Angelus scripto

Cum nu pleacă luna la ora cuvenită,
Întind mintea la ceruri de gânduri ostenită;
În juru-mi clipa atârnă de veacuri amorțită
Și rugăciunea cântă în mine nerostită.

Aștept după Osana să răsară iară,
Dar soarele din munte nu vrea să apară
Și oamenii toți care L-au slăvitu’ ieri,
Astăzi toți pun la cale cumplitele-I dureri.

Am venit.
Este miezul nopții și un minut.
Cum i-ai primit pe toți dinainte ca pe cei dintâi,
Primește-mă și pe mine, ultimul tâlhar, cel din și fără căpătâi.
Și știam că nu mă cruță timpul
și știam încă de propria întârziere,
dar până să-mi conving gândul, pasul,
am trecut de Înviere.

Doamne, am venit târziu cu bună știință.
Mai este lumină și pentru cel fără căință?
Vin fără dar, fără muncă,
fără post îndelungat și lacrimi în pahar,
vin ca un nemernic, nici nu-ngenunchez,
nici nu-mi fac cruce, nici nu mă minunez,
nici nu am pacea apostolilor ori bucuria acelor femei;
Ba încă stau și îți caut temei.
Nu-mi cer iertare, nu dau slavă, dar te rog pentru credința acelui tâlhar din dreapta:
Pomenește-mă în Împărăția Ta!
Deși a trecut un minut peste Înviere,
primește-mă pe mine, cel mai târziu din întreaga omenire.

I-am văzut capul lui Iuda printre pietre zdrobit
și templul în două împărțit,
cerul de-a pururi învrăjbit.
N-am nevoie de minuni, mi-e teamă.
Cu mine n-ajung nicăieri,
sunt de mine osândit și simt sfârșitele dureri.
Primește-mă, nu mai am timp, implor azi pentru ieri!

Cu toată pledoaria mea în care Te rog să mă izbăvești, nu cu puterea credinței mele, ci cu puterea milei Tale, a trecut un minut.
La doisprezece și două minute încă sunt, însă cu Tine mi-ar plăcea mai mult.