O poză reală: Sf. Paisie Aghioritul hrănindu-l pe Olet, prietenul lui întraripat. O imagine cât 1000 de cuvinte.
Sfântul Paisie și Olet, pasărea cea mărinimoasă
"În ultima voastră scrisoare[1] îmi trimiseserăţi o imagine cu Adam şi cu animalele în Rai. M-am gândit, aşadar, să vă trimit şi eu la rândul meu o pasăre desenată, căci dacă vă trimiteam un şarpe desenat, cred că vă cuprindea frica. Această pasăre pe care v-am desenat-o este prietenul meu cel mai apropiat. Am numit-o Olet, care în arabă înseamnă „copil”[2]. Locuieşte pe un deal aflat la o depărtare de 500 de metri de Coliba mea[3]. În fiecare zi la amiază merg şi îl tratez cu dulciuri. Când îi dau ceva să mănânce, ciuguleşte puţin şi apoi pleacă. Eu îl strig să vină, dar el pleacă şi după puţin vine pe furiş, pe la spate şi se ascunde sub vesta mea. Când dau să plec, mă petrece pe o distanţă de aproape 100 de metri, iar eu, ca să nu vină în urma mea şi să obosească, îi las nişte fărâmituri, ca să aibă o ocupaţie, şi plec repede ca să-mi piardă urma.
În ultimul timp s-a lăsat de asceză şi caută traiul bun… Nu mai mănâncă nici orez măcinat, nici posmag muiat, ci numai viermişori, pe care vrea să-i pun în… „farfurie”, adică în palma mea, şi să-i mănânce de acolo. Boierie, nu glumă!
Zile întregi prăznuiesc cu Olet şi cu prietenii lui. Poate că cineva mă va întreba: „De ce faci excepţie cu Olet? De ce nu faci acelaşi lucru şi cu celelalte păsări?”. Şi răspund: Când îl strig pe Olet, aduce împreună cu el şi alte păsări, prieteni de-ai lui, care aleargă îndată la mâncare, în timp ce Olet vine din ascultare şi din dragoste. Chiar şi atunci când este flămând, stă destulă vreme împreună cu mine şi uită mâncarea; trebuie să-i amintesc eu de ea. Chiar şi acum când s-a încălzit timpul şi găseşte insecte să mănânce, când îl strig, el tot vine, din ascultare, deşi este sătul şi nu-l sileşte foamea. Ei, cum să nu te bucuri de această păsărică mărinimoasă mai mult decât de celelalte păsări?
De multe ori îmi vine, din dragostea cea multă pe care o simt pentru el, să-l strâng în palmă, dar mă tem ca nu cumva să fac precum maimuţa, care din prea multă dragoste îşi strânge atât de tare puii încât în cele din urmă îi sufocă. De aceea îmi înfrânez sentimentele şi mă bucur de el de departe, ca să nu-l vatăm[4].
Într-o zi am ajuns mai târziu pe deal, iar Olet, deoarece vântul sufla foarte tare, s-a culcat devreme. I-am lăsat mâncarea şi am plecat fără să-l văd. A doua zi am pornit foarte devreme să-l caut, fiindcă mă cuprinsese neliniştea şi mă temeam ca nu cumva să-l fi mâncat vreun şoim. El, când a văzut dimineaţă mâncarea care i-am lăsat-o de cu seară, „l-a mustrat cugetul” şi a coborât la jumătatea drumului şi mă aştepta. Când m-a văzut, făcea ca un nebun de bucurie. Eu îi dădeam să mănânce, dar el căuta mai mult compania mea, decât mâncarea.
Mă minunez de asceza, dragostea şi recunoştinţa pe care le are. Rugaţi-vă să dobândesc şi eu virtuţile lui!
Nădăjduiesc să nu vă plângeţi de ceva; vi le-am spus pe toate, fără să-i cer lui Olet consimţământul. Cred că nici el n-o să se supere, de vreme ce nici voi n-o să mai spuneţi altora… Vă transmit multe salutări de la el şi de la mine.
La Coliba mea vin nu numai păsările cele zburătoare, ci şi alte animale: şacali, iepuri, veveriţe, broaşte ţestoase, şopârle, şerpi. Toate se satură de revărsarea dragostei mele şi mă satur şi eu când se satură ele. Şi astfel, toţi împreună, „fiarele şi toate dobitoacele, târâtoarele şi păsările cele zburătoare”[5], „lăudăm, binecuvântăm şi ne închinăm Domnului”[6].
[1] Surorile Sihăstriei îi trimiseseră Stareţului scrisoarea în primăvara anului 1975.
[2] Pasărea era o prigoare (măcăleandru).
[3] Coliba Cinstitei Cruci.
[4] Purtarea Stareţului cu animalele nu era o simplă manifestare a ataşamentului său faţă de animale, ci expresia inimii sale milostive, a cărei dragoste se revărsa asupra întregii zidiri.
[5] Psalmul 148, 10.
[6] Din cântarea a 8-a (Cântarea celor Trei Tineri). Vezi Octoihul mic."
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
