Fundația Buna Vestire | Naționaliștii români
Пераслаў з:
Nationalist Squads
18.04.202516:24
4. ONR 🇵🇱
ONR manages to maintain a strong pressence and have the most legitimate claim to the title of succesors/heirs of the original group from 1934. They maintain strong relations with most groups from Poland and with other European groups. Their actions are most diverse, ranging from sports, banners, graffiti, posters/stickers to tactical training and marches. They always seem to bring strong numbers at events and marches, their aesthetic is pretty pleasing to the eye and are overall a pretty strong and respectable group.
ONR manages to maintain a strong pressence and have the most legitimate claim to the title of succesors/heirs of the original group from 1934. They maintain strong relations with most groups from Poland and with other European groups. Their actions are most diverse, ranging from sports, banners, graffiti, posters/stickers to tactical training and marches. They always seem to bring strong numbers at events and marches, their aesthetic is pretty pleasing to the eye and are overall a pretty strong and respectable group.
Пераслаў з:
Blocco Verona
18.04.202515:50
Continuano le nostre 'Notti di Montag' con approfondimenti di formazione culturale partecipati e appassionanti.
Ieri sera abbiamo avuto la fortuna di sentir parlare del "Capitano" legionario, Corneliu Z. Codreanu e della sua mistica militanza nella Romania del secolo scorso.
L'esempio legionario fu l'incarnazione di quanto ancora oggi professiamo e portiamo avanti col fuoco della nostra gioventù!
Ieri sera abbiamo avuto la fortuna di sentir parlare del "Capitano" legionario, Corneliu Z. Codreanu e della sua mistica militanza nella Romania del secolo scorso.
L'esempio legionario fu l'incarnazione di quanto ancora oggi professiamo e portiamo avanti col fuoco della nostra gioventù!
Пераслаў з:Nationalist Squads
18.04.202516:24
Today I will post the 6th, 5th and 4th spots. It's very hard to actually rank those 3 movements, so I had to be a little subjective and also search for criteria that could make the difference.
Tomorrow i will post the honorable mentions. There will be 5 posts in total. 3 from countries at which it was very hard to choose only one group or movement (mainly Germany, Greece and Spain), and 2 that didn't make the top 10 (mainly Bulgaria, and France. The French post will be more interesting given the fact that most groups in France are organised at a local level rather than a national one, so yeah, that honorable mention should be rather unique compared to the structure of this ranking.) There might be an honorable mention from Netherlands too.
On the important day of 20th of April (you know what it is) i'll post the top 3.
Tomorrow i will post the honorable mentions. There will be 5 posts in total. 3 from countries at which it was very hard to choose only one group or movement (mainly Germany, Greece and Spain), and 2 that didn't make the top 10 (mainly Bulgaria, and France. The French post will be more interesting given the fact that most groups in France are organised at a local level rather than a national one, so yeah, that honorable mention should be rather unique compared to the structure of this ranking.) There might be an honorable mention from Netherlands too.
On the important day of 20th of April (you know what it is) i'll post the top 3.
Пераслаў з:
Casus Belli
18.04.202515:49
Ar fi împlinit 97 de ani pe 16 aprilie! RADU CIUCEANU - Prezent!
În numele Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, aducem gândurile noastre pioase înaintea memoriei prietenului și susținătorului nostru, profesorul RADU CIUCEANU, reputat istoric, fost deţinut politic, luptător în rezistenţa armată anticomunistă, care acum ar fi împlinit vârsta de 97 de ani. Prinos de recunoștință pentru contribuţiile inestimabile pe tărâmul istoriografiei româneşti şi pentru opera de promovare a adevărului cu privire la istoria recentă a României, în cadrul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, subordonat Academiei Române, instituție de cercetare cu o activitate prestigioasă.
Repere biografice:
Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928 la Arad. În perioada studenției la Facultatea de Medicină a intrat în Mișcarea Națională de Rezistență (M. N. R.), în anul 1947, fiind cooptat în conducerea Rezistenței din Oltenia (M. N. R. O), sub conducerea generalului Carlaonț, în lupta pentru eliberarea țării de sub ocupația sovietică. Aici primește misiunea de a forma nuclee subversive în mediile studențești din Craiova, făcând face legătura cu grupurile de gherilă din munții Retezat, Valea Cernei și muntele Cozia, unde transportă armament, muniție și materiale de propagandă. La ordinul Comitetului Militar al MNR, stabileșt platformele de desant pentru aviația militară americană și punctele de rezistență de pe Valea Oltului. Arestat în septembrie 1948 și anchetat de Securitate, Procuratură și N. K. V. D., a fost condamnat în iunie 1949 la 15 ani temniță grea pentru «crimă de uneltire împotriva ordinii sociale». A trecut prin penitenciarele Craiova, Pitești, Jilava, Târgșor, Gherla, Aiud, Văcărești, Dej, fiind supus experimentului de reeducare prin tortură de la Pitești. După eliberarea din 1963 și până în 1968 a fost muncitor necalificat, iar între anii 1966-1970 se aprobă intrarea ca student la Facultatea de Istorie. Va deveni cercetător la Institutul de Arheologie din București (1970-1975) și apoi la Muzeul de istorie și artă al municipiului București (1975-1989). A efectuat săpături arheologice la Putna, Coșula, Mihăilești, Afumați, Ghica-Tei, Pantelimon, Închisoarea Văcărești, Colțea etc. S-a implicat activ, alături de alți oameni de cultură, în încercarea de a îndupleca conducerea comunistă să revoce demolarea Mănăstirii Văcărești. Participă activ la Revoluția din Decembrie 1989, în cele mai fierbinți puncte ale confruntărilor. După anul 1989 a fost membru în conducerea PNL și deputat în în legislatura 1990-92, ocupând funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. În legislatura 2000-2004 a fost ales deputat pe listele PRM. Din 1993 a condus Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului.
În numele Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, aducem gândurile noastre pioase înaintea memoriei prietenului și susținătorului nostru, profesorul RADU CIUCEANU, reputat istoric, fost deţinut politic, luptător în rezistenţa armată anticomunistă, care acum ar fi împlinit vârsta de 97 de ani. Prinos de recunoștință pentru contribuţiile inestimabile pe tărâmul istoriografiei româneşti şi pentru opera de promovare a adevărului cu privire la istoria recentă a României, în cadrul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, subordonat Academiei Române, instituție de cercetare cu o activitate prestigioasă.
Repere biografice:
Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928 la Arad. În perioada studenției la Facultatea de Medicină a intrat în Mișcarea Națională de Rezistență (M. N. R.), în anul 1947, fiind cooptat în conducerea Rezistenței din Oltenia (M. N. R. O), sub conducerea generalului Carlaonț, în lupta pentru eliberarea țării de sub ocupația sovietică. Aici primește misiunea de a forma nuclee subversive în mediile studențești din Craiova, făcând face legătura cu grupurile de gherilă din munții Retezat, Valea Cernei și muntele Cozia, unde transportă armament, muniție și materiale de propagandă. La ordinul Comitetului Militar al MNR, stabileșt platformele de desant pentru aviația militară americană și punctele de rezistență de pe Valea Oltului. Arestat în septembrie 1948 și anchetat de Securitate, Procuratură și N. K. V. D., a fost condamnat în iunie 1949 la 15 ani temniță grea pentru «crimă de uneltire împotriva ordinii sociale». A trecut prin penitenciarele Craiova, Pitești, Jilava, Târgșor, Gherla, Aiud, Văcărești, Dej, fiind supus experimentului de reeducare prin tortură de la Pitești. După eliberarea din 1963 și până în 1968 a fost muncitor necalificat, iar între anii 1966-1970 se aprobă intrarea ca student la Facultatea de Istorie. Va deveni cercetător la Institutul de Arheologie din București (1970-1975) și apoi la Muzeul de istorie și artă al municipiului București (1975-1989). A efectuat săpături arheologice la Putna, Coșula, Mihăilești, Afumați, Ghica-Tei, Pantelimon, Închisoarea Văcărești, Colțea etc. S-a implicat activ, alături de alți oameni de cultură, în încercarea de a îndupleca conducerea comunistă să revoce demolarea Mănăstirii Văcărești. Participă activ la Revoluția din Decembrie 1989, în cele mai fierbinți puncte ale confruntărilor. După anul 1989 a fost membru în conducerea PNL și deputat în în legislatura 1990-92, ocupând funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. În legislatura 2000-2004 a fost ales deputat pe listele PRM. Din 1993 a condus Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului.
24.11.202412:43
Părintele Mărturisitor Gheorghe Calciu despre experimentul demonic de la închisoarea Pitești: „Dar ca să te duci adânc în Piteşti şi să vezi acest război între bine şi rău, care s-a dat acolo nu pe un câmp de bătaie inert, ci pe câmpul inimii noastre, şi că inima noastră a decis victoria satanei sau victoria lui Dumnezeu şi prin asta ne-am condamnat sau ne-am salvat, atunci înţelegi că acolo a fost într-adevăr un experiment demonic. Toate celelalte s-au adăugat nouă, cum spune Mântuitorul: „Căutaţi împărăţia Cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă!”. Toate celelalte s-au adăugat nouă. Aşa că dacă am căzut şi ne-am ridicat, nu noi am fost absolut vinovaţi, nu noi am fost absolut merituoşi. Pentru că am căzut printr-o slăbiciune – dar în acea slăbiciune a lucrat dia¬volul cu o forţă aşa cum aici, în condiţii normale, diavolul nu lucrează – şi am fost ridicaţi printr-o virtute, printr-o bărbăţie – dar dincolo de această bărbăţie a fost îngerul Domnului care ne-a ridicat, adăugând la slaba noastră putere, puterea lui Dumnezeu”.
Пераслаў з:Casus Belli
18.04.202515:48
Prințul Alexandru Ghica, pătimitor timp de 23 de ani în temnițele bolșevice, apărător al libertății, demnității și onoarei românești. Către colonelul Crăciun, în timpul reeducării de la Aiud: “Tu ar trebui să stai în genunchi în fața acestei mulțimi de martiri, care duc crucea unui neam, pe care voi îl răstigniți în fiecare zi de peste 20 de ani!”
Mărturii (Ilie Tudor, Monahul Paulin Clapon, Părintele Gheorghe Calciu, Grigore Caraza)
Colonelul Crăciun, comandantul închisorii Aiud: – “Deținut Ghica! Nu mai ești șeful siguranței statului! Când vorbești cu mine să stai în poziție de drepți!”
Prințul Ghica: – “Tu ar trebui să stai în genunchi în fața acestei mulțimi de martiri, care duc crucea unui neam, pe care voi îl răstigniți în fiecare zi de peste 20 de ani!”
Se ridicase drept, alb, demn și în clipa următoare la un semn al lui Crăciun a fost ridicat.
A fost scos din adunare, dar din ușă s-a întors și a strigat:
“- Prefer să mor aici, decât în libertatea voastră!”
O mână i-a acoperit gura. Ca el au mai fost câțiva pe care nu i-au mai adus la mărturisirile ce se făceau.
Sursa: Ilie Tudor – De sub tăvălug,
Ediția a III-a, Editura MJM, Constanța, 2010, p. 93
Monahul Paulin Clapon, pătimitor timp de 22 de ani în temnițele bolșevice: “Mi-amintesc de Prinţul Ghica. A fost scos într-o maşină, cu un securist la volan şi cu însoţitori, la o plimbare prin ţară ca să vadă realizările regimului comunist. La Aiud era o grădină modernă, făcută de deţinuţi. Şi l-au dus şi pe Ghica acolo, care lucrase şi el la grădină. Lucrase prin '42-'43. Crăciun, care era comandantul puşcăriei, zice: „Puneţi-i domnului Ghica o ladă cu roşii şi castraveţi”. Şi-l duc pe Ghica în faţa deţinuţilor, cărora le spune: „Am fost prin ţară şi, uite, v-am adus nişte roşii”. „Ei, dar ce aţi mai văzut altceva?”. „Măi băieţi, plâng sălciile, măi! Jos e apă, sub sălcii, de plânsul neamului românesc”.
Părintele Calciu, pătimitor timp de 21 de ani în temnițele bolșevice:: „De la Prinţul Ghica am primit lecţii de bună-creştere. Era un om foarte politicos. El te saluta întâi. Deşi noi eram mai tineri, venea el primul şi ne dădea „Bună dimineaţa”. Te întreba: „Îmi dai voie să mătur eu astăzi în celulă în locul dumitale?”. Cum să-i dai voie?! Cum să-i zici: „Da, domle’, mătură!”!?... Dar el insista: „Te rog, te rog!”. Şi-ţi era ruşine să-l refuzi până la urmă. Sau dacă era cineva bolnav ori slăbit, prinţul se scula de dimineaţă şi mătura înainte ca acela să apuce. Şi era de-o eleganţă în expresie, de-o nobleţe, ceva extraordinar! Nu a făcut nici un compromis, a avut o demnitate princiară. Şi era şi foarte credincios” (Pr. Gh. Calciu, în „Viaţa Părintelui Gh. Calciu”, p.73)
Grigore Caraza: „M-a primit zâmbind prinţul Alexandru Ghica, prinţ şi la propriu, şi la figurat, un mare domn al pământului. Vorbind despre dimensiunile acestui om, l-aş alătura marilor cavaleri medievali plecaţi din inima Europei să elibereze Ierusalimul, sau Ceahlăului care domină întinsa Moldovă până departe, peste hotare. Cei care am luat atitudine în faţa reeducării trebuia să stăm continuu sub teroare, una din modalităţi fiind şi cea de a spăla duşumeaua celulei, chiar şi de două ori pe zi, aruncând apă cât mai multă care nu mai apuca să se usuce şi al cărui abur îl trăgeam în plămâni. Executam cu rândul această silnicie. N-am uitat niciodată că, ori de câte ori îmi venea rândul, prinţul Ghica nu mă lăsa, pe considerentul că sunt bolnav. Făcea el această operaţie şi pentru mine, intrând pe burtă pe sub paturi şi frecând o duşumea care, pe zi ce trecea, parcă se subţia tot mai mult.” (Grigore Caraza, „Aiud însângerat”)
via Florin Palas
Mărturii (Ilie Tudor, Monahul Paulin Clapon, Părintele Gheorghe Calciu, Grigore Caraza)
Colonelul Crăciun, comandantul închisorii Aiud: – “Deținut Ghica! Nu mai ești șeful siguranței statului! Când vorbești cu mine să stai în poziție de drepți!”
Prințul Ghica: – “Tu ar trebui să stai în genunchi în fața acestei mulțimi de martiri, care duc crucea unui neam, pe care voi îl răstigniți în fiecare zi de peste 20 de ani!”
Se ridicase drept, alb, demn și în clipa următoare la un semn al lui Crăciun a fost ridicat.
A fost scos din adunare, dar din ușă s-a întors și a strigat:
“- Prefer să mor aici, decât în libertatea voastră!”
O mână i-a acoperit gura. Ca el au mai fost câțiva pe care nu i-au mai adus la mărturisirile ce se făceau.
Sursa: Ilie Tudor – De sub tăvălug,
Ediția a III-a, Editura MJM, Constanța, 2010, p. 93
Monahul Paulin Clapon, pătimitor timp de 22 de ani în temnițele bolșevice: “Mi-amintesc de Prinţul Ghica. A fost scos într-o maşină, cu un securist la volan şi cu însoţitori, la o plimbare prin ţară ca să vadă realizările regimului comunist. La Aiud era o grădină modernă, făcută de deţinuţi. Şi l-au dus şi pe Ghica acolo, care lucrase şi el la grădină. Lucrase prin '42-'43. Crăciun, care era comandantul puşcăriei, zice: „Puneţi-i domnului Ghica o ladă cu roşii şi castraveţi”. Şi-l duc pe Ghica în faţa deţinuţilor, cărora le spune: „Am fost prin ţară şi, uite, v-am adus nişte roşii”. „Ei, dar ce aţi mai văzut altceva?”. „Măi băieţi, plâng sălciile, măi! Jos e apă, sub sălcii, de plânsul neamului românesc”.
Părintele Calciu, pătimitor timp de 21 de ani în temnițele bolșevice:: „De la Prinţul Ghica am primit lecţii de bună-creştere. Era un om foarte politicos. El te saluta întâi. Deşi noi eram mai tineri, venea el primul şi ne dădea „Bună dimineaţa”. Te întreba: „Îmi dai voie să mătur eu astăzi în celulă în locul dumitale?”. Cum să-i dai voie?! Cum să-i zici: „Da, domle’, mătură!”!?... Dar el insista: „Te rog, te rog!”. Şi-ţi era ruşine să-l refuzi până la urmă. Sau dacă era cineva bolnav ori slăbit, prinţul se scula de dimineaţă şi mătura înainte ca acela să apuce. Şi era de-o eleganţă în expresie, de-o nobleţe, ceva extraordinar! Nu a făcut nici un compromis, a avut o demnitate princiară. Şi era şi foarte credincios” (Pr. Gh. Calciu, în „Viaţa Părintelui Gh. Calciu”, p.73)
Grigore Caraza: „M-a primit zâmbind prinţul Alexandru Ghica, prinţ şi la propriu, şi la figurat, un mare domn al pământului. Vorbind despre dimensiunile acestui om, l-aş alătura marilor cavaleri medievali plecaţi din inima Europei să elibereze Ierusalimul, sau Ceahlăului care domină întinsa Moldovă până departe, peste hotare. Cei care am luat atitudine în faţa reeducării trebuia să stăm continuu sub teroare, una din modalităţi fiind şi cea de a spăla duşumeaua celulei, chiar şi de două ori pe zi, aruncând apă cât mai multă care nu mai apuca să se usuce şi al cărui abur îl trăgeam în plămâni. Executam cu rândul această silnicie. N-am uitat niciodată că, ori de câte ori îmi venea rândul, prinţul Ghica nu mă lăsa, pe considerentul că sunt bolnav. Făcea el această operaţie şi pentru mine, intrând pe burtă pe sub paturi şi frecând o duşumea care, pe zi ce trecea, parcă se subţia tot mai mult.” (Grigore Caraza, „Aiud însângerat”)
via Florin Palas
Пераслаў з:Casus Belli
18.04.202516:15
1950: Săptămâna Patimilor și Noaptea Învierii la închisoarea Jilava
“Puțini dintre noi se mai preocupă de cercetarea trecutului neamului nostru, săpând pentru a găsi modele de urmat. Modele de demnitate, verticalitate, bunǎ cuviință, înțelepciune, și, cel mai important, de credință adevărată.
Temnițele comuniste din România au dat neamului sute, dacă nu mii de martiri, viețile carora, din păcate, nu se studiază în școli, în universtăți, nu se prezintă la televizor. Viețile lor, care ne fac să ne minunăm, să găsim răspunsuri la multe dintre dilemele vremurilor noastre, să găsim MODELE. Cu adevărat vrednice de urmat. Pentru noi toți și în special pentru tineri.”
Săptămâna Patimilor și Noaptea Învierii în închisoarea Jilava, anul 1950
„Tensiunea nervoasă creştea în cameră, ca în toată închisoarea. Zilnic, în special noaptea, percheziţii inopinante, bătăi cu pumnii sub fălci, schingiuiri sau călcări în picioare, pentru o talpă de bocanc scrisă sau că nu ai stat drepţi în faţa miliţianului.
Programul de timorare era bine gândit pentru prăbuşirea morală şi lichidarea fizică a cât mai mulţi dintre noi. Prin morse aflasem că şi cei duşi la tribunale pentru a fi judecaţi, pentru recursuri, cercetări, anchete, erau maltrataţi şi chiar că unii deţinuţi au murit sub lovituri. (…)
Aflasem că la camera zero se afla un grup de condamnaţi la moarte; daca executării sentinţei nefiind fixată, erau ţinuţi în condiţii jalnice, în intenţia de a-i lăsa să moară. Apoi că în secţia femeilor o tânără scoasă la anchetă fusese violată de ofiţerul anchetator – care o ameninţase că o va ucide dacă-l va divulga.(…)
Încercam în atmosfera de teroare să aducem o rază de lumină spirituală, ajutând pe fiecare cu vorba sau fapta şi cu puterea rugăciunii, atât cât era posibil, dând exemplu de linişte şi încredere. Primeam cu resemnare creştină greutăţile şi mizeriile impuse de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.
În Săptămâna Mare ne-am impus un program de tăcere, meditaţie şi rugăciune, după ce în Duminica Floriilor am încercat să prezentăm pe înţelesul tuturor, semnificaţia Intrării Domnului Iisus în Ierusalim şi datoria fiecăruia de a se pregăti pentru a-L primi în Ierusalimul sufletului său. Noaptea şi ziua ştafeta rugăciunii continua fără întrerupere, candela vie ardea permanent. Tăcerea, însoţită de rugăciunea permanentă care nu mai era un secret pentru ceilalţi, a creat pentru cei din cameră o stare de adevărată linişte (…)
În Vinerea Mare am cântat versetele pe care ni le-am amintit din fiecare stare a Prohodului şi imnurile Sfinte Dumnezeule şi Mergi la cer. Apoi liniştea s-a aşternut până în noaptea Învierii.
La miezul nopţii ne-am sculat. Eram pregătiţi să primim în sufletele noastre pe Mântuitorul lisus Hristos, înviat. Cel ce prin Întrupare devenise om, iar prin Înviere îndumnezeise pe om. O parte din copii, cărora le destăinuisem că am Sfânta împărtăşanie, au primit câte o firimitură, cuminecându-se. Cei mai mulţi, nu s-au socotit vrednici de primirea ei.
O, dacă am fi totdeauna aşa de riguroşi cu noi înşine!
În linişte ne pregăteam ţinuta pentru a începe, cu evlavie şi teamă, dar şi cu îndrăzneală, cântarea imnului Hristos a înviat! De pe coridor, dinspre intrare, se auzeau zgomote înfundate, lovituri, icneli şi vaiete, care creşteau în intensitate, apropiindu-se însoţite de zăngănitul zăvoarelor. Era obiceiul în acei ani ca marile sărbători creştineşti sau comuniste să fie marcate cu evenimente deosebite, care să rămână în conştiinţa celor întemniţaţi. Bătăile, schingiurile, lanţurile, neagra şi chiar uciderile, erau gândite astfel ca să dea strălucire diavolească acestor momente omagiale.
Am început să cântăm Hristos a înviat! din ce în ce mai tare, simţind nevoia să apărăm vieţile noastre cu strigătul învierii. Câtva timp am crezut că mi s-a părut că am auzit bătăi şi strigăte de durere. Apoi m-am convins că pe măsură ce noi cântam, ele scădeau în intensitate şi se depărtau ca şi cum un vânt potrivnic făcea ca flăcările mistuitoare ale unui incendiu, să se abată de la un obiectiv periclitat.
“Puțini dintre noi se mai preocupă de cercetarea trecutului neamului nostru, săpând pentru a găsi modele de urmat. Modele de demnitate, verticalitate, bunǎ cuviință, înțelepciune, și, cel mai important, de credință adevărată.
Temnițele comuniste din România au dat neamului sute, dacă nu mii de martiri, viețile carora, din păcate, nu se studiază în școli, în universtăți, nu se prezintă la televizor. Viețile lor, care ne fac să ne minunăm, să găsim răspunsuri la multe dintre dilemele vremurilor noastre, să găsim MODELE. Cu adevărat vrednice de urmat. Pentru noi toți și în special pentru tineri.”
Săptămâna Patimilor și Noaptea Învierii în închisoarea Jilava, anul 1950
„Tensiunea nervoasă creştea în cameră, ca în toată închisoarea. Zilnic, în special noaptea, percheziţii inopinante, bătăi cu pumnii sub fălci, schingiuiri sau călcări în picioare, pentru o talpă de bocanc scrisă sau că nu ai stat drepţi în faţa miliţianului.
Programul de timorare era bine gândit pentru prăbuşirea morală şi lichidarea fizică a cât mai mulţi dintre noi. Prin morse aflasem că şi cei duşi la tribunale pentru a fi judecaţi, pentru recursuri, cercetări, anchete, erau maltrataţi şi chiar că unii deţinuţi au murit sub lovituri. (…)
Aflasem că la camera zero se afla un grup de condamnaţi la moarte; daca executării sentinţei nefiind fixată, erau ţinuţi în condiţii jalnice, în intenţia de a-i lăsa să moară. Apoi că în secţia femeilor o tânără scoasă la anchetă fusese violată de ofiţerul anchetator – care o ameninţase că o va ucide dacă-l va divulga.(…)
Încercam în atmosfera de teroare să aducem o rază de lumină spirituală, ajutând pe fiecare cu vorba sau fapta şi cu puterea rugăciunii, atât cât era posibil, dând exemplu de linişte şi încredere. Primeam cu resemnare creştină greutăţile şi mizeriile impuse de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.
În Săptămâna Mare ne-am impus un program de tăcere, meditaţie şi rugăciune, după ce în Duminica Floriilor am încercat să prezentăm pe înţelesul tuturor, semnificaţia Intrării Domnului Iisus în Ierusalim şi datoria fiecăruia de a se pregăti pentru a-L primi în Ierusalimul sufletului său. Noaptea şi ziua ştafeta rugăciunii continua fără întrerupere, candela vie ardea permanent. Tăcerea, însoţită de rugăciunea permanentă care nu mai era un secret pentru ceilalţi, a creat pentru cei din cameră o stare de adevărată linişte (…)
În Vinerea Mare am cântat versetele pe care ni le-am amintit din fiecare stare a Prohodului şi imnurile Sfinte Dumnezeule şi Mergi la cer. Apoi liniştea s-a aşternut până în noaptea Învierii.
La miezul nopţii ne-am sculat. Eram pregătiţi să primim în sufletele noastre pe Mântuitorul lisus Hristos, înviat. Cel ce prin Întrupare devenise om, iar prin Înviere îndumnezeise pe om. O parte din copii, cărora le destăinuisem că am Sfânta împărtăşanie, au primit câte o firimitură, cuminecându-se. Cei mai mulţi, nu s-au socotit vrednici de primirea ei.
O, dacă am fi totdeauna aşa de riguroşi cu noi înşine!
În linişte ne pregăteam ţinuta pentru a începe, cu evlavie şi teamă, dar şi cu îndrăzneală, cântarea imnului Hristos a înviat! De pe coridor, dinspre intrare, se auzeau zgomote înfundate, lovituri, icneli şi vaiete, care creşteau în intensitate, apropiindu-se însoţite de zăngănitul zăvoarelor. Era obiceiul în acei ani ca marile sărbători creştineşti sau comuniste să fie marcate cu evenimente deosebite, care să rămână în conştiinţa celor întemniţaţi. Bătăile, schingiurile, lanţurile, neagra şi chiar uciderile, erau gândite astfel ca să dea strălucire diavolească acestor momente omagiale.
Am început să cântăm Hristos a înviat! din ce în ce mai tare, simţind nevoia să apărăm vieţile noastre cu strigătul învierii. Câtva timp am crezut că mi s-a părut că am auzit bătăi şi strigăte de durere. Apoi m-am convins că pe măsură ce noi cântam, ele scădeau în intensitate şi se depărtau ca şi cum un vânt potrivnic făcea ca flăcările mistuitoare ale unui incendiu, să se abată de la un obiectiv periclitat.
Пераслаў з:Casus Belli
18.04.202515:48
În luna mai, echipa de arheologi coordonată de istoricul Gheorghe Petrov va încerca, din nou, să găsească rămășițele pământești ale fraților partizani Teodor și Avisalon Șușman, morți în luptă cu trupele de Securitate, în fatidica noapte de 1 spre 2 februarie 1958, după o rezistență eroică și demnă. Erau ultimii partizani supreviețuitori ai Grupării Șușman de la Răchițele (care a rezistat 10 ani în clandestinitate, la cel mai înalt nivel posibil). Veșnica lor pomenire!
https://www.podul.ro/articol/25893/o-veste-minunata-echipa-de-arheologi-coordonata-de-istoricul-gheorghe-petrov-va-incerca-din-nou-sa-gaseasca-ramasitele-pamantesti-ale-fratilor-partizani-teodor-si-avisalon-susman-verificand-o-serie-de-informatii-documentate-de-istoricul-cornel-jurju-somnul-de-veci-al-partizanilor?fbclid=IwY2xjawJs-eNleHRuA2FlbQIxMQABHiWtzKPUQM77CFPkvdkhft1NGhpFDfJ49mGFLBpPdWvM7ccubrdfkH6lZRIt_aem_WZFR_WsysAXSQjoSV3j2gw
https://www.podul.ro/articol/25893/o-veste-minunata-echipa-de-arheologi-coordonata-de-istoricul-gheorghe-petrov-va-incerca-din-nou-sa-gaseasca-ramasitele-pamantesti-ale-fratilor-partizani-teodor-si-avisalon-susman-verificand-o-serie-de-informatii-documentate-de-istoricul-cornel-jurju-somnul-de-veci-al-partizanilor?fbclid=IwY2xjawJs-eNleHRuA2FlbQIxMQABHiWtzKPUQM77CFPkvdkhft1NGhpFDfJ49mGFLBpPdWvM7ccubrdfkH6lZRIt_aem_WZFR_WsysAXSQjoSV3j2gw
Паказана 1 - 10 з 10
Увайдзіце, каб разблакаваць больш функцый.