Savatie Baștovoi
08.04.202507:53
Fiecare din noi are o închipuire despre sine. Dar niciodată nu știm cum sîntem închipuiți în mintea celorlalți. Noi știm prea bine că ceea ce ne închipuim în mintea noastră nu este tot una cu ce sîntem în realitate, totuși mereu avem impresia că în mintea celorlalți noi petrecem mereu neschimbați.
Pînă în ziua în care ni se spune tot adevărul despre noi de cîte un prieten dezamăgit.
Știind aceasta, lumea a inventat o adevărată școală despre "imagine". În zilele noastre, închipuirea celorlalți despre noi este mai importantă decît cine sîntem cu adevărat. Cei care se îngrijesc să apară mereu bine în fața celorlalți au de cîștigat, chiar dacă această imagine pe care și-o fac este una falsă.
Creștinismul ne îndeamnă să scăpăm de această ispită a "imaginii", a ceea ce Sfinții Părinți au numit "părere de sine". Tot ce ne închipuim a fi bun la noi este de fapt o amăgire. Și de fiecare dată cînd vrem să ne arătăm oamenilor mai buni și mai drepți decît sîntem, ne amăgim. Căci niciodată nimeni nu știe cum apare în ochii celuilalt pînă în ziua dezamăgirii.
Să ne iubim unii pe alții dincolo de "imagine", așa cum Hristos ne iubește, deși avem "imaginea" (chipul) rănit de păcat, rugîndu-ne ca în această frumoasă cîntare din slujba înmormîntării: "Chipul slavei Tale celei negrăite sînt, deşi port ranele păcatelor; miluieşte zidirea Ta, Stăpîne, şi o curăţeşte cu îndurarea Ta".
Pînă în ziua în care ni se spune tot adevărul despre noi de cîte un prieten dezamăgit.
Știind aceasta, lumea a inventat o adevărată școală despre "imagine". În zilele noastre, închipuirea celorlalți despre noi este mai importantă decît cine sîntem cu adevărat. Cei care se îngrijesc să apară mereu bine în fața celorlalți au de cîștigat, chiar dacă această imagine pe care și-o fac este una falsă.
Creștinismul ne îndeamnă să scăpăm de această ispită a "imaginii", a ceea ce Sfinții Părinți au numit "părere de sine". Tot ce ne închipuim a fi bun la noi este de fapt o amăgire. Și de fiecare dată cînd vrem să ne arătăm oamenilor mai buni și mai drepți decît sîntem, ne amăgim. Căci niciodată nimeni nu știe cum apare în ochii celuilalt pînă în ziua dezamăgirii.
Să ne iubim unii pe alții dincolo de "imagine", așa cum Hristos ne iubește, deși avem "imaginea" (chipul) rănit de păcat, rugîndu-ne ca în această frumoasă cîntare din slujba înmormîntării: "Chipul slavei Tale celei negrăite sînt, deşi port ranele păcatelor; miluieşte zidirea Ta, Stăpîne, şi o curăţeşte cu îndurarea Ta".
25.03.202511:28
Cu cît o cauză este mai de nimic, cu atît mai multe și sofisticate îi sînt instrucțiunile. De pildă, împărăția cerurilor are nevoie de doar două legi: să iubești pe Domnul din tot sufletul și cu toată tăria ta, iar pe aproapele ca pe tine însuți (Matei 22, 37-39); pe cînd democrațiile noastre nenorocite au atîtea mii de legi și protocoale, care nasc în fiecare ceas alte mii de "noi condiții" și "modificări", că de ar sta cineva să le citească, nu i-ar ajunge viața întreagă.
Prin urmare, semnul măreției este simplitatea și claritatea, iar al nimicniciei este pierderea în hîrtii, amenzi și ifose savante de apărători ai siguranței și prosperității.
Ce bine că nu sîntem veșnici pe pămînt, ci o altă veșnicie ne așteaptă!
Prin urmare, semnul măreției este simplitatea și claritatea, iar al nimicniciei este pierderea în hîrtii, amenzi și ifose savante de apărători ai siguranței și prosperității.
Ce bine că nu sîntem veșnici pe pămînt, ci o altă veșnicie ne așteaptă!
02.03.202518:00
Pînă la urmă, toate se termină. Că ne par rele, că ne par bune. Se termină. Toate gîndurile noastre, toate visele, toate părerile de rău pier odată cu întoarcerea noastră în pămînt. "Ieși-va duhul lor și se va întoarce în pămîntul său, în ziua aceea vor pieri toate gîndurile lor" (Psalm 145).
Gîndul că toate gîndurile noastre vor pieri mă umple de solemnitatea faptului că sînt. Că Dumnezeu a avut o clipă în care a zis să fiu. Și pentru fiecare dintre noi a avut o clipă. Iar clipa aceea nu s-a stins niciodată. Timpul e întuneric doar pentru noi. De aceea nu ne mai vedem, nu ne mai iertăm, nu ne mai iubim.
Dar vine ceasul cînd fiecare se va întoarce în clipa Domnului din care a fost adus la viață. Viața pe care nu o prețuim cum se cuvine. Iar eu sînt primul care nu o prețuiesc.
În această Duminică a Izgonirii din Rai, pe care o numim și Duminica iertării, îmi cer și eu iertare pentru toate gîndurile rele, pentru faptele ce au ieșit din ele, pentru cuvinte, pentru tăceri răzbunătoare. Toate acestea care se vor întoarce în pămînt odata cu mine, dar care rănesc și aduc suferință cît trăiesc.
Binecuvîntați și iertați-mă, pe mine păcătosul! Iar eu, la rîndul meu, vă iert și mă rog să fim iertați cu toții.
Un post bineplăcut tutoror!
Gîndul că toate gîndurile noastre vor pieri mă umple de solemnitatea faptului că sînt. Că Dumnezeu a avut o clipă în care a zis să fiu. Și pentru fiecare dintre noi a avut o clipă. Iar clipa aceea nu s-a stins niciodată. Timpul e întuneric doar pentru noi. De aceea nu ne mai vedem, nu ne mai iertăm, nu ne mai iubim.
Dar vine ceasul cînd fiecare se va întoarce în clipa Domnului din care a fost adus la viață. Viața pe care nu o prețuim cum se cuvine. Iar eu sînt primul care nu o prețuiesc.
În această Duminică a Izgonirii din Rai, pe care o numim și Duminica iertării, îmi cer și eu iertare pentru toate gîndurile rele, pentru faptele ce au ieșit din ele, pentru cuvinte, pentru tăceri răzbunătoare. Toate acestea care se vor întoarce în pămînt odata cu mine, dar care rănesc și aduc suferință cît trăiesc.
Binecuvîntați și iertați-mă, pe mine păcătosul! Iar eu, la rîndul meu, vă iert și mă rog să fim iertați cu toții.
Un post bineplăcut tutoror!
13.02.202511:43
Pentru a alunga gîndul judecării aproapelui, Părintele Selafiil ne învăța să zicem: "Doamne, de ce să-l judec eu pe fratele meu, că amîndoi sîntem la pedeapsă". Nimeni din noi nu sîntem domn peste celălalt, ci amîndoi sîntem slugi netrebnice care urmează a fi judecate de Hristos. Este ca și cum am fi legați unul de altul cu cătușe de fier. Împingîndu-l în prăpastie prin judecare, căzînd fratele meu, lanțul mă va trage și pe mine. Toți sîntem legați cu lanțurile păcatelor și a morții, pînă cînd Hristos ne va ierta și ne va dezlega.
07.01.202517:14
Pacea începe de la noi. Dacă "dușmanii omului sînt casnicii lui", atunci primul război care se cuvine a fi evitat este cel din casele și neamurile noastre. Făcătorii de pace care se fericesc de către Hristos sînt cei care opresc anume acest soi de războaie. Altminteri, nu cunoaștem nici un apostol și nici vreun sfînt care să umble printre soldați îndemnîndu-i să nu se mai bată, deși fiecare vreme a avut parte de războaiele ei. Făcătorii de pace, așadar, sînt cei care, prin răbdare și bunăvoire, sting dușmăniile din casele lor.
"Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu" - slavă pe care noi nu o putem vedea, căci avem vederea legată de păcate. "Iar pe pămînt pace" - nu slavă, ci pace. O pace care a coincis cu uciderea pruncilor, cu răstignirea Fiului, cu distrugerea Ierusalimului. Căci nu despre o pace lumească este vorba, ci despre pacea lui Hristos, adică despre împăcarea oamenilor cu Dumnezeu. "Întru oameni bunăvoire", căci Dumnezeu și-a arătat bunăvoirea Sa către neamul omenesc cel îndărătnic trimițînd pe Fiul Său să se nască și să moară printre noi, iar a treia zi să învieze.
Așadar, bunăvoirea nu este "între" oameni, că nu e vorba de vreo veselie și voie bună între oamnei, ci bunăvoirea este "întru" oameni, adică spre, către, asupra oamnenilor din partea lui Dumnezeu.
"Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu" - slavă pe care noi nu o putem vedea, căci avem vederea legată de păcate. "Iar pe pămînt pace" - nu slavă, ci pace. O pace care a coincis cu uciderea pruncilor, cu răstignirea Fiului, cu distrugerea Ierusalimului. Căci nu despre o pace lumească este vorba, ci despre pacea lui Hristos, adică despre împăcarea oamenilor cu Dumnezeu. "Întru oameni bunăvoire", căci Dumnezeu și-a arătat bunăvoirea Sa către neamul omenesc cel îndărătnic trimițînd pe Fiul Său să se nască și să moară printre noi, iar a treia zi să învieze.
Așadar, bunăvoirea nu este "între" oameni, că nu e vorba de vreo veselie și voie bună între oamnei, ci bunăvoirea este "întru" oameni, adică spre, către, asupra oamnenilor din partea lui Dumnezeu.
31.12.202417:50
La mulți ani, dragii mei, din partea mea și a înțeleptului Solomon, omul care nu a cerut de la Dumnezeu bani, ci înțelepciune:
"Ceea ce este a mai fost şi ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri; şi Dumnezeu cheamă iarăşi aceea ce a lăsat să treacă.
Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de câte aude. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.
Dacă este vreun lucru despre care să se spună: "Iată ceva nou!" aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră. Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă; nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor" (Ecleziastul).
Dumnezeu sa binecuvînteze cununa acestui an și tuturor să plinească cererile, după trebuința fiecuruia!
La mulți ani!
"Ceea ce este a mai fost şi ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri; şi Dumnezeu cheamă iarăşi aceea ce a lăsat să treacă.
Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de câte aude. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.
Dacă este vreun lucru despre care să se spună: "Iată ceva nou!" aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră. Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă; nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor" (Ecleziastul).
Dumnezeu sa binecuvînteze cununa acestui an și tuturor să plinească cererile, după trebuința fiecuruia!
La mulți ani!
06.04.202509:27
În timp ce Hristos le vorbea desprea patima și moartea Sa, despre scuipările și lovirile pe care avea să le îndure de la mai marii preoților și judecătorii iudeilor, Iacob cu Ioan se apropie și Îl roagă să facă așa ca ei doi să stea chiar lîngă tronul Său în împărăție, unul de-a dreapta și altul de-a stînga.
Ceilalți ucenici au sărit și ei, cerînd același lucru.
Pe de o parte, a fost și ceva omenesc în această dorință, iar pe de alta, a fost o mărturisire a iubirii și a credinței că Hristos este Împăratul Slavei.
Făcută chiar în momentele cînd Hristos își prevestea patima Sa, această dorință/mărturisire este asemenea rugăminții tîlharului de pe cruce: "Pomenește-mă cînd vei veni întru împărăția Ta!"
Ceilalți ucenici au sărit și ei, cerînd același lucru.
Pe de o parte, a fost și ceva omenesc în această dorință, iar pe de alta, a fost o mărturisire a iubirii și a credinței că Hristos este Împăratul Slavei.
Făcută chiar în momentele cînd Hristos își prevestea patima Sa, această dorință/mărturisire este asemenea rugăminții tîlharului de pe cruce: "Pomenește-mă cînd vei veni întru împărăția Ta!"
24.03.202509:53
Nu trebuie să ne revoltăm contra lumii, e destul să răbdăm revolta lumii contra noastră.
21.02.202510:32
Pînă la urmă, adevărul se rezumă la "cine a zis?"
Cine a zis adevărul pentru tine?
Cu alte cuvinte, cine este Adevărul pentru tine? Specialiștii? Guvernul? Patronul de care te temi să nu te dea afară?
Mai nou, există zeci și poate sute de instanțe care se bat să ne spună "adevărul". Se bat pentru că adevărurile lor se schimbă. Se schimbă după patimile și slăbiciunile pe care le hrănesc. Și odată cu ele se schimbă și oamenii, descoperindu-și toată șubrezenia și nestatornicia.
Acest spectacol al minciunii acoperite cu vorbe mari coboară oamenii din slava cu care i-a împodobit Dumnezeu.
De aceea singurul adevăr rămîne ceea ce a zis Hristos. Oricine se raportează la cuvintele Lui, rămîne mereu în adevăr.
Oricine poate răspunde cu "așa a zis Hristos", nu "așa trebuie", "așa fac toți", "așa e legea acum", "așa e noua directivă", "noul standard" etc., acela va trece cu seninătate prin toate neînțelegirile și răsturnările lumii.
Cine a zis adevărul pentru tine?
Cu alte cuvinte, cine este Adevărul pentru tine? Specialiștii? Guvernul? Patronul de care te temi să nu te dea afară?
Mai nou, există zeci și poate sute de instanțe care se bat să ne spună "adevărul". Se bat pentru că adevărurile lor se schimbă. Se schimbă după patimile și slăbiciunile pe care le hrănesc. Și odată cu ele se schimbă și oamenii, descoperindu-și toată șubrezenia și nestatornicia.
Acest spectacol al minciunii acoperite cu vorbe mari coboară oamenii din slava cu care i-a împodobit Dumnezeu.
De aceea singurul adevăr rămîne ceea ce a zis Hristos. Oricine se raportează la cuvintele Lui, rămîne mereu în adevăr.
Oricine poate răspunde cu "așa a zis Hristos", nu "așa trebuie", "așa fac toți", "așa e legea acum", "așa e noua directivă", "noul standard" etc., acela va trece cu seninătate prin toate neînțelegirile și răsturnările lumii.
20.01.202520:06
"O să-l iert atunci cînd își va cere iertare". Trăim această satisfacție a triumfului dreptății noastre atunci cînd celălalt își cere iertare. E ca și cum ne-ar da dreptate. Iar noi ne asumăm postura de judecător, de dezlegător de păcate și deschizător al porților cerului pentru păcătosul care ne-a greșit. Sau credem noi că ne-a greșit. Printr-o judecată născocită de propia noastră minte considerăm că nouă ni s-a greșit, că noi sîntem cei cu cheia împărăției la șold.
Doar că iertarea pe care sîntem împuterniciți să o dăm nu face atîta bine celui iertat, cît nouă. Căci această putere nu este una pe care o avem în mod ființial, ci ne-a fost dată ca un zălog al propriei noastre iertări, atunci cînd Hristos ne-a zis: "Iertați și vi se va ierta, cu măsura cu care judeci cu aceea vei fi judecat".
Așadar, pentru a noastră mîntuire iertăm pe cei ce ne greșesc, nu pentru că fără iertarea noastră ei ar rămîne neiertați.
Pînă ne codim noi, amînînd iertarea pe motiv că "nu ni s-a cerut iertare", Dumnezeu poate l-a și iertat pe cel ce ne-a greșit. Pentru că, să nu uităm, nu doar noi iertăm, ci, mai ales, Dumnezeu. Și am putea rămîne așa mult și bine, așteptînd să vină la noi cu pocăință cel ce ne-a greșit, iar el să fie demult iertat de Dumnezeu.
Iar cel ce greșește mereu și uită, sau nu vede să își ceară iertare, sîntem chiar noi, nu e cel la care ne gîndim.
Doar că iertarea pe care sîntem împuterniciți să o dăm nu face atîta bine celui iertat, cît nouă. Căci această putere nu este una pe care o avem în mod ființial, ci ne-a fost dată ca un zălog al propriei noastre iertări, atunci cînd Hristos ne-a zis: "Iertați și vi se va ierta, cu măsura cu care judeci cu aceea vei fi judecat".
Așadar, pentru a noastră mîntuire iertăm pe cei ce ne greșesc, nu pentru că fără iertarea noastră ei ar rămîne neiertați.
Pînă ne codim noi, amînînd iertarea pe motiv că "nu ni s-a cerut iertare", Dumnezeu poate l-a și iertat pe cel ce ne-a greșit. Pentru că, să nu uităm, nu doar noi iertăm, ci, mai ales, Dumnezeu. Și am putea rămîne așa mult și bine, așteptînd să vină la noi cu pocăință cel ce ne-a greșit, iar el să fie demult iertat de Dumnezeu.
Iar cel ce greșește mereu și uită, sau nu vede să își ceară iertare, sîntem chiar noi, nu e cel la care ne gîndim.
06.01.202518:50
Hristos este Pîinea vieții, iar pîntecele Maicii Domnului este cuptorul în care această Pîine sfîntă S-a copt pentru noi. Ne împărtășim cu trupul și sîngele Domnului din porunca Lui. Aceasta este taina întrupării, înomenirii Domnului. Toate celelalte daruri Dumnezeu le putea da oamenilor fără a Se întrupa, dar numai prin întrupare a putut să scoată din stricăciune și moarte trupurile noastre schimbate de păcat. De aceea ne împărtășim, de aceea credem, de aceea slăvim, de aceea mulțumim, de aceea iubim.
Hristos Se naște, slăviți-L!
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, întru oameni bunăvoire!
Hristos Se naște, slăviți-L!
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, întru oameni bunăvoire!
30.12.202411:48
Ajung să înțeleg că harul botezului ne luminează mintea nu doar spre înțelegerea tîlcurilor Evangheliei, așa cum o spune apostolul Petru, ci și rostul ascuns al celor ce se întîmplă azi și în toată vremea.
A cunoaște adevărul lucrurilor nu înseamnă a fi informat despre ce se pune la cale, ci a putea vedea transformarea lucrurilor în timp. Amăgirea tocmai asta înseamnă, să crezi cu toată convingerea că faci binele în timp ce faci rău. Multe lucruri bune pentru o vreme scurtă au adus mari nenorociri în timp.
Puterea de a renunța la un aparent bine pentru a nu nenoroci pe alții este o virtute și un dar al Duhului Sfînt. De aceea, vederea minciunii care mișcă azi lumea este un rod al botezului și nu ar trebui să ne înverșunăm împotriva orbilor, ci să-i jelim.
Iar faptul că milioane de oameni botezați au pierdut pecetea Duhului Sfînt primită la botez, crezînd și vorbind minciunile antihristului, este dovada de netăgăduit că învățătura Sfinților despre pierderea peceții și nevoia reprimirii în Biserică prin repetată mirungere este adevărată și necesară la cei care nu au dovada milei lui Dumnezeu ce se arată prin lacrimile pocăinței.
A cunoaște adevărul lucrurilor nu înseamnă a fi informat despre ce se pune la cale, ci a putea vedea transformarea lucrurilor în timp. Amăgirea tocmai asta înseamnă, să crezi cu toată convingerea că faci binele în timp ce faci rău. Multe lucruri bune pentru o vreme scurtă au adus mari nenorociri în timp.
Puterea de a renunța la un aparent bine pentru a nu nenoroci pe alții este o virtute și un dar al Duhului Sfînt. De aceea, vederea minciunii care mișcă azi lumea este un rod al botezului și nu ar trebui să ne înverșunăm împotriva orbilor, ci să-i jelim.
Iar faptul că milioane de oameni botezați au pierdut pecetea Duhului Sfînt primită la botez, crezînd și vorbind minciunile antihristului, este dovada de netăgăduit că învățătura Sfinților despre pierderea peceții și nevoia reprimirii în Biserică prin repetată mirungere este adevărată și necesară la cei care nu au dovada milei lui Dumnezeu ce se arată prin lacrimile pocăinței.
02.04.202507:25
Dacă Evanghelia trezește în noi semeție, în loc să ne smerească, înseamnă că suferim de sindromul lui Adam: îndreptățirea de sine.
Atunci cînd o poruncă, un îndemn al lui Hristos ne par peste puteri (iar ele sînt peste puteri), nu trebuie să ne căutăm scuze care ar îndreptăți slăbiciunea noastră, ci să zicem: "cred, Doamne, ajută necredinței mele!" Hristos primește și pe războinic, și pe desfrînată, și pe vameșul înșelător doar pentru smerenie, dar respinge pe fariseul și pe tînărul bogat care au păzit legile, dar s-au înfumurat.
Referitor la discuția de ieri despre negrija zilei de mîine, pentru care unii s-au semețit, punînd asigurările sociale în locul Evangheliei sau considerîndu-le o lucrare dumnezeiască, aduc cîteva lămuriri.
Tema zilei de mîine este expresia credinței sau a necredinței în Scripturi. În timpul trecerii prin pustie, cînd Dumnezeu a plouat cu prepelițe și mană peste poporul cîrtitor, a fost și porunca de a nu păstra pe a doua zi nimic. Unii au pus mană deoparte, dar ea a făcut viermi. Această faptă atît de omenească, aceea de a păstra puțină mîncare pe a doua zi, a fost socotită de Dumnezeu ca lipsă de credință, ba chiar ca un afront adus lui Dumnezeu. Zeci de mii de iudei au fost uciși atunci de mînia lui Dumnezeu pentru că s-au temut mai mult de ziua de mîine decît de Ziditorul a toate.
Dacă nu sîntem ca apostolii care flămînzeau, că au rupt spice pe cale să mănînce, iar altă dată aflăm că aveau doar cinci turte pentru 13 bărbați; dacă nu sîntem nici la nivelul sandalelor sfinților, măcar să nu ne semețim, sucind cuvintele, căutînd a ne atribui virtuți care nu sînt virtuți.
Evanghelia e dată pentru a ne smeri, nu pentru a ne semeți. Duhul creștin se umple de evlavie în fața virtuților altora, nu se aprinde de invidie și batjocoră, nesocotind pînă și pe începătorul negrijii, Cel ce nu avea nici acoperiș unde să-Și plece capul, Fiul Omului, Mîntuitorul nostru.
Nimic nu este mai păgubos decît îndreptățirea de sine care l-a pierdut pe Adam, căci din aceasta se naște hula de Dumnezeu și toată răutatea și obrăznicia care strică dragostea și ne face nesuferiți pentru semeni.
Atunci cînd o poruncă, un îndemn al lui Hristos ne par peste puteri (iar ele sînt peste puteri), nu trebuie să ne căutăm scuze care ar îndreptăți slăbiciunea noastră, ci să zicem: "cred, Doamne, ajută necredinței mele!" Hristos primește și pe războinic, și pe desfrînată, și pe vameșul înșelător doar pentru smerenie, dar respinge pe fariseul și pe tînărul bogat care au păzit legile, dar s-au înfumurat.
Referitor la discuția de ieri despre negrija zilei de mîine, pentru care unii s-au semețit, punînd asigurările sociale în locul Evangheliei sau considerîndu-le o lucrare dumnezeiască, aduc cîteva lămuriri.
Tema zilei de mîine este expresia credinței sau a necredinței în Scripturi. În timpul trecerii prin pustie, cînd Dumnezeu a plouat cu prepelițe și mană peste poporul cîrtitor, a fost și porunca de a nu păstra pe a doua zi nimic. Unii au pus mană deoparte, dar ea a făcut viermi. Această faptă atît de omenească, aceea de a păstra puțină mîncare pe a doua zi, a fost socotită de Dumnezeu ca lipsă de credință, ba chiar ca un afront adus lui Dumnezeu. Zeci de mii de iudei au fost uciși atunci de mînia lui Dumnezeu pentru că s-au temut mai mult de ziua de mîine decît de Ziditorul a toate.
Dacă nu sîntem ca apostolii care flămînzeau, că au rupt spice pe cale să mănînce, iar altă dată aflăm că aveau doar cinci turte pentru 13 bărbați; dacă nu sîntem nici la nivelul sandalelor sfinților, măcar să nu ne semețim, sucind cuvintele, căutînd a ne atribui virtuți care nu sînt virtuți.
Evanghelia e dată pentru a ne smeri, nu pentru a ne semeți. Duhul creștin se umple de evlavie în fața virtuților altora, nu se aprinde de invidie și batjocoră, nesocotind pînă și pe începătorul negrijii, Cel ce nu avea nici acoperiș unde să-Și plece capul, Fiul Omului, Mîntuitorul nostru.
Nimic nu este mai păgubos decît îndreptățirea de sine care l-a pierdut pe Adam, căci din aceasta se naște hula de Dumnezeu și toată răutatea și obrăznicia care strică dragostea și ne face nesuferiți pentru semeni.
23.03.202512:15
"Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul Legii, pe Cruce fiind răstignit și cu sulița fiind împuns, nemurire ai izvorît oamenilor, Mîntuitorul nostru, slavă Ție!"
Prin Cruce am fost izbăviți de blestemul legii. Acel blestem care îl face vinovat pe oricine și de care nimeni nu poate scăpa. Acel blestem prin care oamenii erau uciși cu pietre de semenii lor, pentru că așa scria în lege.
Vremea legii iraționale s-a întors. Astăzi lumea nu mai îndeamnă la iertare, ci strigă: "Legea-i lege pentru toți! Toți sîntem egali în fața Legii! Nimeni nu e mai presus de lege!"
Aceste chemări la lege nu sînt altceva decît strigăte împotriva lui Hristos. Sînt strigătele celor care, în numele legii, cereau lui Pilat: "Răstignește-L! Răstignește-L!"
Noi, creștinii, nu trebuie să participăm la reinstaurarea legii. Se va face totul fără noi. Căci pe noi Hristos ne-a izbăvit de blestemul legii cu scump sîngele Său. Noi avem porunci, avem făgăduințe, avem legăminte, avem dreptare, dar nu mai omorîm pe nimeni în numele legii, nu amendăm, nu despățim pe tată de copii și nici pe fii de mamă, nu ținem pe nimeni în închisori, căci toate acestea le fac oamenii Legii, iar noi sîntem oamenii iertării.
Să păstrăm măcar între noi un duh al iertării și al harului în această lume plină de războaie și asupriri ce se fac în numele legilor.
Prin Cruce am fost izbăviți de blestemul legii. Acel blestem care îl face vinovat pe oricine și de care nimeni nu poate scăpa. Acel blestem prin care oamenii erau uciși cu pietre de semenii lor, pentru că așa scria în lege.
Vremea legii iraționale s-a întors. Astăzi lumea nu mai îndeamnă la iertare, ci strigă: "Legea-i lege pentru toți! Toți sîntem egali în fața Legii! Nimeni nu e mai presus de lege!"
Aceste chemări la lege nu sînt altceva decît strigăte împotriva lui Hristos. Sînt strigătele celor care, în numele legii, cereau lui Pilat: "Răstignește-L! Răstignește-L!"
Noi, creștinii, nu trebuie să participăm la reinstaurarea legii. Se va face totul fără noi. Căci pe noi Hristos ne-a izbăvit de blestemul legii cu scump sîngele Său. Noi avem porunci, avem făgăduințe, avem legăminte, avem dreptare, dar nu mai omorîm pe nimeni în numele legii, nu amendăm, nu despățim pe tată de copii și nici pe fii de mamă, nu ținem pe nimeni în închisori, căci toate acestea le fac oamenii Legii, iar noi sîntem oamenii iertării.
Să păstrăm măcar între noi un duh al iertării și al harului în această lume plină de războaie și asupriri ce se fac în numele legilor.
20.02.202509:05
Pînă acum era "mîna Moscovei", de acum e "mîna lui Trump". Asta înseamnă să te apuci de cap cu amîndouă mîinile!
17.01.202510:17
Creștinismul se termină acolo unde apare dorința de a-l pedepsi pe celălalt. Fie că îi dorim moartea, pușcăria, boala sau vreo amendă, trebuie să știm că nu mai sîntem aproapele, ci dușmanul celuilalt.
Toate campaniile prin care oamenii sînt asmuțiți să ceară pedespe, "dreptate", au avut ca efect o societate decreștinată. Astăzi nu mai trăim într-o lume a milei și nejudecării adusă de Hristos, ci în mijlocul unei gloate care strigă: "Răstignește-l, răstignește-l!"
Dacă Hristos i-a iertat și S-a rugat pentru cei care îi băteau cuiele în mîini, oare cine sîntem noi ca să cerem pedeapsa oamenilor de pe internet pe care nici măcar nu îi cunoaștem?
Dumnezeu este judecătorul, iar nejudecarea și neosîndirea este semnul tare al credinței într-o răsplată viitoare și o pecete a smereniei cu care noi înșine ne așteptăm judecata pentru faptele noastre rele, știute și neștiute.
Iertați și vi se va ierta. Inima grabnic iertătoare este singura mărturisire nemincinoasă a creștinului ortodox. Restul sînt învățături purtate din gură în gură.
Toate campaniile prin care oamenii sînt asmuțiți să ceară pedespe, "dreptate", au avut ca efect o societate decreștinată. Astăzi nu mai trăim într-o lume a milei și nejudecării adusă de Hristos, ci în mijlocul unei gloate care strigă: "Răstignește-l, răstignește-l!"
Dacă Hristos i-a iertat și S-a rugat pentru cei care îi băteau cuiele în mîini, oare cine sîntem noi ca să cerem pedeapsa oamenilor de pe internet pe care nici măcar nu îi cunoaștem?
Dumnezeu este judecătorul, iar nejudecarea și neosîndirea este semnul tare al credinței într-o răsplată viitoare și o pecete a smereniei cu care noi înșine ne așteptăm judecata pentru faptele noastre rele, știute și neștiute.
Iertați și vi se va ierta. Inima grabnic iertătoare este singura mărturisire nemincinoasă a creștinului ortodox. Restul sînt învățături purtate din gură în gură.
05.01.202510:46
Cruce de început de an.
Lemn de nuc.
Lemn de nuc.
24.12.202411:02
Lumea se va sfîrși nu de la înmulțirea păcatelor, ci de la incapacitatea de a ierta. Semnul creștinismului este iertarea. Printre cei adunați să o ucidă cu pietre pe femeia prinsă în păcat erau mulți păcătoși, dar Hristos nu îi mustră pentru păcatele lor, ci pentru că nu pot ierta. Nu a dat pe nimeni în vileag, nu a descoperit păcatele nimănui atotvăzătorul Hristos.
Cel care vede toate păcatele, nu a descoperit nici unul, iar noi, care nu vedem nimic, vorbim de păcatele altora cu atîta îndulcire. Piatra aceea ce ni se cere să o aruncăm este chiar inima noastră. Împietrirea este păcatul cel mai mare și cel mai greu de înfrînt, căci inima împietrită nu poate ierta.
Hristos Se naște ca să ne învețe să simțim. Ia trupul nostru ca să trezească în el simțurile cu care El însuși a simțit această lume: frigul, oboseală, străinătatea, teama de moarte. S-a făcut străin pentru noi, flămînd, bolnav și chiar în temniță a fost cu trupul nostru ca să ne învețe să simțim. Să simțim dincolo de împietrirea de care suferim cu toții. Să simțim pe ceilalți ca pe noi înșine, să tresăltăm cînd se bucură, să plîngem cînd ei plîng. Aceasta este iubirea. Acesta este sensul nașterii lui Dumnezeu în trupurile noastre. Hristos Dumnezeu și Om, bunul nostru Mîntuitor să fie cu noi cu toți!
Cel care vede toate păcatele, nu a descoperit nici unul, iar noi, care nu vedem nimic, vorbim de păcatele altora cu atîta îndulcire. Piatra aceea ce ni se cere să o aruncăm este chiar inima noastră. Împietrirea este păcatul cel mai mare și cel mai greu de înfrînt, căci inima împietrită nu poate ierta.
Hristos Se naște ca să ne învețe să simțim. Ia trupul nostru ca să trezească în el simțurile cu care El însuși a simțit această lume: frigul, oboseală, străinătatea, teama de moarte. S-a făcut străin pentru noi, flămînd, bolnav și chiar în temniță a fost cu trupul nostru ca să ne învețe să simțim. Să simțim dincolo de împietrirea de care suferim cu toții. Să simțim pe ceilalți ca pe noi înșine, să tresăltăm cînd se bucură, să plîngem cînd ei plîng. Aceasta este iubirea. Acesta este sensul nașterii lui Dumnezeu în trupurile noastre. Hristos Dumnezeu și Om, bunul nostru Mîntuitor să fie cu noi cu toți!
01.04.202508:33
Se mai gîndește cineva că orice idee de pensie, asigurare de sănătate și alte contracte care presupun despăgubiri în caz de accidente contravin fundamental filozofiei de viață creștine propovăduite de Hristos? Întregul mecanism de asigurări și contribuții în fonduri care promit o bătrînețe fără griji și o viață fără boli se înscrie în opera lui Mamona, zeul banilor și al grijii de multe.
Vom răspunde că așa e lumea în care trăim, că așa fac toți, că e ceva normal? Această "normalitate" este piatra pe care își zidește antihristul împărăția și pecetea lui se va da tot printr-un contract și o falsă asigurare a zilei de mîine.
Dar să mai citim o dată cuvintele lui Hristos:
---------------------------------------
EVANGHELIA DE LA MATEI
Cap. 6, 24-34
Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.
De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?
Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?
Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.
Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.
Vom răspunde că așa e lumea în care trăim, că așa fac toți, că e ceva normal? Această "normalitate" este piatra pe care își zidește antihristul împărăția și pecetea lui se va da tot printr-un contract și o falsă asigurare a zilei de mîine.
Dar să mai citim o dată cuvintele lui Hristos:
---------------------------------------
EVANGHELIA DE LA MATEI
Cap. 6, 24-34
Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.
De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?
Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?
Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.
Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.
11.03.202511:18
"Grija de multe" din rugăciunea Sfîntului Efrem Sirul este legată de "iubirea de stăpînire" (iubirea de putere) și "grăirea în deșert". Iubirea de putere, pe care Nietzsche o consideră motorul principal al mișcărilor umane, presupune multe griji și certuri. Oriunde se întîlnesc doi oameni iubitori de putere apare și ciondănirea de cuvinte - dovada certurilor pe rețele. Toate aceste ciocniri sînt lucrarea unui duh cu multe fețe descris de Sfîntul Efrem: "Duhul trîndăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpînire și al grăirii în deșert". Acestui duh spurcat și plin de vrajbă se opune "duhul curăției, al gîndului smerit, al răbdării și al dragostei".
Fiind vorba de duhuri, nu le putem birui prin rațiune și eforturi de voință, ci doar prin dobîndirea unui duh curat și bun pe care îl cerem de la Dumnezeu. Iar starea potrivită pentru dobîndirea acestui duh mîntuitor este vederea propriilor păcate și nejudecarea aproapelui.
Fiind vorba de duhuri, nu le putem birui prin rațiune și eforturi de voință, ci doar prin dobîndirea unui duh curat și bun pe care îl cerem de la Dumnezeu. Iar starea potrivită pentru dobîndirea acestui duh mîntuitor este vederea propriilor păcate și nejudecarea aproapelui.
15.02.202511:09
Jenantă această răsturnare americană pentru toți teologii specializați în geopolitică. Cu adevărat, la Judecată, ne vor fi îndeajuns propriile cuvinte pe care le-am rostit, cînd am fi putut să tăcem:
"Vă spun că pentru orice cuvînt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osîndit" (Matei 12, 36-37).
Părintele Selafiil avea o vorbă pentru orice gîlceava despre cele viitoare: "Timpul o să arate". Ghicitul viitorului practicat de așa-zișii analiști și experți politici este un păcat frate cu vrăjitoria. E ceva uluitor să vezi că această molimă a îmbolnăvit și pe unii care pretind că propovăduiesc Ortodoxia.
"Vă spun că pentru orice cuvînt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osîndit" (Matei 12, 36-37).
Părintele Selafiil avea o vorbă pentru orice gîlceava despre cele viitoare: "Timpul o să arate". Ghicitul viitorului practicat de așa-zișii analiști și experți politici este un păcat frate cu vrăjitoria. E ceva uluitor să vezi că această molimă a îmbolnăvit și pe unii care pretind că propovăduiesc Ortodoxia.
14.01.202511:17
Democrația, în forma cunoscută și acceptată azi, s-a redus la dreptul de a vota. Niciodată la dreptul de a propune. Nu există nici o cale prin care mulțimea să poată propune ceva. Toate cazurile cînd vreo idee trăsnită pare a fi propusă de mulțime sînt înscenate - salvarea mediului de tip Greta și alte revoluții. Există actorul pe nume mulțime care poate îmbrăca orice coloratură și poate dansa sub orice muzică. Democrația în sine a devenit un personaj care își schimbă culoarea și genul ca în serialele Netflix. Nu există democrație, există o flamură care se flutură în fața taurului tot mai obosit pe nume Mulțime. Dacă taurul s-ar opri din alergat, ar deveni imposibil de controlat.
02.01.202508:32
Schimbarea începe de la cuvinte. Pentru că la început a fost Cuvîntul. Adam a primit puterea de a da nume lucrurilor. Numele lucrurilor fac ca noi să putem transmite judecata despre lucruri. Așa se formează gîndirea prin care putem transmite cunoașterea.
În zilele noastre, observăm o lucrare de schimbare a numelor lucrurilor. De pildă, viclenia și înșelătoria se numește "duble standarde", trădarea se numește "compromis", Dumnezeu devine "Univers" și așa mai departe. Toate cuvintele cheie au fost înlocuite în limbajul "cult" al presei, diplomației și afacerilor. Prin crearea aceastor noi cuvinte și sintagme se dă sens minciunii și răutății, iar oamenii nici nu observă că devin ei înșiși purtători ai acestor noi sensuri.
Biserica, la rîndul ei, are un limbaj construit încă din vremea apostolilor. Acest limbaj suferă și el un atac din partea Anti-Adamului ce umblă să redenumească lucrurile pentru a înstăpîni minciuna.
Preocuparea pentru sensurile ascunse ale cuvintelor nu este o chestiune de credință, ci o lucrare a rațiunii fără de care nici o cunoaștere nu poate fi predată. De la filozofii greci și pînă la poeții francezi moderni, omenirea a cunoscut și a dezvoltat știința despre puterea cuvintelor în funcție de sonoritatea, proveniența și încărcătura semantică dobîndită în timp. Francezii vorbeau chiar de o "vrajă a cuvintelor" (Hugo Friedrich în "Structura liricii moderne"). De aceea, a înlocui cuvintele vechi cu sinonime doar pentru a înlesni lectura (de către cine?) este o lucrare hazardată și iresponsabilă pe care, cu părere de rău, o vedem săvîrșindu-se și asupra moștenirii ortodoxe de limbă română.
Puțină aplecare, puțină dragoste, puțină dorință de cunoaștere, pot transforma cele cîteva zeci de cuvinte vechi și cele cîteva formule lingvistice aparent străine, într-un deliciu poetic și spiritual, oferindu-ne împlinirea de a fi parte a turmei cuvîntătoare a cărei călătorie a început în Rai, atunci cînd Adam a născocit primele cuvinte pentru a da nume lucrurilor.
La mulți ani tuturor "celor ce iubesc podoaba Casei lui Dumnezeu", podoabă alcătuită, înainte de toate, din cuvinte!
În zilele noastre, observăm o lucrare de schimbare a numelor lucrurilor. De pildă, viclenia și înșelătoria se numește "duble standarde", trădarea se numește "compromis", Dumnezeu devine "Univers" și așa mai departe. Toate cuvintele cheie au fost înlocuite în limbajul "cult" al presei, diplomației și afacerilor. Prin crearea aceastor noi cuvinte și sintagme se dă sens minciunii și răutății, iar oamenii nici nu observă că devin ei înșiși purtători ai acestor noi sensuri.
Biserica, la rîndul ei, are un limbaj construit încă din vremea apostolilor. Acest limbaj suferă și el un atac din partea Anti-Adamului ce umblă să redenumească lucrurile pentru a înstăpîni minciuna.
Preocuparea pentru sensurile ascunse ale cuvintelor nu este o chestiune de credință, ci o lucrare a rațiunii fără de care nici o cunoaștere nu poate fi predată. De la filozofii greci și pînă la poeții francezi moderni, omenirea a cunoscut și a dezvoltat știința despre puterea cuvintelor în funcție de sonoritatea, proveniența și încărcătura semantică dobîndită în timp. Francezii vorbeau chiar de o "vrajă a cuvintelor" (Hugo Friedrich în "Structura liricii moderne"). De aceea, a înlocui cuvintele vechi cu sinonime doar pentru a înlesni lectura (de către cine?) este o lucrare hazardată și iresponsabilă pe care, cu părere de rău, o vedem săvîrșindu-se și asupra moștenirii ortodoxe de limbă română.
Puțină aplecare, puțină dragoste, puțină dorință de cunoaștere, pot transforma cele cîteva zeci de cuvinte vechi și cele cîteva formule lingvistice aparent străine, într-un deliciu poetic și spiritual, oferindu-ne împlinirea de a fi parte a turmei cuvîntătoare a cărei călătorie a început în Rai, atunci cînd Adam a născocit primele cuvinte pentru a da nume lucrurilor.
La mulți ani tuturor "celor ce iubesc podoaba Casei lui Dumnezeu", podoabă alcătuită, înainte de toate, din cuvinte!
23.12.202413:48
Am observat că îmi par de prost gust toate glumele făcute pe seama vreunui politician pe care îl simpatizez, dar ce mă mai înveselesc glumele făcute pe seama celor antipatici! E clar că nu m-am lepădat de politică și sînt robul propriilor închipuiri despre oameni. Oameni despre care nu știu nimic, dar îi judec, fie de rău, fie de bine, ceea ce este același păcat.
Показано 1 - 24 із 36
Увійдіть, щоб розблокувати більше функціональності.