După toate câte s-au pierdut - Colind sărac
Colind sărac,
suflet sărac.
Să pot, m-aș fi făcut colac.
Și-n miez de nucă aș fi vrut să mă
prefac,
dar n-am putut,
căci nu-i pe plac.
Colind sărac,
Suflet sărac.
Și totuși n-am putut să tac
ci îți trimet un gând,
flămând,
ca dorul unui vechi păstor,
colindător,
ce stă veghind
și asteptând,
să vadă cerul coborând.
Colind sărac,
Suflet sărac.
Colind al sufletului meu
eşti gol de sârg, de drag eşti greu;
gol cum e bunul Dumnezeu
născut în staul, printre oi,
nu în palate, ci-n nevoi,
ca să ne fie nouă Frate
şi să ne scoată din nevoi
şi din păcate.
Colind sărac,
suflet sărac.
Prunc de o zi
Domn nefăcut
S-a întrupat Cel Nevăzut
şi din Fecioară S-a născut.
Din slavă plină, din tărie,
ni S-a născut în sărăcie,
Sol coborât din vecinicie,
Vis împlinit,
Hristos în cuie răstignit,
în ieslea rece ne-nvelit,
un bou suflând
îngeri în jurul Lui veghind,
păstori cântând,
amurg pe cerul ruginit…
şi… «trei crai de la răsărit»
ce «spre stea au călătorit»…
Colind sărac,
suflet sărac.
Vin la-nchinat
Şi, dar din sufletul curat
I-au adus aur, să domnească,
Smirnă ca să tămăduiască,
Tămâie, ca să-nvioreze,
Rugă, ca să se-nduioşeze.
Tot ce-nfloreşte, să rodească.
Tot ce-i pierdut, să se-mplinească
Ce este strâmb, să se-ndrepteze.
Săracii să se-ndestuleze.
Furtuna să se liniştească.
Duşmanul să se biruiască.
Toată ispita să-nceteze.
Doar bucuria să cuteze.
Şi robi suntem, ca şi regi,
să ne găsim din nou întregi
prin Taina Lui de căpătâi
în slava noastră cea dintâi.
Colind sărac,
suflet sărac.
O stea azi ni s-a arătat.
E steaua lor? E steaua cui?
A tuturor? A nimănui?
Argat, fecior de împărat,
e steaua Lui…
I-al nostru! Atât L-am aşteptat
şi-L aşteptăm neîncetat
în fiecare an odată
să se nască
să ne pască
şi să ne mântuiască
pe noi, — robii Lui
pierduţi hai hui —
ce-I ducem lipsa greu, când nu-I
că de răsare câte-o stea
pornim grămadă după ea.
Iar de-L găsim,
Îl răstignim,
în cruci,
pe la răscruci.
~ Mircea Vulcănescu în Cuvântul,
25 decembrie 1930
