne păcălesc!

Oh, dacă ar fi pus ei mâna măcar o dată pe vreun volum din Filocalie sau ar fi văzut cum comentează Sfinții Părinți evenimentele politice, măcar ar fi văzut ce obligații au ei în calitate de creștini, în primul rând, și de administratori vremelnici ai treburilor lumești. Sau ar fi avut momente de pocăință autentică pentru greșelile lor, în fața noastră, a alegătorilor. Sau măcar momente de luciditate.

În lipsa semnalului la telefon, în liniștea chiliei sau a schitului, la malul mării, în bibliotecă, simți cel mai bine că viața ta poate să nu fie guvernată de ploaia meteoritică de informații neclare și știri sau de impulsul de a interveni fără rezultat în vreo dezbatere trecătoare.

Și că scăparea din această spirală a deznădejdii și păcatului, generalizate la nivel societal și promovate asiduu prin corupția și nefuncționalitatea din instituțiile publice, se poate face doar prin punerea piciorului în prag, doar prin tăierea lor din rădăcini.

Creștinii zilelor noastre s-au învățat (sau au fost învățați?) în mod eronat să nu supere, să nu deranjeze, să nu critice nedreptatea asupra altora, să nu mai sancționeze păcatul manifestat public, prin instituții. Că trebuie să își vadă doar de pătrățica lor privată.

Însă, Viețile Sfinților sunt pline de exemple de curaj în fața abuzurilor stăpânilor vremelnici, în politică, în armată, în spațiul public. Nu de lași!

Biserica îi pune la loc de cinste pe cei care nu au făcut compromisuri, nici cu păcatul, nici cu oamenii, nici cu puterea politică, și care s-au jertfit pentru alții, pentru credință și pentru Adevăr, indiferent de consecințe. Să avem curajul lor!

Asta ne și învață această perioadă: să nu fim lași! Să credem cu tărie, să nu cedăm, ca să putem ajunge la Înviere!

Și când apăsarea vremurilor pare mai grea, amintiți-vă cuvintele Mântuitorului: „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!“ (Ioan 16, 33)
24.03.202521:40
Iacătă-l și pe YouTube: https://youtu.be/4DSfYG6nsB8
29.03.202518:45
În UK poți fi arestat și anchetat doar pentru că te plângi pe un grup de părinți pe WhatsApp despre mecanismele de selecție a cadrelor didactice. Trimit chiar șase (!) polițiști după tine pe motiv că strici armonia în școală.

UK a devenit un fel de califat al corectitudinii politice. Mai grav este că la nivelul acesta de cenzură și represiune visează și unii pe la noi...

https://www.dailymail.co.uk/news/article-14548379/Father-complained-teacher-recruitment-process-parents-WhatsApp-group-arrested-harassment-interrogated-11-HOURS.html
Deținerea unor cărți și reviste vechi = crime împotriva umanității. Așa i-au școlit comisarii corectitudinii politice pe adepții lor, precum individul acesta turmentat care mă acuză de profanarea mormintelor din cimitirul evreiesc din Bacău. Atâta pot ei: să dea cu zoaie, să pună tot felul de oameni să te sune, să dea mesaje, să te hărțuiască și să facă legături elucubrante.

Gesturi iresponsabile și reprobabile precum cel făcut de un tânăr din Bacău care a desenat zvastici pe mai multe morminte din cimitirul evreiesc trebuie condamnate pe loc, fără discuții!

Opriți ura și violența!
Colegii noștri, Toma și Silvian, au fost ieri în platoul BZI unde au explicat succint DE CE se fac presiuni politice asupra noastră dar, cel mai important, de la min. 47:00, au prezentat câteva dintre obiectele de colecție legate de studenții din trecut pe care le deținem și cu care vrem să organizăm un muzeu dedicat studențimii române și luptei ei pentru realizarea unității de neam și consolidarea culturii române. Trecutul ne inspiră, iar istoria noastră este plină de modele demne de urmat pentru tinerii de astăzi! Puteți urmări emisiunea aici: https://cutt.ly/drpXe6Gm

Persoanele care dețin obiecte vechi (documente, medalii, fotografii, cărți etc.) și doresc să ne susțină, ni le pot dona contactându-l pe Toma (0756.905.133). Cele care nu au legătură cu subiectul nostru pot fi date la schimb și valorificate pentru a obține bunurile care ne sunt necesare pentru alcătuirea colecției. Alternativ, ne puteți sprijini folosind metodele disponibile aici: https://ligastudentilor.net/sustine/

Vă mulțumim!
25.03.202521:58
👨‍💻Cineva se plictisește și încearcă în continuu să spargă unul dintre site-urile administrate de Liga Studenţilor. Vă supără mult conținutul, nu-i așa? 🥲

În același timp, cam așa arată majoritatea conversațiilor mele pe WhatsApp după ce contul meu a fost compromis și spart de două ori. Cu siguranță, este doar o coincidență...
30.03.202518:03
Nu există lege, hotărâre de guvern, ordin de ministru sau măsură politică care să poată să facă mai mult în țara aceasta, decât poate face dragostea jertfelnică, adică ruperea inimii față de suferința aproapelui. Pentru că țara aceasta nu va înflori nici din Guvern, nici din Parlament, ci din conștiința fiecărui individ în parte!

Vă invit să urmăriți (▶️ https://cutt.ly/IraRTkKw) un dialog scurt, de 45 de minute, cu părintele Teologos de la https://www.chilieathonita.ro/, despre educație și rosturile creștine ale politicii. Discuția noastră a a avut loc în august, înainte de toată nebunia cu alegerile. Noi alegem dacă vrem să fim sub politica actuală sau deasupra ei. Doamne, ajută!
24.03.202518:30
De ce am fost la IGPR? Nu lăsați anii 50 să se întoarcă! Demisia, Alexandru Florian! Directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” vrea ca toate cărțile și publicațiile vechi, cu caracter istoric, care AR PUTEA avea legătură cu ceea ce se numește generic extrema dreaptă, să fie confiscate de către stat. Așa își imaginează el că va aduna patrimoniu pentru Muzeul Holocaustului.

Ca urmare a unei plângeri penale depuse de către Alexandru Florian, am fost citat de IGPR în calitate de martor (momentan) pentru faptul că dețin trei reviste din anii 30. A trebuit să mă duc cu diploma de istoric la sub-braț și cu lista de comunicări și articole științifice ca să justific interesul pentru a le deține. Nu am voie să le public sau să le înstrăinez până la finalizarea anchetei. Nici nu am interesul. Este un abuz incredibil la adresa dreptului la informație. Am invitat Poliția Română să confiște și cărțile care zac prin biblioteci și pe platformele on-line. Să bage la dubă Arcanum, Scribd și Academia.edu! Sper că nu le-am dat idei...

Inițial am fost citat să mă prezint la audieri pe 26 februarie, ziua în care a fost săltat un candidat la prezidențiale. Coincidență? În mintea oamenilor Regimului ar exista o legătură criminală între gazeterii interbelici, Constantin Noica, influencerii de azi de pe TikTok și băieții ăia care aveau pistoale acasă.

Este total inacceptabil ca într-un stat de drept, o instituție a statului să persecuteze prin plângeri și reclamații persoane private care au interese comune de cercetare cu aceasta! Este total inacceptabil să se ceară confiscarea de bunuri private, cu atât mai mult vechi și de colecție, indiferent de scopul urmărit! Este total inacceptabil să fie condamnate post-factum persoane care au suferit ani de detenție!

Miza este politică: PNL prin Alexandru Muraru, care îl susține pe Alexandru Florian, vrea un monopol asupra istoriei. Nu degeaba au tot lansat atacuri la adresa foștilor deținuți politici anticomuniști. Mă ocup de această problematică îndeaproape de ani buni, iar de ceva timp i-am găsit aplicații juridico-istorice: lămurirea cadrului legal al condamnărilor din anii 40-50 și a situației fiecărui condamnat în parte.
Ei vor să nu mai existe, de fapt, modele de rezistență împotriva abuzurilor statului. Aici este cheia

În rest, sunt un monument de fățărnicie! Fac din lupta cu extremismul un stindard, fiind ei înșiși extremiști. La Iași am văzut cum politrucii locali batjocoresc memoria luptătorilor anticomuniști și se folosesc de băieți în cămașă verde ca să le facă treaba murdară și să îi amenințe pe cei care critică deciziile politice de la centru!

Domnule Marcel Ciolacu, nu îl lăsați pe acest fost profesor de marxism-leninism, predicator al unei ideologii extremiste, violente și totalitare, să bagatelizeze cercetarea și dezbaterea istorică din România!

Art. 30 și 31 din Constituție nu trebuie călcate în picioare!

PS. Am apreciat profesionalismul ofițerilor de Poliție și condițiile de audiere: înregistrare audio-video, oferirea unui exemplar din procesul verbal, explicarea temeinică a drepturilor mele și tratamentul deosebit de politicos și respectuos. Chapeau, doamnelor! Este prima audiere „ca la cod” la care iau parte după 10 ani de activitate judiciară. Dacă li s-ar oferi și ofițerilor de Poliție „din Provincie” condiții, tehnică sau în unele cazuri și pregătirea necesară, altfel ar arăta justiția penală în România!

https://www.facebook.com/silvianemanuelman/videos/1962692530929954
Увайдзіце, каб разблакаваць больш функцый.