Cea mai mare catastrofă militară de la Stalingrad încoace s-ar putea încheia prin propunerea de pace a lui Donald Trump. Acum, în 2025, situația dezastruos pentru Ucraina. Experții vorbesc despre 1.5 milioane de oameni morți (de ambele părți). O veritabilă nenorocire! Vorbim despre un conflict tragic între două națiuni surori, de religie creștin-ortodoxă, dar și despre manifestarea brutală a unui echilibru geopolitic bulversat. Totul a pornit de la întrebarea pusă la București în primăvara lui 2008: care sunt limitele expansiunii NATO?
Unii vor să vadă lupta ideologica între democrația lui Zelensky și tirania lui Putin. Alții, însă, acceptă existența de facto a unei tensiuni între două mari puteri nucleare: Federația Rusă și Statele Unite. Din perspectiva profesorului John Mearsheimer, sute de mii de tineri ucrainieni au fost sacrificați într-un joc de putere între Kremlin și Occident. Cauza conflictului? Imperialismul cinic al lui Vladimir Putin, combinat cu erorile neoconservatorilor din școala Victoriei Nuland și cu iluziile liberale ale lui Emmanuel Macron.
Ar fi timpul să ne trezim. Federația Rusă nu este o anomalie istorică, ci o continuare logică a unei tradiții statale autoritare, care, indiferent de regim – țarist, sovietic sau post-comunist –, a privit expansiunea occidentală spre est ca pe o amenințare existențială. Iluzia Occidentului că Ucraina putea fi absorbită în NATO fără reacție a fost o eroare fundamentală de calcul. Mai grav, lideri precum Boris Johnson ori Joe Biden au încurajat Kievul să sfideze Moscova, dar fără să-i ofere, cu adevărat, mijloacele necesare pentru a face față inevitabilei riposte rusești.
Rușii continuă să cucerească teritorii în regiunea Donbas. Europa, cea care are cel mai mult de pierdut din cauza revizionismului rusesc, e incapabilă să ofere ajutor la nivelul necesar. Deși aproape de conflict, a contribuit mai puțin decât Statele Unite. Oficial, în anul 2024, Ucraina a cheltuit 100 de miliarde de dolari pentru apărare, dintre care 35 de miliarde au venit de la Washington și doar 25 de miliarde din partea UE. Cu toate acestea, prețurile energiei au explodat în țări precum România și Germania. UE se confruntă cu o gravă criză de competitivitate.
Donald Trump, cu realismul său pragmatic, înțelege că războiul nu poate fi câștigat pe termen lung fără costuri uriașe pentru SUA. Cât timp conflictul va continua, Rusia și China se vor apropia și mai tare. Scopul lui Trump? Decuplarea Moscovei de Beijing. Spre deosebire de administrațiile anterioare, Trump nu este interesat de idealismul liberal, ci face un calcul strategic. El știe că Putin respectă doar argumentul forței. În primul său mandat, Donald Trump a blocat veniturile Rusiei prin creșterea producției de petrol. De asemenea, Trump a omorât sute de mercenarii Wagner în Siria și a impus sancțiuni mai dure decât predecesorii săi.
Acum, însă, Trump a decis că este timpul păcii. Un acord negociat ar include o zonă demilitarizată, garanții de securitate pentru Ucraina și renunțarea la NATO. În schimb, Rusia ar urma să înghețe conflictul la actualele linii ale frontului.
Evident, pacea e rareori obținută în condiții ideale. Ucrainenii vor pierde teritorii, dar și-ar putea salva statalitatea. Rusia nu ar obține o victorie totală, dar ar opri și ei vărsarea de sânge. Occidentul ar putea menține o anumită influență economică asupra Ucrainei, fără a escalada confruntarea militară. Pe termen lung, Ucraina ar putea renaște, fără povara unui război perpetuu.
Dacă citim lecțiile de istorie ale ultimelor secole, descoperim că războaiele sunt câștigate nu de cei capabili de-o retorică înflăcărată. Contează și calculul rece. Pragmatismul realist. De aceea, soluția lui Trump – o pace negociată, care să înlocuiască războiul de uzură – este, în mod paradoxal, calea de urmat.
