Din anul 2002 se desfășoară în România „Programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1103/2002 - este vorba despre decontarea procedurilor FIV/embriotransfer;
Acest program li se adresează nu doar cuplurilor, ci și „femeilor singure” ceea ce nu servește intereselor copilului, încălcând dreptul acestuia de a-și cunoaștre părinții și a fi crescut de aceștia;
Faptul că se adresează femeilor începând de la vârsta de 20 de ani este aberant - cazurile de infertilitate primară diagnosticate sunt foarte puține la această vârstă;
În lipsa (intenționată) a unei legislații specifice există prea puține obiecții și bariere d enatură etico-morală în proceduri (situația embrionilor supranumerari etc.);
În imagine, poster cu cea mai recentă actualizare a sumelor decontabile (2024);
Uitându-ne la curba descendentă a ratei brute a natalității (număr de copii ajustat la număr de femei de vârstă fertilă) rezultă că acest program NU și-a atins obiectivul. De altfel nu cunoaștem ca vreun program similar din lume să aibă efect de sporire a natalității. Poate chiar dimpotrivă - amăgește unele cupluri să amâne procrearea până la un moment la care trebuie să apeleze la aceste proceduri, a căror reușită nu este deloc garantată.