(2/2) Subiectul în sine e important și m-am referit la el în multe alte ocazii. Acapararea rețelelor de comerț de câteva corporații multinaționale e o realitate, cum e și controlul asupra sistemului bancar, preluarea monopolurilor de utilități sau concentrarea informației în câteva trusturi de presă.
Ziua fără supermarket e doar o găselniță de marketing electoral, dar i-am recunoscut deja popularului politician că are o campanie impresionant de bine realizată. Se atașează cu succes de multe teme populare. Iar în acest caz, e benefic că își folosește notorietatea pentru o mișcare civică, fie ea și fără mari sorți de izbândă imediată.
Da, mare parte din veniturile românilor rămân la casele de marcat ale supermarketurilor, care au avut sprijin politic să intre în inima orașelor cu magazine gigant, ținute în alte părți la periferie. Cu care au scos de pe piață micii buticari, alungați în bejenie între timp. Acum, nu prea ai alternative practice să-i boicotezi mai mult decât simbolic. Aș fi foarte încântat să reușească, dar sunt sceptic.
Am reflectat anterior și fenomenul abuzului de poziție dominantă, prin care pun condiții înrobitoare producătorilor autohtoni și, treptat îi elimină pentru produsele „marcă proprie”. Sau îi pun chiar pe aceia să producă sub marca magazinului, putându-i ține sub șantajul că pot fi oricând înlocuiți fără să afle clienții. Forța economică dobândită și-o folosesc inclusiv pentru a promova cauze politice woke și „diversitatea” angajaților.
La fel de grav e și fenomenul evaziunii prin „optimizare fiscală” și companii offshore. Sau că toate guvernele au promis rețele de colectare și distribuție, care nu s-au materializat. Deci chiar dacă boicotul de o zi e o formă de reclamă electorală, în spatele lui poate să se ridice o campanie civică mai consistentă și necesară, pe care o încurajez.
Pendulul sentimentului public se mută de la cultul străinătății izbăvitoare și superioare în orice, din ultimele decenii, către recuperarea stimei de sine. E în sincronizare cu o tendință din multe țări. Deocamdată, e o mișcare superficială. Mișcarea Georgistă e un coup de foudre, care poate fi foc de paie sau scânteie pentru ceva mai de substanță.
Mersul la supermarket e mai comod, mai frumos ambalat, uneori și mai economic, mai civilizat, mai adecvat pentru anti-socialii care am devenit. Nu e doar lipsă de alternativă, ci și alegere eficientă și pragmatică de multe ori.
Fanii lui Georgescu se pot manifesta pasional online, dar sunt oameni ai veacului, purtători de mentalitate liberală. Vin la horă, vin la marșuri, dar nu aș conta pe mulți pentru acte de eroism. Dacă n-ar fi decât o simplă hârjoană, lupta cu dominația economică externă ar presupune sacrificii considerabile, la care nici măcar jumătatea suveranistă de țară nu e dispusă deocamdată, darămite jumătatea cosmopolită.
Gândiți-vă doar cât ar suporta dacă țara ar primi riposta unui război tarifar, nu mai zic de sancțiuni mai drastice de la Marile Puteri cu care ne imaginăm că ne luăm la sfadă. Pur și simplu nu există masa critică pentru acel tip uman, care să suporte neplăcerile necesare reconstruirii unei economii cu grad mai mare de autonomie. De-asta tot zic că e o idee naivă că un om sau o zi rezolvă lucrurile.
