☀️ Dan Diaconu
Dan Diaconu - Trenduri Economice
TGlist рейтинг
0
0
ТипАчык
Текшерүү
ТекшерилбегенИшенимдүүлүк
ИшенимсизОрду
ТилиБашка
Канал түзүлгөн датаБер 28, 2021
TGlistке кошулган дата
Жовт 13, 2024Тиркелген топ
"☀️ Dan Diaconu" тобундагы акыркы жазуулар
21.04.202513:01
Revenind la prezent, întreaga întâmplare o văd ca pe un eveniment excepțional. Nu există nicio îndoială că a muri atunci când se sărbătorește Învierea arată mai degrabă că e vorba de o pedeapsă. Ceea ce urmează este, din punct de vedere al profețiilor, ultimul pontificat. Și e normal să fie așa în condițiile în care un papă de-a dreptul demonic a reușit într-un mod atât de bulversant să ucidă Biserica din interior.
Totul se înscrie în seria excepțională de evenimente pe care le-am tot trăit în ultima vreme. Părerea mea e că lumea lor se dărâmă, o alta urmând să-i ia locul.

21.04.202507:44
Cum au petrecut ei Paștile?
Bolojan, tributar programului său de a organiza alegeri corecte, le-a propus apropiaților să înlocuiască „Hristos a înviat!/ Adevărat a înviat!” cu „ză elecșiăns uil bi corectid”, formulare căreia să i se răspundă cu „lez elecsion seron corije”. La ultima formulare au fost probleme întrucât unii dintre consilieri i-au spus că Ciolacu s-ar putea simți jignit întrucât „se spune ceva de corijențe”.
Ciolacu a petrecut tihnit la sănul lui Miss Buzău. În timpul ăsta s-a gândit, ca un credincios care este, că oricând se poate petrece o minune. „De aceea, și-a spus el suspinând, să știi Doamne că nu mă va surprinde deloc dacă mâine dimineață voi găsi pe masă diploma mea de bac”. Se pare că minunea nu s-a întâmplat nici anul ăsta, motiv pentru care Marcelică începe să aibă dubii.
Pledoiu și-a petrecut sărbătoarea la datorie, jurându-și să nu ia mâna de pe organ. „Atâta timp cât ții mâna pe organ ai situația sub control!” - ăsta-i crezul melițianului de succes.
Turcan și-a petrecut seara cultural, comentând cu apropiații pe marginea Învierii. La un moment dat s-a apropiat de Alinuța Gorghiu și i-a sintetizat magistral modul în care a perceput ea totul: „Vezi, fă, dacă ăsta s-a culcat mort și s-a trezit viu, de ce zice ăștia că nu poți să te culci viu și să te trezești mort? Proști, ți-am spus io!”
Gâdea și-a pe trecut întreaga noapte cu un discurs în fața familiei. Pe dimineață nevastă-sa a primit un telefon de la un cetățean care a informat-o că ei nu sunt ortodocși, deci asta cu Învierea nu li se aplică. „Vai - a rostit Gâdea - în ce eroare era să cad! Mulțumește-i bunului samaritean că ne-a anunțat. Dacă aș fi trecut de introducere simt că aș fi comis un păcat de neiertat! Mulțumește-i din suflet, chiar de două ori! Cum îl cheamă pe acest om bun?”. „Makaveli! - a răspuns ea spășită”.
Ciutacu a avut o noapte de coșmar. A băut câteva pahare de vin și, amețit fiind, a simțit că trebuie să meargă la baie. Acolo, după ce și-a încheiat treaba s-a întâlnit cu un cetățean cu care s-a înjurat toată noaptea: „Cum poți să vii în casa mea de Paști, nemernicule?” - se auzea din baie. Spre dimineață, când i-a mai trecut amețeala, a înțeles că ăla care-l enervase toată noaptea se adăpostise undeva în oglindă. Chiar și-așa, s-a mai uitat încă odată și i-a tras o flegmă. Mama lui de nemernic, i-a stricat și sărbătoarea asta!
Cei de la CCR au petrecut împreună. Nu c-au vrut, nu că s-ar fi simțit o familie, ci pentru că așa ar fi primit ordin. Enache a justificat întreaga tărășenie cu faptul că a avut un vis premonitoriu în care i s-a spus că e posibil să reînvie turul 2, așa că întreg plenul CCR a stat împreună pentru orice eventualitate, să se poată autosesiza.
CNA-ul a avut parte de o noapte specială în care Bănescu a ținut o slujbă, acompaniat fiind de Mircea Toma și Valentin Jucan. La fix 12 noaptea, Bănescu a ieșit din altarul CNA zicând: „Veniți de luați cenzuraaaa!”, după care s-a cântat imnul oficial al CNA: „Cenzura a venit din nou/ cu jordia pe spinare le dăm/Și de n-ascultă nouă/ Închidem sau amendă le dăm”.
A fost o noapte interesantă!

15.04.202519:25
Cum am fost cenzurat înainte de a putea fi cenzurat?
Hai să vă explic întrucât abia acum am înțeles tărășenia cu ceea ce se întâmplă acum. Abuzul e mult mai adânc, iar prăpădiții ăștia care se dau de ceasul morții că au fost cenzurați nici măcar n-au habar în ce registru se joacă acum. Sau, mai pe șleau spus, câta abuzul comite statul mafiot care l-a pus în frunte pe Bolovan. Fiți pe fază că merită!
Se întâmpla cam acum o săptămână, maxim două. Știam că o să vină prăpădul, așa că îmi pregăteam „defensiva”. Așa că, dă-i cu backup zilnic la blog și oarece plan de apărare. Știți bine că doar v-am spus care-i treaba.
OK, în contextul ăsta ce-mi spun eu mie? Păi dacă tot mă șterg ăștia de pe blogger(că aia mă doare pe mine, întrucât m-am obișnuit să-mi scriu acolo articolele), să am pregătită infrastructura de backup. Și gândeam eu în continuare - dacă tot fac efortul să trec totul „pe persoană fizică” - vorba lu' Vanghele - ce-ar fi dacă site-ul pe care-l fac îl fac și multilingv? Uite-așa, ca să crape toți Bolovanii și toată Securitatea odată cu ei! OK, zic, e bună gândirea. Dar, îmi spun eu, hai să-mi pregătesc terenul, cumva să fac ceva pe rețelele sociale. Cum ar veni un „Dan Diaconu in english”, „Dan Diaconu en français” s.a.m.d. Sincer, n-aveam chef de deschis alte conturi, dar îmi vine ideea să încep cu Facebook-ul, adicătelea să-mi deschid aici două pagini separate, una în engleză și una în franceză. Bună ideea, nu-i așa?
Cum faci asta? Dai click pe poza de profil, alegi „Vezi toate profilurile” și-apoi „Creează un profil sau o pagină nouă”. Frățioare, a mers totul uns fix până la salvare. Când să-i dau salvare, se învârtea a prost, fără răspuns. E ceva la mijloc, îmi spun. Caut în „termeni și condiții”. Pe-acolo îmi scapă ochii pe o chestie, cum că n-ai voie să ai profile cu persoane care au fost sau sunt sancționate de FB. Hmm, îmi zic, e clar că ăștia m-au „legat” de sancțiunile din timpul pandemiei și nu mai lasă profiluri cu numele meu. OK, zic, hai să fac op pagină aiurea, cu alt nume. Credeți c-a mers? Din contul meu niente!
O zi mai târziu îmi sic să mai încerc pentru ultima dată. M-a scutit Zuki de efort întrucât mi-a blocat accesul la facilitate. Adică îmi arată elementul de meniu, dar nu pot face nicio pagină. Mi-au dezactivat opțiunea! În paralel cu dezactivarea au mai făcut o istețime: mi-au șuntat profilul, comprimându-mi cam de zece ori audiența.
Ideea e simplă: OK, faza cu paginile pe care nu te mai lasă să le faci poate fi scuzabilă. Adică s-au plictisit oamenii de legislația cretină de la noi și au inhibat facilitatea. Probabil aceeași explicație ar putea fi și pentru paginile închise. ÎNSĂ, PENTRU COMPRIMAREA AUDIENȚEI, adică pentru șuntarea „pe persoană fizică” din algoritm, asta nu putea să vină decât de la tovarășul Rog. Și vă spun imediat de ce: FB nu m-a mai sancționat până acum. Oricum, sancțiunile erau cu limită de timp. Deci comprimarea audienței nu vine ca efect al politicii FB, ci, cel mai probabil, din cauza acțiunii absolut ilegale a Securității. Oricât s-ar da Rog după copac, TOT CE FACE ÎN ACEST MOMENT ESTE CVASI-ILEGAL! La fel cum ilegal e tot ceea ce face BEC-ul sau CNA-ul. Jegoșii ăștia încalcă Constituția fără nicio jenă, dând vina „pe ăilalți”. La fel cum fac ceilalți jegoși, cei de la CCR, dând vina pe CSAT, în timp ce CSAT lasă să se înțeleagă că ei doar au desecretizat, iar decizia au luat-o ăia de la CCR. Adică vrajă ieftină!
Băieți, atât vă spun: NU MAI E MULT! O să plătiți, credeți-mă! Știu, acum vă umflați în pene, crezându-vă mari scule, dar o să vedeți că am avut dreptate. Ne vedem face2face când v-o cădea spatele! Și nu mai e mult.

15.04.202512:41
Aici trebuia să fie un text. Un text în care spuneam, ca în fiecare zi, ceea ce-mi trece prin cap sau cum am receptat eu anumite evenimente. Și azi îmi trecea prin cam ceva despre domnul XXXXXXX XXX. Dar nu am voie să-i spun numele întrucât avocatul XXXXXX a spus că potera a adoptat o lege conform căreia, dacă-l înjuri pe XXXXX, pe XXXXXXXXX sau pe XXXXXXX XXX poti primi până la 50 000 RON amendă. Mi se pare corect!
Iată, vrem-nu vrem, retrăim vremurile pandemice. Mai țineți minte când puteai primi tot așa, câteva sute de milioane amendă pentru că ai avut tupeul să ieși din casă? Păi cine te crezi tui să ieși atunci când stăpânii ți-au spus să stai în casă? Dacă ți-au spus așa, atunci transformi-ți locuința în propria pușcărie! Asta pentru că, deh, noi suntem țară săracă, nu bogați ca australienii care-au ridicat chiar câmpuri întregi pentru pușcăriașii pandemici. Nu-i așa că ar trebui să le mulțumiți acestor „cei mai iubiți fii ai poporului”?
Așadar, aici trebuia să fie un text. Nu mai e nimic. E doar un rahat. Un rahat care e conform regulilor în vigoare. Nu știu dacă ați înțeles, dar vă explic pe scurt cum funcționează democrația: ai toate drepturile din Constituție, dar dacă e pandemie, Guvernul ți le suspendă, iar pentru exercitarea lor primești o amendă nesimțit de mare. Pare că experimentul cu pandemia a părut prea excepțional(sic!), astfel încât limbricii din fruntea țării au statutat altceva, anume că anumite drepturi îți pot fi suspendate inclusiv pe perioada campaniilor electorale. Și, la fel ca-n pandemie, dacă ai chef să le încalci, te alegi și cu amenzi nasoale. Ca să te înveți minte pentru că ai luat-o în serios p-aia cu „democrația”.
Ce urmează? Eu unul aș băga reglementarea cu număr par și impar: în funcție de cum e ultima cifră din numărul de la buletin ai sau nu drepturi în weekend-urile pare/impare din an. Mie așa mi s-ar părea corect. Și dacă te faci al răului și îndrăznești să încalci asta, să-ți dea pușcărie pe viață, ce atâta supărare?
P.S. În timpul unei emisiuni de la Antena 3, tovarășa ideoloagă Porumbel a chemat un cetățean care aparține unui partid politic, dar care susținea că a venit în calitatea sa de om de pe stradă. Păi dacă-i așa, fă Porumbelo, anunță-ne când au voie să intre oamenii simpli în emisiunile voastre inepte. Că știu eu vreo câțiva care vor să vă spună în față cât de mult vă iubesc.
Sper că n-am încălcat regulamentul BEC pronunțând numele ideoloagei. Dacă l-am încălcat, îi rog pe cei de la BEC să-mi emită amenda ca să le dau ceea ce merită: un căcat!

14.04.202507:02
Azi discutăm cu cifrele pe masă pentru a răspunde unei întrebări spinoase. Citiți cu atenția acest articol pe care, probabil, îl vom rediscuta în toamnă.
https://trenduri.blogspot.com/2025/04/cum-se-va-dedolariza-lumea-si-cum-va.html

13.04.202506:43
M-a întrebat recent cineva dacă „am dovezi” în ceea ce privește aserțiunea mea că trăim într-o lume a nebuniei”. Răspunsul îl aveți în articolul de azi.
https://trenduri.blogspot.com/2025/04/cum-identifici-nebunia.html

12.04.202520:28
„Ei aș! Abia la întoarcere, la bulgari în vamă m-am prins că înghesuise ceva prin portbagaj. Ne-au ținut ăia vreo două ore. Îmi venea să-l omor că eram și obosită și bătea soarele ăla de mă zăpăcea. Iar la final ce mi-a zis? Ei, Cati, am mai stat și eu de vorbă cu oamenii ca să-i cunosc că tot trec pe-aici și uite ce se-ntâmplă dacă nu mă cunosc oamenii!”
Abia atunci, când doamna Cati se pregătea să spună cum s-a continuat interacțiunea, Costel, apărut în prag, a concluzionat:
„Ei, lasă, c-ai scos pârleala. Toată Bulgaria m-ai umplut de draci. Și de la ăia ce să-ți iau? De fapt m-am gândit să oprim să-ți dau ceva să mânânci că poate, cine știe, o toxiinfecție alimentară te-ar mai fi potolit!”

Aventuri cu Costel
De mult, când abia îl cunoscusem pe Costel, m-am dus pe la el pe-acasă, unde, în loc să-l găsesc(așa cum stabiliserăm), am găsit-o pe soție, pe doamna Cati. Acum, ce să zic, ne cunoșteam așa, dar ne văzuserăm doar de două-trei ori. Eu mă așteptam să-l găsesc pe Costel, doar cu el aveam treabă. Acum ce să-i spun femeii, să-i repet ce-i cerusem lui Costel?
I-am îndrugat oarecum încurcat că-l caut pe Costel, iar ea a făcut ochii cât cepele și mi-a spus: „Ce coincidență, și eu tot pe el îl caut!”.
A fost o întâlnire maximă. După ce m-am oprit din râs, domna Cati mi-a zis că acum, dacă-l caut eu, poate că are și ea șanse să-l aducă acasă. M-a invitat în casă și l-a sunat pe Costel, chemându-l cam în felul următor: „Costele, vezi că te așteaptă domnul Dan. Dacă i-ai zis să vină aici, de ce naiba nu ești acasă? Așa, și până să vii acasă ia-mi urgent următoarele că e jale:....”. Frățioare, m-am uitat interzis. Femeia îi comandase jumătate de magazin. După ce-a terminat de dat ordinele precum Napoleon, s-a uitat la mine și, probabil văzându-mă interzis, m-a lămurit: „Altă șansă să-l aduc mai repede acasă nu există! Trebuie să mă comport exact ca clienții: îi comand să aducă ceva și vine ca fulgerul. Dacă-i spun că mor, sigur uită!”. M-a pufnit iar râsul, însă maximul a ceea ce poate Costel abia de-aici a început. Că doamnei Cati îi place să povestească și realizați probabil ce povești ai de depănat atunci când stai în casă cu unul precum Costel.
Așadar ce mi-a povestit? Cică abia se căsătoriseră de-un an, iar doamna Cati i-a spus așa, cam prin iulie-august:
- „Costele, vezi că-mi iau două săptămâni de concediu începând de luni!”
- „Perfect - i-a răspuns el. Și eu am nevoie de o pauză, așa că mă opresc din muncă odată cu tine!”.
Se face vineri. Doamna Cati termină munca și ajunge acasă. Vine și Costel. Într-o doară ea îi spune:
- „Costele, mâine ne apucăm să facem bagajele. Tu unde te-ai gândit să mergem?”
La care Costel a privit-o interzis, ca lovit de fulger:
- „Păi unde să mergem? Nu-s plecat toată ziua? Eu m-am gândit că vrei să stăm amândoi acasă”.
Inițial a crezut că e glumă, dar din atitudinea lui a înțeles că nu glumea. Vă dați seama ce-a urmat? Aprigă, doamna Cati l-a beștelit, aproape făcându-l KO. Doar că pe Costel nu-l învingi ușor. A venit imediat cu soluția:
- „Uite cum facem: mergem la Istanbul, stăm vreo câteva zile, îți arăt și ție orașul pe îndelete, după care mergem la mare, pe undeva pe la turci. E bine așa?”.
Ce să zică femeia, a aprobat. Și uite-așa au ajuns la Stambul. Cică prima zi a fost bine. A doua zi s-a stricat socoteala întrucât a primit Costel un telefon. În mod evident, unu' avea nevoie de ceva. Și-a început nebunia. A lăsat-o pe doamna Cati la Topkapî, rugând-o să viziteze singură că el oricum fusese și că, în timpul ăsta „are ceva urgent de rezolvat”. Și de-aici vă imaginați ce-a urmat. În mod evident că a terminat doamna Cati de vizitat nu doar Topkaî-ul, ci și Sfânta Sofia, Moscheea Albastră, Basilica Cisternă, ba chiar a nimerit inclusiv Bazarul Arasta. Asta în timp ce Costel îi spunea că „mai are puțin”. Când s-au întâlnit, doamna Cati avea deja în cap toată strategia pentru divorț, doar că n-ai cum să te superi pe Costel. Omul era în toane bune, tocmise inclusiv o dubă, trimisese marfa-n țară și era expansiv, așa că a împăcat-o urgent pe doamna Cati. Deh, știe Costel toți bijutierii de-acolo și uite-așa, de la sclipitul aurului până la dulceața zaharicalelor și trecând prin pofta de viață a lui Costel, care mai are și prostul obicei să mai împăneze discuția cu bancuri d-ălea de simți că dai în infarct, cum naiba să mai stea supărată doamna Cati?
- „Și uite-așa m-a ținut dom'le o săptămână întreagă în Istanbul: dimineața mă enerva că mereu avea „ceva mic de rezolvat” și recupera în a doua parte a zilei. Până i-am zis: Costele, gata că fac diabet! Mâine plecăm la mare și dacă mai aud un telefon îți dau foc și ție și telefonului”.
„Și-a ținut?”- am întrebat eu plin de curiozitate.⬇️⬇️⬇️(continuare mai jos)

11.04.202511:03
Hai, sunteți pregătiți? Îl întreb pe Gemini(AI-ul Google) care-s consilierii lui Trump pentru politica de tarife vamale, el îmi răspunde, eu îl rog să-mi spună care sunt cei DIN ACTUALUL MANDAT(întrucât Lightizer nu mai e pe la Casa Albă). Iar el ce-mi răspunde???? Că Trump nu a avut decât un singur mandat, între 2017 și 2021? Wow, dacă-i spun asta lui Donald desființează Google! :)

11.04.202506:01
P.S. Când iau decizii, americanii se bazează pe „istoria lor victorioasă”. În cazul de față aplică în lupta cu China strategiile pe care le-au aplicat în războiul comercial cu Japonia. Eu au impresia că de partea cealaltă au de-a face cu niște proști care n-au habar ce se întâmplă pe lumea asta. Și, pentru proștii precum Navarro dau două elemente esențiale:
1. China nu se află sub ocupație americană, așa cum s-a aflat bși se află Japonia;
2. China deține o piață proprie gigantică astfel încât poate compensa fără probleme orice deranj produs de pitecantropii care au impresia că dețin „cheile lumii”.
Să mai spun că yuanul digital deja funcționează și că a redus cu 90% costurile față de SWIFT și cu aproape 100% timpul de decontare? Hai să nu mai spun, să-i las pe imbecilii precum Navarro s-o constate pe propriile piei.

Un nou episod al epopeei fâsâite
A început așa cum știți: Trump a amenințat China cu taxe vamale. De fapt nu doar a amenințat ci chiar le-a impus. Toate bune și frumoase, doar mai făcuseră asta. Însă prima tranșă de taxe vamale a fost urmată de o acțiune știută de foarte puțini din Vest: importatorii americani s-au apucat să facă cereri către partenerii chinezi să reducă prețurile deoarece, iată, sunt taxe vamale și mărfurile ajung mai scumpe la consumatori. Chestia asta a provocat un deranj foarte mare în China; rețelele sociale de-acolo au fost inundate de clipuri referitoare la solicitările americanilor. Doar că asemenea „momente” nu sunt deloc întâmplătoare. Conducerea chineză a instruit(aș spune că a ordonat, dar nu-i tocmai termenul corect) producătorii chinezi să nu cumva să facă concesii. De fapt, tot fenomenul de pe social media chinezească poate fi văzut inclusiv ca o campanie de conștientizare a hotărârii PCC. Și uite-așa, în ciuda presiunilor, chinezii nu au modificat prețurile.
Practic de-aici a izbucnit supărarea lui Trump care, probabil, își făcuse calculele să mai colecteze o taxă de la chinezi. Iaca n-a mers! Mai mult, chinezii au impus propriile taxe vamale, sugrumând exporturile SUA către China. Spre deosebire de americani, chinezii au alternative la mărfurile importate din SUA, ceea ce face ca taxele chinezești să mărească și mai mult deficitul comercial dintre China și SUA. Acela a fost momentul în care Trump a izbucnit, mărind aberant taxele vamale. Doar că, așa cum am spus, atunci când iei măsuri nebunești trebuie să te gândești bine întrucât acestea au prostul obicei să lovească precum un bumerang.
Brusc, marii importatori americani s-au trezit loviți în moalele capului. Inclusiv Amazon are probleme grave deoarece majoritatea covârșitoare a mărfurilor pe care le vând au ca origine China. În cazul în care nu știți, acest tip de comerț are Amazon drept intermediar, vânzătorii fiind mici investitori care cumpără din China și vând în SUA prin intermediul platformei respective. În unele cazuri - probabil destul de multe în condițiile în care există chiar și o asociație profesională - producătorii chinezi au optimizat la maxim producția și logistica, astfel încât vând direct în SUA prin intermediul Amazon. Asta are ca efect prețuri mai bune pentru americani.
În momentul în care Trump a mărit nebunește tarifele, chinezii au anunțat că măresc prețurile, în conformitate cu noile tarife(sau că se retrag). Însă cei mai loviți sunt micii investitori din SUA care folosesc Amazon-ul pentru a distribui mărfuri din China. Aceștia s-au trezit brusc cu mărfuri extrem de scumpe, pe care americanii nu le mai cumpără. Să mai spun că foarte mulți dintre acești mici investitori sunt votanți de-ai lui Trump? Și uite-așa, exact ca-n primul mandat, Trump vede cum mișcările lui nebunești se întorc fix împotriva susținătorilor săi. Chestie care nu era greu de intuit.
Acum ce observăm? După ce-a sucit-o ca la Ploiești cu tarifele aplicate majorității țărilor, Trump spune că „vrea să găsească o soluție” în ceea ce privește tarifele cu China. Și, pentru asta, spune că o să vorbească cu „prietenul său Xi Jinping”. Este o altă formulare pentru realitatea pe care a constatat-o și care l-a făcut să se scape-n pantaloni. Așa e când mergi cu elefantul prin magazinul de porțelanuri.
În rest vă spun doar să fiți atenți. Piețele americane și-au reluat tăvălugul. V-am spus doar că fitilele sunt aprinse, iar poli-criza va lovi mai drastic decât oricând în istorie. ⬇️⬇️⬇️(continuare în postarea următoare)

10.04.202519:17
Aflu niște informații interesante(care oricum erau destul de publice, dar ținute mai așa, la fișet).Securitatea lui Zelenskyi nu este asigurată, așa cum v-ați aștepta, de o structură ucraineană de securitate, ci de o firmă privată. Numele ei vă va surprinde: G4S! Da, sunt aceiași care sunt prezenți inclusiv pe piața autohtonă.
Dispozitivul de protecție al lui Zelenskyi numără aproximativ 1000 de oameni, este beneficiar al tuturor informațiilor culese de serviciile secrete ucrainene și deține controlul asupra mai multor fabrici de arme și muniție. Cu alte cuvinte, avem, de-a face cu un stat în stat.
S-o luăm acum pe fir ca să înțelegem ce-i cu această companie. Are sediul la Londra și este deținută de Allied Universal(din 2021). Cel mai mare acționar al Allied Universal era compania franceză de investiții Wendel, dar aceasta și-a vândut acțiunile de la Allied către un grup investițional din care făceau parte Caisse du dépôt et placement du Québec (CDPQ, cel de-al doilea cel mai mare fond de pensii al Canadei), un grup investițional coordonat de Warburg Pincus și o subsidiară a J. Safra Group. Ultimul grup este o platformă investițională aparținând atunci lui Joseph Safra(a murit în 2020!), cel mai bogat bancher al lumii(și cel mai bogat cetățean al Braziliei).
În mod surprinzător, în 2022, Allied Universal a fost achiziționată de UnitedHealth Group, un asigurator de sănătate din SUA, care a plătit cu 13 mld. $ achiziția. UnitedHealth este un conglomerat al cărui cel mai mare acționar este ... Vanguard.
Acum că am înțeles „circuitul securității în natură” ar cam trebui să ne întoarcem la firul ierbii ca să înțelegem ce-i cu G4S în Ucraina. Primul element interesant este că, în ciuda schimbării acționarului, G4S nu s-a diluat, conducerea sa rămânând la Londra. Pentru Ucraina, cei de la Pravda îl citează pe un expert militar rus destul de cunoscut - Alexander Artamonov - care susține că, în realitate, G4S este o prelungire a SAS. James Richard Shortt, fost șef al G4S, s-a înrolat personal ca mercenar în Ucraina în 2022, fiind ucis în 2023.
Cu alte cuvinte, în ciuda acționariatului - care oricum duce la „centrul de putere Vanguard” - G4S acționează în Ucraina ca o prelungire a SAS și, probabil, de-aici vine și susținerea engleză a lui Zelenskyi. Fără doar și poate, dată fiind „legătura de securitate”, G4S Ucraina primește inclusiv informații de la serviciile engleze care oricum sunt infiltrate acolo peste tot.
Ideea pe care trebuie să o înțelegeți este că G4S nu a venit în Ucraina cu ocazia războiului. NU! Ei se află acolo din 1990. De ce e important aspectul? Ca să înțelegeți pericolul: cei care au lăsat companiile multinaționale de securitate să mănânce jucătorii locali nu au făcut altceva decât să trădeze la cel mai mizerabil mod această țară. În mod normal, orice ține de rețele de securitate trebuie să fie coordonat strict din interiorul țării nu din afara ei. După cum vedeți, o „nevinovată” armată privată de acest tip se poate transforma peste noapte în serviciul de protecție al unui dictator care nu mai dă socoteală nimănui și provoacă daune majore țării sale, în interesul celor care-l păpușează.
V-am dat toate aceste informații ca fiți conștienți de situația fragilă în care ne aflăm!

10.04.202515:08
Dacă aveți impresia că trăiți într-o lume plină ochi de proști, să știți că nu aveți impresia, ci chiar așa e! Nici n-am terminat trecerea în revistă a acoperiților că a apărut bomba lui Victoraș Ponta. Măi, oameni buni, eu pe Ponta nu îl consideram prost, ci doar foarte ticălos. Aici a fost eroarea mea deoarece nu am ținut cont de ecuația esențială. Știți care e?
INTELIGENȚĂ * TICĂLOȘIE = CONSTANT
Rețineți vă rog chestiunea asta: nu ai cum să fii în același timp și inteligent și ticălos. Într-adevăr, ticăloșia aduce cu sine o aparentă inteligență, care ține strict de păcălirea celuilalt; aceasta însă nu e acea inteligență a omului care judecă, care face raționamente solide și care ia decizii pe baza înlănțuirii unor concepte și a descoperirii unor legături surprinzătoare între ele. „Inteligența ticăloșiei” este, mai degrabă, un instinct.
Revenind la Ponta, întreg episodul „inundația” ni-l arată cât se poate de gol, înfășurat doar în prostia-i sufocantă. Oricine poate înțelege acum și de ce era o rivalitate atât de aspră între el și băsescu: efectiv se ciocneau doi ticăloși între ei, având scopul de stabili care-i liderul.
Stau totuși să mă gândesc: oare când se vor activa așa-zisele „instituții ale statului”? Probabil niciodată, dar asta e o nimica toată într-o țară în care absolut totul e cu fundu-n sus!

10.04.202507:01
Cum faci să identifici acoperiții serviciilor? Nu trebuie să faci nimic, doar să-i aștepți să se detoneze singuri. Atât!
https://trenduri.blogspot.com/2025/04/detonarea.html

09.04.202514:14
Ce-i cu taxele pe care le vedem? Știu că au apărut atotștiutorii precum ciupercile după ploaie. Nu-i băgați în seamă, opiniile le vor dispărea la fel de repede pe cât au apărut. Ideea pe care trebuie să o înțelegeți este că se știa absolut totul. Nu, nu e o teorie a conspirației, însă totul a fost scris negru pe alb, după cum urmează:
* Prima și cea mai bună resursă pentru a înțelege fundamentul a ceea ce trăim este „sistemul-lume” descris de Immanuel Wallerstein. Cei care mă citesc de mai multă vreme probabil își amintesc că am mai făcut trimiteri la el.
* A doua resursă, mult mai apropiată de ceea ce vedem acum, este „Kicking Away the Ladder: Development Strategy in Historical Perspective”, carte a economistului coreean Ha-Joon Chang. La momentu apariției lumea care a citit-o a fost șocată. Doar că, în 2002, noi aveam alți fluturi în cap.
* Ultima resursă pe care v-o indic, dar nu cea de pe urmă, este „Currency Wars: The Making of the Next Global Crisis”, cartea lui Jim Rickards apărută prin 2011(dacă nu mă înșel).
De ce vă aduc aceste cărți în atenție? Sunt cărți-etalon: atunci când cineva se va apuca să vă pălăvrăgească despre economie, taxe, politici și alte „chestii grele”, întrebați-l dacă a citit cărțile menționate. Dacă nu, nu vă mai pierdeți timpul pentru că nu merită.
Repet ceea ce am mai spus: TOT, dar absolut tot ce se întâmplă era cât se poate de vizibil. Am răgușit repetând-o, asta în timp ce „deștepții” îmi râdeau în nas făcându-mă ba conspiraționist, ba nebun, ba, mai nou, extremist. Luați de-aici, micuților! Iaca a venit vremea să se rostogolească extremismul peste voi! Și să vedeți ce-o să se mai rostogolească!
Să știți că nimic nu rămâne nepedepsit pe lumea asta. Iar prostia, în special, e penalizată cu vârf și îndesat!

Рекорддор
10.04.202523:59
16.3KКатталгандар25.10.202423:59
100Цитация индекси07.12.202423:59
9.4K1 посттун көрүүлөрү07.12.202423:59
8.5K1 жарнама посттун көрүүлөрү01.02.202523:59
23.04%ER07.12.202423:59
50.72%ERRӨнүгүү
Катталуучулар
Citation индекси
Бир посттун көрүүсү
Жарнамалык посттун көрүүсү
ER
ERR
Көбүрөөк функцияларды ачуу үчүн кириңиз.