Încep săptămâna cu un gând de recunoștință față de cei care și-au jertfit tinerețea și viața pentru libertatea și demnitatea românilor. Un gând iscat de o dată comemorativă.
În noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952, a murit in temnița comunistă de la Aiud, la numai 48 de ani, genialul Mircea Vulcănescu. Trupul neînsuflețit i-a fost aruncat într-o groapă comună la Râpa Robilor, din marginea orașului.
Economist, filosof, sociolog, teolog, scriitor profesor universitar și demnitar al statului, Mircea Vulcănescu a fost un spirit strălucit ale perioadei interbelice.
Condamnat într-un simulacru de proces politic, pentru vina de a fi anticomunist, a fost închis, torturat și supus unui regim de exterminare.
Aflat într-o celulă goală, de beton, cu apă pe jos, cu ferestrele deschise, într-un frig îngrozitor, Vulcănescu s-a făcut pat pentru un mai tânăr deținut care nu se mai putea ține pe picioare din pricina chinurilor suferite. Tânărul a supraviețuit, profesorul, nu.
Memoria lui Vulcănescu este până azi maculată de acel proces politic. Iar detractorii românilor cer eliminarea numelui lui din circuitul public.
Însă, credincioșii creștini care cunosc ororile comunismului îl cinstesc ca pe un martir al închisorilor.
Noi, generația de azi, care ne bucurăm de libertate și demnitate, să nu uităm că acestea ne pot fi luate într-o clipă, de un nou totalitarism ideologic sau de un alt dictator!
Să învățăm din istorie, să luăm pildă de la înaintașii noștri și să ne străduim să fim asemeni lor: credincioși, jertfitori, plini de dragoste și neînfricați. Numai așa națiunea noastră va avea un viitor frumos.
