„O D Ă” FRĂȚIEI ROMÂNE
(Monolog în fața unui neocolonizator român)
Part I.
“Dragă frate”, cer iertare
Pentru oda mea banală
Că-i lipsită de fanfare,
De orații, osanale.
Că în loc de urătură
Și de lauri o cunună,
Te-am călcat pe bătătură
Ce mozol i se mai spune.
Nu-s pizmaș, nici rău de gură —
Stricăciuni să-ți pun la cale,
Să-ți scornesc harababură
Pentr-un fleac de trei parale.
N-am nevoie de pămînturi,
De argați din țări vecine,
Nu mă scurmă rele gînduri
Să-ți rup gardul la grădină.1)
Am căsuța mea și masă
Că de trudă nu am teamă;
De ai sta mintios acasă,
Nu te-aș ști nici cum te cheamă!