Viata in armonie
09.05.202514:33
06.05.202513:47
02.05.202514:32
Așadar!
Vampiroşii= hoții de energie au ajuns "furăcioşi'' pentru că şi-au blocat cu întuneric propriile canale de legătură cu Sursa Primordială = Energia Pură, cu Lumina Vie...
'''Cel ce vampirizează o altă ființă încearcă să domine, să subjuge...
El poate provoca certuri, discuții în contradictoriu, nemulțumiri, care destabilizează victima și o fac vulnerabilă.
Certurile sunt prilejurile cele mai simple de a supune voința altuia, de a o subjuga. Există o persoană care controlează, care subjugă, și o alta care pierde masiv energie.
Vampirii de energie caută certurile, provocările, dizarmoniile.
Cu greu ei pot lua energie de la un om echilibrat, care nu răspunde provocărilor, micilor viclenii, manipulărilor.
Vampirii se tem de Lumina interioară a omului, de puterea ei, de tot ceea ce o reprezintă: fapte bune, intenții frumoase, căi, adevăr, pace, liniște sufletească.
De aceea, ei își aleg persoane de lumină, inocente, cu slabă rezistență la agresiune energetică, și trec la atac...
Vampiroșii și-au blocat propriile canale de legătură cu energia pură, cu Lumina, și se hrănesc cu cea a ființelor din jurul lor...''
(Preluat)
Vampiroşii= hoții de energie au ajuns "furăcioşi'' pentru că şi-au blocat cu întuneric propriile canale de legătură cu Sursa Primordială = Energia Pură, cu Lumina Vie...
'''Cel ce vampirizează o altă ființă încearcă să domine, să subjuge...
El poate provoca certuri, discuții în contradictoriu, nemulțumiri, care destabilizează victima și o fac vulnerabilă.
Certurile sunt prilejurile cele mai simple de a supune voința altuia, de a o subjuga. Există o persoană care controlează, care subjugă, și o alta care pierde masiv energie.
Vampirii de energie caută certurile, provocările, dizarmoniile.
Cu greu ei pot lua energie de la un om echilibrat, care nu răspunde provocărilor, micilor viclenii, manipulărilor.
Vampirii se tem de Lumina interioară a omului, de puterea ei, de tot ceea ce o reprezintă: fapte bune, intenții frumoase, căi, adevăr, pace, liniște sufletească.
De aceea, ei își aleg persoane de lumină, inocente, cu slabă rezistență la agresiune energetică, și trec la atac...
Vampiroșii și-au blocat propriile canale de legătură cu energia pură, cu Lumina, și se hrănesc cu cea a ființelor din jurul lor...''
(Preluat)
03.04.202507:36
“Lecția zilei:
~ Acest om lucra cu calul său când a fost o furtună uriașă... toată lumea alerga peste tot pe unde vedea ,ca să se ascundă de furtună. Totuși nu s-a mișcat de lângă cal, a stat lângă el și l-a îmbrățișat strâns. Au stat împreună în ploaia torențială.
Când ploaia s-a oprit, omul a observat că îl privim, apoi cu un zâmbet blând a spus doar că trebuie să aibă grijă de prietenul său.
~ Morala ;
Nu-i uita pe cei care sunt lângă tine în furtună, pentru că la soare toți pot iubi.”
Sursa: net
~ Acest om lucra cu calul său când a fost o furtună uriașă... toată lumea alerga peste tot pe unde vedea ,ca să se ascundă de furtună. Totuși nu s-a mișcat de lângă cal, a stat lângă el și l-a îmbrățișat strâns. Au stat împreună în ploaia torențială.
Când ploaia s-a oprit, omul a observat că îl privim, apoi cu un zâmbet blând a spus doar că trebuie să aibă grijă de prietenul său.
~ Morala ;
Nu-i uita pe cei care sunt lângă tine în furtună, pentru că la soare toți pot iubi.”
Sursa: net
31.03.202507:48
Uneori, soluția nu e să forțezi un bătrân să se adapteze la lumea ta, ci să aduci lumea ta înapoi la rădăcini. Pentru că, la urma urmei, nu poți programa un apus de soare, nu poți automatiza bucuria unei mese în familie, și nici un sistem de inteligență artificială nu poate înlocui înțelepciunea unei mame care știe exact când va ploua doar privind la stolurile de păsări.
I-am zis mamei pentru ultima dată să o luăm la bloc, apoi am realizat că puteam să aducem ceea ce e mai bun din oraș înapoi în satul natal. Și asta a făcut toată diferența.
Via: Nuta Craciun
I-am zis mamei pentru ultima dată să o luăm la bloc, apoi am realizat că puteam să aducem ceea ce e mai bun din oraș înapoi în satul natal. Și asta a făcut toată diferența.
Via: Nuta Craciun
28.03.202515:14
Sursa: Julien Cohen Pianist
09.05.202508:59
05.05.202518:24
Discernamant, odihna, hidratare, impamantare
02.05.202509:03
“Pământul are un fel de „bătăi de inimă” care se repetă la fiecare 26 de secunde – un fenomen misterios observat prin impulsuri microseismice care provin din ocean. Aceste pulsații, cunoscute sub numele de „banda microseismică de 26 de secunde”, i-au fascinat pe oamenii de știință de ani de zile, tocmai pentru că se repetă cu o regularitate care sugerează că în spatele lor se află o cauză clară… dar încă necunoscută.
Una dintre ipoteze este că aceste pulsații sunt legate de valurile oceanice. Se presupune că, atunci când valurile lovesc puternic țărmul sau fundul oceanului, generează presiuni și vibrații care se pot propaga prin scoarța terestră și ajung să fie percepute ca aceste unde microseismice regulate. O altă teorie sugerează că activitatea vulcanică submarină ar putea fi responsabilă – erupțiile subacvatice sau mișcările tectonice ar produce vibrații detectabile sub forma „bătăilor” Pământului. De asemenea, unii cercetători cred că fisurile din sedimentele de pe fundul oceanului și mișcările continue ale acestor materiale pot genera unde seismice periodice.
Chiar dacă există mai multe explicații posibile, adevărata cauză a acestor pulsații rămâne un mister. Cercetătorii continuă să analizeze datele seismice cu speranța de a descoperi mecanismul exact care stă la baza acestui fenomen ciudat și fascinant. Pe măsură ce studiile avansează, este posibil să aflăm mai multe despre legătura dintre dinamica oceanelor, activitatea seismică și comportamentul vibrant al planetei noastre.”
Aurelia Eugeniu
Una dintre ipoteze este că aceste pulsații sunt legate de valurile oceanice. Se presupune că, atunci când valurile lovesc puternic țărmul sau fundul oceanului, generează presiuni și vibrații care se pot propaga prin scoarța terestră și ajung să fie percepute ca aceste unde microseismice regulate. O altă teorie sugerează că activitatea vulcanică submarină ar putea fi responsabilă – erupțiile subacvatice sau mișcările tectonice ar produce vibrații detectabile sub forma „bătăilor” Pământului. De asemenea, unii cercetători cred că fisurile din sedimentele de pe fundul oceanului și mișcările continue ale acestor materiale pot genera unde seismice periodice.
Chiar dacă există mai multe explicații posibile, adevărata cauză a acestor pulsații rămâne un mister. Cercetătorii continuă să analizeze datele seismice cu speranța de a descoperi mecanismul exact care stă la baza acestui fenomen ciudat și fascinant. Pe măsură ce studiile avansează, este posibil să aflăm mai multe despre legătura dintre dinamica oceanelor, activitatea seismică și comportamentul vibrant al planetei noastre.”
Aurelia Eugeniu
Қайта жіберілді:
Elena_Mocănaşu
02.04.202515:44
Cum să-ți recâștigi calmul într-o lume tulbure
Află tehnici eficiente pentru a-ți regăsi calmul în mijlocul haosului cotidian.
Descoperă metodele aici:
https://www.patreon.com/posts/cum-sa-ti-calmul-125362447
#IubireDeSine #AiGrijaDeTine #FiiBineCuTine #IubeșteTeȘiPeTine #LinisteSufleteasca #Echilibru #Armonie #EducatieInterioara
Join channel
@ElenaMocanasu
Află tehnici eficiente pentru a-ți regăsi calmul în mijlocul haosului cotidian.
Descoperă metodele aici:
https://www.patreon.com/posts/cum-sa-ti-calmul-125362447
#IubireDeSine #AiGrijaDeTine #FiiBineCuTine #IubeșteTeȘiPeTine #LinisteSufleteasca #Echilibru #Armonie #EducatieInterioara
Join channel
@ElenaMocanasu
31.03.202507:48
I-am zis mamei pentru ultima dată să o luăm la bloc, dacă nu, azilul era ultima variantă. Apoi am realizat că viața mea putea lua o cu totul altă direcție.
"Mamă, ai înțeles ce ți-am spus? Nu mai poți sta singură aici. Te ia Alex în București sau te ducem la căminul de bătrâni din Târgoviște."
Stăteam în bucătăria casei părintești, privindu-mi mama care mesteca încăpățânată în oala cu supă. La șaptezeci și doi de ani, Maria Ionescu era slabă, dar cu o voință de fier. Tensiunea ei arterială urca tot mai des în ultimele luni, iar vecinii mă sunau aproape săptămânal să-mi spună că au găsit-o amețită în grădină sau că n-au mai văzut-o de două zile.
"Aici m-am născut, aici mor," a răspuns ea fără să ridice privirea. "Casa asta ne-a ținut pe toți. N-o părăsesc."
Respiram adânc, numărând până la zece în gând. Era a treia vizită în două săptămâni și tot nu reușisem să o conving. Fratele meu, Alex, avea un apartament mare în București, cu o cameră liberă. Eu locuiam la Cluj, prea departe pentru a o vizita des. După ce tata murise acum doi ani, mama refuza încăpățânată să accepte că nu mai putea gestiona singură casa și grădina.
"Azi dimineață abia te-ai ridicat din pat," i-am amintit. "Doamna Floarea te-a găsit pe jos în sufragerie săptămâna trecută. Ce facem când cazi și nu e nimeni să te ajute?"
Privirea mamei s-a ridicat în sfârșit din oală, întâlnind-o pe a mea. În ochii ei căprui, aceiași ochi care mă vegheau febra când eram mic, am văzut o hotărâre care m-a cutremurat.
"Tu nu înțelegi, Andrei. Eu nu supraviețuiesc la oraș. Pentru voi, casele sunt doar pereți. Pentru mine, casa asta e toată viața mea. Fiecare scândură din podeaua asta scârțâie într-un fel pe care-l cunosc. Știu fiecare pom din grădină, l-am crescut cu mâna mea. Dacă plec de aici, mor mai repede și mai trist."
A fost momentul în care ceva s-a schimbat în mine. Poate privirea ei, poate cuvintele simple dar atât de adevărate, sau poate amintirea copilăriei mele în această casă. Toți anii aceia în care mama se trezea la cinci dimineața să ne facă pachet pentru școală. Toate nopțile în care stătea lângă patul nostru când eram bolnavi. Toate sacrificiile ei.
În seara aceea, am sunat-o pe soția mea.
"Ce-ar fi dacă ne-am muta la țară?" am întrebat-o direct. "La mama, știi, casa e destul de mare."
Ioana a tăcut câteva secunde, apoi a spus simplu: "Mă întrebam când o să-ți dai seama că asta e singura soluție."
Nu a fost ușor. Am discutat cu șeful meu de la compania de software, i-am explicat situația. Fiind programator senior, puteam să lucrez de la distanță majoritatea timpului, venind la birou doar de două ori pe lună pentru întâlniri importante. Colegii mei păreau că mă invidiază când le-am spus că mă mut la țară.
"O să te plictisești după o lună," a râs Dan, arhitectul nostru de sistem. "Tu, omul care comandă mâncare prin aplicații ca să nu iasă din casă."
Poate că avea dreptate. La 36 de ani, eram obișnuit cu ritmul orașului, cu cafenelele, cu livrările de mâncare la ușă. Dar exista și o parte din mine care își amintea cu nostalgie de copilăria la țară - libertatea de a alerga desculț prin iarbă, mirosul pâinii coapte de mama, liniștea serilor de vară pe prispă.
Doar cei care au plecat din satul natal pot înțelege cu adevărat contradicția dintre dorința de a "scăpa" și dorul de a te întoarce. Orașul promite oportunități, dar ia în schimb ceva esențial - conexiunea cu pământul, cu ritmurile simple ale naturii, cu comunitatea unde toată lumea te cunoaște pe nume.
Prima săptămână după mutare a fost haotică. Ioana, obișnuită cu apartamentul nostru modern din Cluj, se lupta cu soba de lemne și cu lipsa unui mall în apropiere. Eu încercam să-mi organizez un birou funcțional în camera mea de copil, trăgând cabluri de internet prin toată casa. Mama ne privea cu un amestec de bucurie și neîncredere, de parcă se aștepta să plecăm în orice moment.
"Internetul ăsta o să vă țină aici?" a întrebat ea într-o seară, uitându-se la routerul Wi-Fi ca la un obiect extraterestru.
"Internetul și tu, mamă," i-am răspuns, sărutând-o pe frunte.
"Mamă, ai înțeles ce ți-am spus? Nu mai poți sta singură aici. Te ia Alex în București sau te ducem la căminul de bătrâni din Târgoviște."
Stăteam în bucătăria casei părintești, privindu-mi mama care mesteca încăpățânată în oala cu supă. La șaptezeci și doi de ani, Maria Ionescu era slabă, dar cu o voință de fier. Tensiunea ei arterială urca tot mai des în ultimele luni, iar vecinii mă sunau aproape săptămânal să-mi spună că au găsit-o amețită în grădină sau că n-au mai văzut-o de două zile.
"Aici m-am născut, aici mor," a răspuns ea fără să ridice privirea. "Casa asta ne-a ținut pe toți. N-o părăsesc."
Respiram adânc, numărând până la zece în gând. Era a treia vizită în două săptămâni și tot nu reușisem să o conving. Fratele meu, Alex, avea un apartament mare în București, cu o cameră liberă. Eu locuiam la Cluj, prea departe pentru a o vizita des. După ce tata murise acum doi ani, mama refuza încăpățânată să accepte că nu mai putea gestiona singură casa și grădina.
"Azi dimineață abia te-ai ridicat din pat," i-am amintit. "Doamna Floarea te-a găsit pe jos în sufragerie săptămâna trecută. Ce facem când cazi și nu e nimeni să te ajute?"
Privirea mamei s-a ridicat în sfârșit din oală, întâlnind-o pe a mea. În ochii ei căprui, aceiași ochi care mă vegheau febra când eram mic, am văzut o hotărâre care m-a cutremurat.
"Tu nu înțelegi, Andrei. Eu nu supraviețuiesc la oraș. Pentru voi, casele sunt doar pereți. Pentru mine, casa asta e toată viața mea. Fiecare scândură din podeaua asta scârțâie într-un fel pe care-l cunosc. Știu fiecare pom din grădină, l-am crescut cu mâna mea. Dacă plec de aici, mor mai repede și mai trist."
A fost momentul în care ceva s-a schimbat în mine. Poate privirea ei, poate cuvintele simple dar atât de adevărate, sau poate amintirea copilăriei mele în această casă. Toți anii aceia în care mama se trezea la cinci dimineața să ne facă pachet pentru școală. Toate nopțile în care stătea lângă patul nostru când eram bolnavi. Toate sacrificiile ei.
În seara aceea, am sunat-o pe soția mea.
"Ce-ar fi dacă ne-am muta la țară?" am întrebat-o direct. "La mama, știi, casa e destul de mare."
Ioana a tăcut câteva secunde, apoi a spus simplu: "Mă întrebam când o să-ți dai seama că asta e singura soluție."
Nu a fost ușor. Am discutat cu șeful meu de la compania de software, i-am explicat situația. Fiind programator senior, puteam să lucrez de la distanță majoritatea timpului, venind la birou doar de două ori pe lună pentru întâlniri importante. Colegii mei păreau că mă invidiază când le-am spus că mă mut la țară.
"O să te plictisești după o lună," a râs Dan, arhitectul nostru de sistem. "Tu, omul care comandă mâncare prin aplicații ca să nu iasă din casă."
Poate că avea dreptate. La 36 de ani, eram obișnuit cu ritmul orașului, cu cafenelele, cu livrările de mâncare la ușă. Dar exista și o parte din mine care își amintea cu nostalgie de copilăria la țară - libertatea de a alerga desculț prin iarbă, mirosul pâinii coapte de mama, liniștea serilor de vară pe prispă.
Doar cei care au plecat din satul natal pot înțelege cu adevărat contradicția dintre dorința de a "scăpa" și dorul de a te întoarce. Orașul promite oportunități, dar ia în schimb ceva esențial - conexiunea cu pământul, cu ritmurile simple ale naturii, cu comunitatea unde toată lumea te cunoaște pe nume.
Prima săptămână după mutare a fost haotică. Ioana, obișnuită cu apartamentul nostru modern din Cluj, se lupta cu soba de lemne și cu lipsa unui mall în apropiere. Eu încercam să-mi organizez un birou funcțional în camera mea de copil, trăgând cabluri de internet prin toată casa. Mama ne privea cu un amestec de bucurie și neîncredere, de parcă se aștepta să plecăm în orice moment.
"Internetul ăsta o să vă țină aici?" a întrebat ea într-o seară, uitându-se la routerul Wi-Fi ca la un obiect extraterestru.
"Internetul și tu, mamă," i-am răspuns, sărutând-o pe frunte.
Медиа контентке
қол жеткізе алмадық
қол жеткізе алмадық
28.03.202510:34
08.05.202508:31
05.05.202514:49
"Nu poți vindeca pe nimeni.
Nu poți face să dispară din interiorul altora frica, mânia, neputința. Nu îi poti salva și nu poți rezolva lucrurile în locul lor. Și dacă insiști prea mult spunându-le ce „trebuie” să facă, ce „e bine” pentru ei, atunci ei își pot pierde propria Cale, care este unică. Înțgelege: Calea ta nu este neaparat și Calea lor.
Nu ești tu responsabil pentru durerea din interiorul lor.
Este posibil ca tu să fi făcut sau să fi spus unele lucruri care au făcut să iasă la suprafață durerea care era deja în interiorul lor. Dar nu tu ai creat acea durere și nu ești tu vinovat, chiar dacă ei spun că ești.
Poți să îți asumi responsabilitatea pentru cuvintele și faptele tale, poți regreta niște lucruri care s-au intamplat în trecut, dar nu poți șterge sau modifica ceea ce s-a întâmplat.
Tu nu esti responsabil pentru fericirea altora și nici ei nu sunt responsabili pentru fericirea ta.
Fericirea ta nu poate veni din afara ta. Dacă se întâmplă asta, atunci este o „fericire” care depinde de altcineva - o fericire fragilă, care se va transforma în tristețe, mai devreme sau mai tarziu. Și atunci vei fi prins într-o avalanșă de acuzații și vinovăție, regrete și furie. Fericirea ta nu este o stare/ experiență/ un sentiment pe care ți-l pot oferi altii.
Nu puteți salva pe nimeni și nu puteți fi salvați decât dacă vreți voi să vă salvați."
Jeff Foster
Nu poți face să dispară din interiorul altora frica, mânia, neputința. Nu îi poti salva și nu poți rezolva lucrurile în locul lor. Și dacă insiști prea mult spunându-le ce „trebuie” să facă, ce „e bine” pentru ei, atunci ei își pot pierde propria Cale, care este unică. Înțgelege: Calea ta nu este neaparat și Calea lor.
Nu ești tu responsabil pentru durerea din interiorul lor.
Este posibil ca tu să fi făcut sau să fi spus unele lucruri care au făcut să iasă la suprafață durerea care era deja în interiorul lor. Dar nu tu ai creat acea durere și nu ești tu vinovat, chiar dacă ei spun că ești.
Poți să îți asumi responsabilitatea pentru cuvintele și faptele tale, poți regreta niște lucruri care s-au intamplat în trecut, dar nu poți șterge sau modifica ceea ce s-a întâmplat.
Tu nu esti responsabil pentru fericirea altora și nici ei nu sunt responsabili pentru fericirea ta.
Fericirea ta nu poate veni din afara ta. Dacă se întâmplă asta, atunci este o „fericire” care depinde de altcineva - o fericire fragilă, care se va transforma în tristețe, mai devreme sau mai tarziu. Și atunci vei fi prins într-o avalanșă de acuzații și vinovăție, regrete și furie. Fericirea ta nu este o stare/ experiență/ un sentiment pe care ți-l pot oferi altii.
Nu puteți salva pe nimeni și nu puteți fi salvați decât dacă vreți voi să vă salvați."
Jeff Foster
06.04.202514:35
Медиа контентке
қол жеткізе алмадық
қол жеткізе алмадық
31.03.202509:34
Odihna, hidratare, adapostire.
31.03.202507:48
Încet, am început să descoperim ritmul vieții la țară. Ioana, care lucra ca designer grafic freelancer, s-a îndrăgostit de lumina naturală care inunda casa dimineața. Și-a mutat biroul lângă fereastra din camera de la drum și, spre surprinderea ei, lucra mai eficient decât în orașul aglomerat și zgomotos.
"E ceva în aerul de aici," îmi spunea ea, inspirând adânc. "Parcă ideile vin mai ușor."
Mama, văzând că suntem serioși în privința rămânerii, a început să prindă viață. Tensiunea ei s-a stabilizat, a început din nou să lucreze în grădină, ajutată de Ioana. Le găseam adesea împreună, discutând despre plantarea roșiilor sau despre rețeta perfectă de zacuscă.
"Știi," mi-a șoptit Ioana într-o seară, "mama ta mă învață mai multe despre design decât toți profesorii mei de la facultate. Aranjamentul ei de culori în grădină, modul în care combină florile... are un ochi înnăscut."
Pentru mine, tranziția a fost mai surprinzătoare. Descopeream că pot fi la fel de productiv - sau chiar mai productiv - lucrând din liniștea satului. Fără distragerea constantă a orașului, codul meu era mai curat, soluțiile mai elegante. În pauze, în loc să pierd timpul pe rețele sociale, ieșeam în grădină să culeg câteva roșii sau să repar gardul.
La șase luni după mutare, un coleg m-a întrebat în timpul unei videoconferințe:
"Cum e viața la țară, regret?"
Am privit pe fereastră. Era toamnă, iar nucul din curte își scutura frunzele aurii. Mama și Ioana puneau murături în bucătărie, și mirosul de mărar și usturoi ajungea până la mine.
"Știi," i-am răspuns, "cred că regretul meu e că n-am făcut asta mai devreme."
Era adevărat. Descopeream o libertate pe care n-o bănuisem niciodată. Libertatea de a ieși în curte oricând simțeam că mă blochez într-un proiect. Libertatea de a mânca legume proaspete, culese cu câteva minute înainte. Libertatea de a lucra într-un ritm care urma ciclurile naturale ale zilei, nu deadline-urile artificiale ale corporației.
Ce s-a schimbat în societatea rurală românească de-a lungul anilor? Unii ar spune că totul, alții că nimic. Adevărul e undeva la mijloc. Internetul a adus satul mai aproape de lumea mare. Tinerii încă pleacă, dar unii, ca mine, încep să se întoarcă. Nu din eșec, ci din alegere conștientă pentru o calitate diferită a vieții.
"Ce-ar fi să ne facem o seră?" i-am propus mamei într-o zi. "Una inteligentă, cu irigație automată și control al temperaturii, toate conectate prin internet."
A râs și m-a întrebat dacă voi putea să programez roșiile să aibă gustul celor crescute de ea. Am râs și eu, dar ideea a prins contur. Curând, am transformat o parte din curte într-un experiment de agricultură inteligentă. Vecinii veneau să vadă minunea, iar eu le explicam cum funcționează senzorii de umiditate și sistemul de irigație.
La un an după mutare, am primit o propunere neașteptată. Compania mea dorea să dezvolte soluții software pentru agricultură de precizie și aflase de experimentele mele. Mi-au oferit să conduc proiectul.
"Vrei să spui că pot lucra oficial la ce fac deja în timpul liber?" am întrebat, nevenindu-mi să cred.
Acum, după trei ani, satul nostru a devenit un mic hub pentru lucrul la distanță. Mai multe familii tinere s-au mutat aici, aducând cu ele abilitățile lor digitale. Avem un mic coworking space în fostul cămin cultural, renovat cu fonduri europene. Școala, care era pe punctul de a se închide din lipsă de elevi, are acum o clasă nouă de clasa I, plină de copiii "orășenilor întorși", cum ne numește primarul.
Mama, la 75 de ani, e sufletul acestei comunități renăscute. Ține cursuri informale de grădinărit pentru noii veniți și e mai sănătoasă ca niciodată. Camera goală din casa noastră nu mai e goală - acum găzduiește pe fiica noastră de doi ani, Maria, numită după bunica ei.
Seara, când închid laptopul și ies pe prispă, privesc cerul înstelat și mă gândesc la amenințarea mea de acum trei ani: "Ori la bloc, ori la azil". Cât de limitat eram în gândire, cât de închis în cutia cu soluții prefabricate ale vieții moderne.
"E ceva în aerul de aici," îmi spunea ea, inspirând adânc. "Parcă ideile vin mai ușor."
Mama, văzând că suntem serioși în privința rămânerii, a început să prindă viață. Tensiunea ei s-a stabilizat, a început din nou să lucreze în grădină, ajutată de Ioana. Le găseam adesea împreună, discutând despre plantarea roșiilor sau despre rețeta perfectă de zacuscă.
"Știi," mi-a șoptit Ioana într-o seară, "mama ta mă învață mai multe despre design decât toți profesorii mei de la facultate. Aranjamentul ei de culori în grădină, modul în care combină florile... are un ochi înnăscut."
Pentru mine, tranziția a fost mai surprinzătoare. Descopeream că pot fi la fel de productiv - sau chiar mai productiv - lucrând din liniștea satului. Fără distragerea constantă a orașului, codul meu era mai curat, soluțiile mai elegante. În pauze, în loc să pierd timpul pe rețele sociale, ieșeam în grădină să culeg câteva roșii sau să repar gardul.
La șase luni după mutare, un coleg m-a întrebat în timpul unei videoconferințe:
"Cum e viața la țară, regret?"
Am privit pe fereastră. Era toamnă, iar nucul din curte își scutura frunzele aurii. Mama și Ioana puneau murături în bucătărie, și mirosul de mărar și usturoi ajungea până la mine.
"Știi," i-am răspuns, "cred că regretul meu e că n-am făcut asta mai devreme."
Era adevărat. Descopeream o libertate pe care n-o bănuisem niciodată. Libertatea de a ieși în curte oricând simțeam că mă blochez într-un proiect. Libertatea de a mânca legume proaspete, culese cu câteva minute înainte. Libertatea de a lucra într-un ritm care urma ciclurile naturale ale zilei, nu deadline-urile artificiale ale corporației.
Ce s-a schimbat în societatea rurală românească de-a lungul anilor? Unii ar spune că totul, alții că nimic. Adevărul e undeva la mijloc. Internetul a adus satul mai aproape de lumea mare. Tinerii încă pleacă, dar unii, ca mine, încep să se întoarcă. Nu din eșec, ci din alegere conștientă pentru o calitate diferită a vieții.
"Ce-ar fi să ne facem o seră?" i-am propus mamei într-o zi. "Una inteligentă, cu irigație automată și control al temperaturii, toate conectate prin internet."
A râs și m-a întrebat dacă voi putea să programez roșiile să aibă gustul celor crescute de ea. Am râs și eu, dar ideea a prins contur. Curând, am transformat o parte din curte într-un experiment de agricultură inteligentă. Vecinii veneau să vadă minunea, iar eu le explicam cum funcționează senzorii de umiditate și sistemul de irigație.
La un an după mutare, am primit o propunere neașteptată. Compania mea dorea să dezvolte soluții software pentru agricultură de precizie și aflase de experimentele mele. Mi-au oferit să conduc proiectul.
"Vrei să spui că pot lucra oficial la ce fac deja în timpul liber?" am întrebat, nevenindu-mi să cred.
Acum, după trei ani, satul nostru a devenit un mic hub pentru lucrul la distanță. Mai multe familii tinere s-au mutat aici, aducând cu ele abilitățile lor digitale. Avem un mic coworking space în fostul cămin cultural, renovat cu fonduri europene. Școala, care era pe punctul de a se închide din lipsă de elevi, are acum o clasă nouă de clasa I, plină de copiii "orășenilor întorși", cum ne numește primarul.
Mama, la 75 de ani, e sufletul acestei comunități renăscute. Ține cursuri informale de grădinărit pentru noii veniți și e mai sănătoasă ca niciodată. Camera goală din casa noastră nu mai e goală - acum găzduiește pe fiica noastră de doi ani, Maria, numită după bunica ei.
Seara, când închid laptopul și ies pe prispă, privesc cerul înstelat și mă gândesc la amenințarea mea de acum trei ani: "Ori la bloc, ori la azil". Cât de limitat eram în gândire, cât de închis în cutia cu soluții prefabricate ale vieții moderne.
28.03.202508:57
07.05.202516:49
02.05.202514:46
05.04.202513:11
Dr Adina Alberts si Elena Cimpoesu:
Omul mai inseamna si constiinta... Omul mai inseamna si suflet...
Omul mai inseamna si constiinta... Omul mai inseamna si suflet...
31.03.202508:06
Daca e cu adevarat important pentru tine, vei gasi o solutie/ o modalitate. Daca nu, vei gasi o scuza.
30.03.202509:00
28.03.202507:05
Көрсетілген 1 - 24 арасынан 55
Көбірек мүмкіндіктерді ашу үшін кіріңіз.