Aventuri cu Costel
De mult, când abia îl cunoscusem pe Costel, m-am dus pe la el pe-acasă, unde, în loc să-l găsesc(așa cum stabiliserăm), am găsit-o pe soție, pe doamna Cati. Acum, ce să zic, ne cunoșteam așa, dar ne văzuserăm doar de două-trei ori. Eu mă așteptam să-l găsesc pe Costel, doar cu el aveam treabă. Acum ce să-i spun femeii, să-i repet ce-i cerusem lui Costel?
I-am îndrugat oarecum încurcat că-l caut pe Costel, iar ea a făcut ochii cât cepele și mi-a spus: „Ce coincidență, și eu tot pe el îl caut!”.
A fost o întâlnire maximă. După ce m-am oprit din râs, domna Cati mi-a zis că acum, dacă-l caut eu, poate că are și ea șanse să-l aducă acasă. M-a invitat în casă și l-a sunat pe Costel, chemându-l cam în felul următor: „Costele, vezi că te așteaptă domnul Dan. Dacă i-ai zis să vină aici, de ce naiba nu ești acasă? Așa, și până să vii acasă ia-mi urgent următoarele că e jale:....”. Frățioare, m-am uitat interzis. Femeia îi comandase jumătate de magazin. După ce-a terminat de dat ordinele precum Napoleon, s-a uitat la mine și, probabil văzându-mă interzis, m-a lămurit: „Altă șansă să-l aduc mai repede acasă nu există! Trebuie să mă comport exact ca clienții: îi comand să aducă ceva și vine ca fulgerul. Dacă-i spun că mor, sigur uită!”. M-a pufnit iar râsul, însă maximul a ceea ce poate Costel abia de-aici a început. Că doamnei Cati îi place să povestească și realizați probabil ce povești ai de depănat atunci când stai în casă cu unul precum Costel.
Așadar ce mi-a povestit? Cică abia se căsătoriseră de-un an, iar doamna Cati i-a spus așa, cam prin iulie-august:
- „Costele, vezi că-mi iau două săptămâni de concediu începând de luni!”
- „Perfect - i-a răspuns el. Și eu am nevoie de o pauză, așa că mă opresc din muncă odată cu tine!”.
Se face vineri. Doamna Cati termină munca și ajunge acasă. Vine și Costel. Într-o doară ea îi spune:
- „Costele, mâine ne apucăm să facem bagajele. Tu unde te-ai gândit să mergem?”
La care Costel a privit-o interzis, ca lovit de fulger:
- „Păi unde să mergem? Nu-s plecat toată ziua? Eu m-am gândit că vrei să stăm amândoi acasă”.
Inițial a crezut că e glumă, dar din atitudinea lui a înțeles că nu glumea. Vă dați seama ce-a urmat? Aprigă, doamna Cati l-a beștelit, aproape făcându-l KO. Doar că pe Costel nu-l învingi ușor. A venit imediat cu soluția:
- „Uite cum facem: mergem la Istanbul, stăm vreo câteva zile, îți arăt și ție orașul pe îndelete, după care mergem la mare, pe undeva pe la turci. E bine așa?”.
Ce să zică femeia, a aprobat. Și uite-așa au ajuns la Stambul. Cică prima zi a fost bine. A doua zi s-a stricat socoteala întrucât a primit Costel un telefon. În mod evident, unu' avea nevoie de ceva. Și-a început nebunia. A lăsat-o pe doamna Cati la Topkapî, rugând-o să viziteze singură că el oricum fusese și că, în timpul ăsta „are ceva urgent de rezolvat”. Și de-aici vă imaginați ce-a urmat. În mod evident că a terminat doamna Cati de vizitat nu doar Topkaî-ul, ci și Sfânta Sofia, Moscheea Albastră, Basilica Cisternă, ba chiar a nimerit inclusiv Bazarul Arasta. Asta în timp ce Costel îi spunea că „mai are puțin”. Când s-au întâlnit, doamna Cati avea deja în cap toată strategia pentru divorț, doar că n-ai cum să te superi pe Costel. Omul era în toane bune, tocmise inclusiv o dubă, trimisese marfa-n țară și era expansiv, așa că a împăcat-o urgent pe doamna Cati. Deh, știe Costel toți bijutierii de-acolo și uite-așa, de la sclipitul aurului până la dulceața zaharicalelor și trecând prin pofta de viață a lui Costel, care mai are și prostul obicei să mai împăneze discuția cu bancuri d-ălea de simți că dai în infarct, cum naiba să mai stea supărată doamna Cati?
- „Și uite-așa m-a ținut dom'le o săptămână întreagă în Istanbul: dimineața mă enerva că mereu avea „ceva mic de rezolvat” și recupera în a doua parte a zilei. Până i-am zis: Costele, gata că fac diabet! Mâine plecăm la mare și dacă mai aud un telefon îți dau foc și ție și telefonului”.
„Și-a ținut?”- am întrebat eu plin de curiozitate.⬇️⬇️⬇️(continuare mai jos)
