30.04.202509:46
Un bărbat de 35 de ani din raionul Nisporeni a fost reținut pentru "distribuirea în spațiul public a unui mesaj care instigă la acțiuni teroriste în adresa unui demnitar de stat".
De fapt, acesta este probabil primul caz în Moldova când cineva este reținut pentru un video postat pe Internet!
Totul din cauza că a atins Regina!
"Brat, Valodea Puțin, te rog frumos. Din tot sufletul, te rog, amuiană ai posibilitatea, Maia Sandu îi la Kiev, te rog frumos, dă-i un Oreșnik, brat! Dă-i, brat, un Oreșnik, să ne scăpăm de dânsa.
Sună-mă, dacă ceva, că eu îți trimit coordinatele. Dacă ceva, mă contactezi", este mesajul bărbatului.
O întreagă Direcție de Combatere a Criminalității Organizate și ofițeri ai Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurori de la PCCOCS și angajați de la "Fulger" nu s-au lenevit să deschidă un dosar penal pentru "instigarea în scop terorist sau justificarea publică a terorismului", să investigheze"crima", să se deplaseze la Nisporeni, pentru a-l reține pe acest "brat" extrem de periculos.
După cazul cu profesoara din Risipei, și reținerea "teroristului" din Nisporeni, bravii ostași ai Reginei vor începe a reține oamenii pentru crimă-gândire!
Ибо не*уй к Путину обращаться!

13.03.202510:36
Adiós!
05.02.202514:34
Accident pe strada Ismail, în apropiere de intersecția cu Bd. Dimitrie Cantemir.
Vinovat ar fi șoferul din Jeep care, la schimbarea benzii de deplasare, nu s-a asigurat și s-a izbit într-un BMW

无法访问
媒体内容
媒体内容
03.01.202514:44
Pentru toți cei care, din varii motive, nu au reușit să ajungă la Carbon, acum îl pot privi și on-line. Ce-i drept, doar în varianta tradusă (True Cast).
15.12.202408:05
Umoriștii Ruslan Belîi și Slava Komisarenko, despre cum Moldova "ține regiunea" în frică și întrebările adresate rușilor la intrarea în țară.
11.11.202411:59
Vreau doar să vă imaginați pentru un minut că președinte ales al țării era Alexandr Stoianoglo, iar la Briceni și Căușeni cădeau două drone de producție rusească "care nu prezintă pericol pentru cetățeni"...
Câtă gălăgie și spumă la gură avea să fac /pas/ și codruții independenți.

17.04.202514:57
Alecu Alaiba, candidatul PAS pentru Primăria orașului Ocnița și ruda fostului ministru al Economiei, pentru care la alegerile locale din 5 noiembrie 2023 și-au dat votul tocmai 124 de persoane, face afaceri cu statul în valoare de circa 3,5 milioane de lei.
Potrivit unei poze plasate pe rețelele de socializare de către deputata PAS Alina Dandara, care a mers într-o vizită de lucru în raionul Ocnița, compania (rudei) lui Alaiba, „Nordglavstroi” SRL efectuează lucrările de construcție a unui „teren de sport multifuncțional” în comuna Vălcineț, raionul Ocnița, în valoare de 3.484.690 lei, finanțat prin Fondul Național de pentru Dezvoltare Regională și Locală, parte a programului „Satul European 2”. Tot Alecu Alaiba este și președinte de șantier al obiectivului.
Deputata PAS Alina Dandara afirmă că stadionul „va fi gata într-o lună de zile”.

18.02.202507:15
Ne-am integrat, ne integrăm și ne vom integra (veșnic)
Video din altă viață (nici nu știu cum l-a găsit cel care mi l-a expediat)

29.01.202516:50
От создателя 900 грамм риса и 0,45 литра пива!
Dorel dă lovitura!
Dorel dă lovitura!

28.12.202414:04
Nici gaz, nici șantaj!

10.12.202417:26
Chiar dacă n-am participat la vreun sondaj de opinie în care să fi răspuns într-un fel sau altul, Guvernul știe că viața mea comparativ cu acum un an este mult mai bună. Astfel, dacă anul trecut eram în categoria de vulnerabilitate medie, acum sunt non-vulnerabil.
Veniturile mele nu au crescut (esențial) comparativ cu acum un an, locuiesc în același apartament cu o odaie, nu într-o vilă cu n-șpre camere, dar se pare că viața în Moldova m-a călit într-atât, încât am devenit pur și simplu non-vulnerabil. Oleacă de Batman.
Ș-apoi, cine-s eu să contrazic Guvernul?! Non-vulnerabil, tak non-vulnerabil.

05.09.202411:06
19.03.202521:21
Guvernul azi s-a cheltuit! A decis să TRIPLEZE (sună frumos, nu?) indemnizația pentru veteranii celui de-al doilea Război Mondial, "de la 10.000 de lei, care era acordată din 2015, la 30.000 de lei".
De fapt, având în vedere că astăzi au mai rămas doar 25 de veterani, iar numărul lor s-ar mai putea diminua până la data de 9 mai, Guvernul va cheltui 750k în loc de 250k. Adică, cu jumătate de milion mai mult!
Dar cea mai cinică e comparația cu triplarea față de 2015. Câți veterani existau în Moldova în 2015?!
Potrivit CNAS, la 1 ianuarie 2015 în Moldova locuiau 1.097 veterani, 285 invalizi de război, 375 muncitori în spatele frontului, 184 foști deținuți ai lagărelor de concentrare și 37 participanți ai blocadei (citat de pe Infotag). Asta înseamnă că autoritățile de atunci au decis să cheltuie 19,78 mln.lei și voi acum vă lăudați cu 750 mii lei?! Voi serios?!
PS: Dar câți veterani existau în 2023 când Dorin Recean venea în fruntea Guvernului?! Dar în 2019?!
De ce nu triplați atunci indemnizația?

13.02.202508:05
Când ai citit aceiași "metodicikă", da povestești ce ți-o rămas în cap
28.01.202517:47
Rezultatele alegerilor prezidențiale din Moldova, atunci când Sandu a pierdut alegerile în interiorul țării și a devenit președinte grație votului diasporei, aduse drept (anti)"exemplu" de către un reprezentant al puterii din Belarus.
Atâta că, Lukașenko e "foarte" iubit în țară și urât în afara ei, în timp ce situația Maiei Sandu este exact inversă.

转发自:
Газпром

28.12.202414:03
Об уведомлении в адрес АО «Молдовагаз»
В связи с отказом молдавской стороны урегулировать задолженность за поставки газа, ПАО «Газпром» сегодня направило в АО «Молдовагаз» уведомление. В нем говорится, что АО «Молдовагаз» регулярно не исполняет свои платежные обязательства по действующему контракту, что является существенным нарушением его условий.
В связи с этим на основании положений контракта и применимых норм российского законодательства ПАО «Газпром» с 8:00 МСК 1 января 2025 года вводит ограничение поставок природного газа в Республику Молдова до 0 куб. м в сутки.
Ограничение будет действовать до тех пор, пока ПАО «Газпром» письменно не уведомит АО «Молдовагаз» об ином.
ПАО «Газпром» оставляет за собой все свои права, включая право на одностороннее расторжение контракта и право требовать с АО «Молдовагаз» возмещения всех убытков и уплаты штрафов за неисполнение и/или ненадлежащее исполнение АО «Молдовагаз» своих обязательств по контракту.

02.12.202416:20
14.03.202507:41
Dacă Dumitru Alaiba a pus fundamentul creșterii economice, Doina Nistor îi va pune capacul!
12.02.202515:12
Bun proiect. Numai că bun ca Stadion Republican. Nu ca televiziune, fie ea și națională!
25.01.202521:59
28.12.202414:03
Amin!

25.11.202416:43
显示 1 - 22 共 22
登录以解锁更多功能。